BUDĂI: "Indemnizaţiile persoanelor cu handicap rămân în grija Ministerului Muncii"

I.T.
Politică /

"Indemnizaţiile persoanelor cu handicap rămân în grija Ministerului Muncii"

Indemnizaţiile persoanelor cu handicap rămân în grija Ministerului Muncii şi se vor plăti prin agenţiile judeţene de prestaţii şi inspecţie socială, iar indemnizaţiile însoţitorilor persoanelor cu handicap şi plata asistenţilor personali vor fi în grija unităţilor administrativ-teritoriale (UAT-uri), cum se întâmpla şi până acum, a declarat, astăzi, ministrul de resort, Marius Budăi, la dezbaterile pe proiectul de buget de stat pe 2019 din comisiile reunite de buget-finanţe.

Afirmaţia acestuia vine în urma îngrijorărilor că UAT-urile nu vor asigura aceste sume pe motiv că nu au bani.

"Noi nu făceam altceva decât să centralizăm ce cereau judeţele şi înaintam aceste sume către Ministerul Finanţelor. Ministerul Finanţelor, prin lege, asigura până la 90% din plata acestor indemnizaţii de însoţitor pentru persoanele cu dizabilităţi şi plata asistenţilor personali. Acum, prin mărirea pe echilibrare şi prin mărirea cuantumului sumei de la 750 (de lei - n.r.) la 1.000 (de lei - n.r.) şi prin tot ceea ce s-a făcut la minister s-a transferat către ei, dar cu tot cu sume, deci cu bugete suplimentate. Eu atât fac comentariu aici pentru că este vorba de Ministerul Muncii, iar aceste sume nu treceau prim Ministerul Muncii. Ceea ce trece prin noi sunt indemnizaţiile persoanelor cu handicap şi venitul minim garantat care a rămas în continuare şi e bugetat şi îl plătim prin agenţiile judeţene de prestaţii şi inspecţie socială", a explicat Budăi.

La afirmaţia unuia dintre membrii comisiilor, potrivit căruia "îngrijorarea este că acum aceste sume prinse în bugetele UAT-urilor nu vor ajunge la oameni şi sunt UAT-uri care deja au anunţat că nu mai sunt bani şi nu mai dau indemnizaţiile", Budăi a răspuns: "Pe undeva, îngrijorarea vine din exploatarea politică a acestor probleme ale acestor oameni pe care le cunosc foarte bine".

"Ceea ce vă pot spune este că, dacă deschidem Legea bugetului şi ne uităm la articolul 6, aliniatele 10, 17, 19 şi 20, vom vedea că ceea ce este prevăzut în art. 5, alin. 7, această trecere spune foarte clar - şi dacă vreţi deschidem să citim - spune foarte clar că aceste cheltuieli se vor plăti cu prioritate, este trecut în lege, deci cu prioritate. Asta înseamnă că întâi se asigură aceste cheltuieli şi după aia avem echilibrare din sume defalcate, din impozit - cota de impozit pe venit care rămâne la local de 100% etc. Deci, nu va fi nicio problemă", a dat el asigurări.

Şeful de la Finanţe a subliniat că plata indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap va fi asigurată de Ministerul Muncii.

"Indemnizaţiile persoanelor cu handicap rămân în grija Ministerului Muncii. Ceea ce noi vorbim acum, acest transfer care există oricum din anul 2000, făceau plata unităţile administrative-teritoriale, dar cu menţiunea că până la 90% era asigurat din bugetul MFP după centralizarea de la Ministerul Muncii, acum transferându-se această sumă. Deci, indemnizaţia persoanelor cu handicap rămâne clar la Ministerul Muncii, se plăteşte prin agenţiile judeţene de prestaţii şi inspecţie socială, iar aceste indemnizaţii ale însoţitorilor persoanelor cu handicap sau plata asistenţilor personali este la unităţile administrativ-teritoriale cum era şi până acum, dar e dusă cu tot cu sume per total. Nu mai are rost să mai facem o centralizare la Bucureşti ca să trimitem iar la administraţiile locale. Le trimitem din lege direct la ei", a subliniat ministrul Muncii, potrivit Agerpres.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS