Brokerii: "Piaţa va beneficia dacă FP va vinde acţiunile Transgaz"

OCTAVIAN RADU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Brokerii: "Piaţa va beneficia dacă FP va vinde acţiunile Transgaz"

Cotaţia TGN a scăzut, ieri,cu 3,05% 

Vânzarea acţiunilor "Transgaz" deţinute de Fondul Proprietatea va avea efecte benefice pentru piaţă, în condiţiile în care ar creşte "free-float"-ul companiei, sunt de părere brokerii.

Cotaţia acţiunilor TGN a scăzut, ieri, cu 3,05%, la 184,6 lei/unitate, după ce, miercuri, FP a anunţat că analizează opţiunile să cedeze o parte sau întreg pachetul de 14,99% din "Transgaz".

Renunţarea la "Transgaz" este prima măsură anunţată de FP, după ce, la AGA din 22 noiembrie, acţionarii au condiţionat mandatul de administrator al Franklin Templeton de menţinerea unui discount maxim de 15% între valoarea unitară a activului net şi preţul din piaţă.

Adrian Mănăilă, "Eldainvest": "SIF-urile ar trebui să aibă o soartă asemănătoare"

Adrian Mănăilă, directorul "Eldainvest", consideră că vânzările de active ale FP vor conduce, în timp, la lichidarea Fondului, iar acest lucru este benefic acţionarilor, întrucât aceştia vor fi mai bine răsplătiţi.

"Şi SIF-urile ar trebui să aibă o soartă asemănătoare", ne-a mai spus domnul Mănăilă, observând diferenţa mare dintre valoarea activului net şi preţul din piaţă al acţiunilor SIF.

Directorul "Eldainvest" este de părere că FP va vinde pachetul de acţiuni TGN la un preţ mai mic decât cel din piaţă şi că acest lucru reprezintă o bună ocazie pentru investitori. Domnia sa a menţionat că Fondul nu vinde acţiunile Transgaz pentru că ar fi o investiţie proastă, ci pentru a face rost de lichidităţi.

Marcel Murgoci, "Estinvest": "Lichiditatea tranzacţiilor cu acţiuni Transgaz ar putea creşte"

Marcel Murgoci, directorul de operaţiuni "Estinvest", opinează că preţul acţiunilor TGN va avea de suferit: "Deja a scăzut cu 3%. Probabil va mai scădea".

Domnia sa este de părere că lichidările din portofoliul FP conduc spre lucruri pozitive, întrucât aduc numerar companiei, care probabil va fi acordat acţionarilor, sub formă de dividende.

Lichiditatea tranzacţiilor cu acţiuni Transgaz ar putea creşte în urma vânzării pachetului de acţiuni de către FP, însă va depinde de numărul de cumpărători ai pachetului respectiv, potrivit brokerului citat.

Simion Tihon, "Prime Transaction": "Vânzătorii de acţiuni TGN sunt din rândul celor calificaţi"

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", consideră că intenţia "Fondului Proprietatea" să vândă acţiunile "Transgaz" a generat o presiune la vânzare pe titlurile TGN, în şedinţa de ieri. Domnia sa este de părere că vânzătorii sunt din rândul investitorilor calificaţi, interesaţi de o posibilă ofertă accelerată (Accelerated bookbuild) cu scopul de a-şi recupera acţiunile la un preţ mai mic.

Domnul Tihon ne-a mai declarat: "Dacă FP va vinde acţiunile TGN, piaţa va avea de câştigat din această operaţiune, în sensul creşterii free-float-ului şi probabil şi a lichidităţii acţiunilor TGN".

Adriana Marin, "SSIF Broker": "La FP este o presiune foarte mare pentru a se strânge lichiditate"

Evoluţia acţiunii TGN ar putea fi limitată, pe termen scurt, pe motiv că se ştie de această vânzare, consideră Adriana Marin, director de analiză la "SSIF Broker".

Pe termen mediu şi lung însă, opinează doamna Marin, lichiditatea tranzacţiilor cu Transgaz va creşte: "Va creşte free-float-ul companiei. Dar depinde şi cine va cumpăra".

Analistul consideră că, la FP, este o presiune foarte mare pentru a se strânge lichiditate, iar pentru asta, cel mai uşor este să se vândă active lichide din portofoliu. Potrivit domniei sale, numerarul FP a scăzut ca urmare a răscumpărării accelerate de acţiuni proprii, pentru care Fondul a alocat 600 de milioane de lei. De asemenea, apreciază doamna Marin, dacă se va reduce capitalul social al companiei, în urma scăderii valorii nominale a unei acţiuni cu 5 bani, Fondul ar mai trebui să scoată din cont alte 600 de milioane de lei. Un alt motiv pentru necesarul de lichidităţi al FP ar mai putea fi solicitarea acţionarilor pentru plata dividendelor, a mai spus analistul, care a adăugat că FP poate obţine bani încasând dividende de la societăţile unde este acţionar, sau vânzând din active.

Dacă aceste vânzări vor continua, Fondul se va îndrepta, în timp, spre o scădere a bazei de active, ne-a mai declarat doamna Marin.

Fondul Proprietatea (FP) a angajat Citigroup Global Markets, Raiffeisen Capital & Investment şi Wood & Company pentru a analiza opţiunile de a ceda o parte sau toată participaţia deţinută la Transgaz, reprezentând 14,99% din acţiuni, pachet evaluat pe Bursă la 335 milioane lei (aproximativ 75 de milioane de euro), se arată într-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cel mai mare acţionar al "Transgaz" este statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, care deţine 58,5% din capitalul social, iar alţi acţionari deţin cumulat, 25,5% din transportatorul de gaze.

Transgaz a înregistrat, pentru primele nouă luni ale anului, un profit net de 159,4 milioane de lei, în scădere cu 37% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când compania înregistrase un profit net de 254,2 milioane de lei, se arată într-un raport al companiei.

Acţionarii Transgaz au respins, ieri, propunerea de rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli aferent anului acesta, conform unui raport remis Bursei de Valori Bucureşti.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Invatamantul profesional dual - solutie pentru forta de munca
BIG FOUR
smart city industry awards 2019
PODUL DE LUT
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS