Gala BURSA 2018

BURSELE DIN LUMEFluctuaţii pe pieţele europene, în perioada raportărilor financiare

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier /

Fluctuaţii pe pieţele europene, în perioada raportărilor financiare

Bursele din Europa au urmat un curs mixt ieri, traderii fiind atenţi la rezultatele financiare raportate de companii.

Titlurile grupului bancar britanic "HSBC Holdings" Plc., cel mai mare din Europa, au coborât cu 0,6%, la 711,40 pence. HSBC a anunţat, pentru primele şase luni din 2018, un avans mic al profitului impozabil, din cauza sporirii cheltuielilor cu investiţiile.

Acţiunile "Linde" AG, producător german de gaze industriale, au coborât cu 9,8%, la 190,25 euro. Compania a anunţat, la finele săptămânii trecute, că ar putea vinde mai multe active ca să primească aprobarea autorităţilor de reglementare opentru fuziunea cu "Praxair" Inc..

Titlurile retailerului francez "Carrefour" SA au urcat cu 0,5%, la 15,54 euro. Compania şi rivalul său britanic "Tesco" Plc. aşteaptă ca în octombrie alianţa lor de achiziţii pe termen lung să devină operaţională. Acţiunile "Tesco" au înregistrat un declin de 0,2%, la 259 pence.

Titlurile grupului auto german "Daimler" AG au urcat cu 0,7%, la 58,59 euro. Compania negociază cu o subsidiară a partenerului chinez BAIC formarea unei societăţi mixte pentru fabricarea în China a vehiculelor Smart pe baterii, conform unor surse citate de Reuters.

Acţiunile "Munich Re" AG, cea mai mare companie de reasigurare din lume, s-au apreciat cu 0,4%, la 188,80 euro. Societatea germană va opri investiţiile în obligaţiuni şi acţiuni provenite de la firme care generează peste 30% din vânzări din afaceri legate de cărbune, a anunţat directorul general Joachim Wenning.

La ora 16.26 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a scăzut cu 0,2%, la 7.645,99 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,2%, la 5.467,80, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,3%, la 12.585,03.

Scăderi uşoare pe Wall Street

Acţiunile de pe pieţele americane au scăzut uşor ieri, în deschidere, în contextul escaladării tensiunilor comerciale dintre SUA şi China.

Titlurile "Cisco Systems" Inc. au coborât cu 0,3%, la 42,69 dolari. Compania a convenit preluarea startupului "Duo Security" pentru 2,35 de miliarde de dolari, într-o tranzacţie care va extinde oferta de software a companiei.

Acţiunile "PepsiCo" Inc., al doilea mare producător mondial de băuturi răcoritoare, au urcat cu 1,3%, la 117,77 dolari. Indra Nooyi va demisiona din funcţia de director executiv după 12 ani în fruntea companiei şi va fi înlocuită cu preşedintele Ramon Laguarta, potrivit anunţului făcut ieri de "PepsiCo".

La ora 09.42, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,1%, la 2.836,90 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,3%, la 25.398,77, Nasdaq Composite - cu 0,1%, la 7.808,36.

Asia, în avans

În Asia, acţiunile au crescut ieri, în majoritate, după publicarea, la finele săptămânii trecute, a datelor privind piaţa muncii din SUA.

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cel mai mare grup minier din lume, s-au apreciat cu 2,2%, la 34,10 dolari australieni, ca urmare a avansului preţurilor cuprului şi minereului de fier.

Totuşi, acţiunile grupului minier chinez "Jiangxi Copper" Co Ltd. au coborât cu 0,4% pe piaţa din Hong Kong, la 9,41 dolari australieni.

Titlurile producătorului australian de aur "Evolution Mining" Ltd. au urcat cu 0,4%, la 2,86 dolari australieni, după ce cotaţia metalului galben a crescut, overnight.

Acţiunile producătorului nipon de electronice "Panasonic" Corp. au înregistrat un minus de 1,4%, la 1.450 yeni, în condiţiile în care moneda japoneză s-a depreciat faţă de dolar.

Titlurile producătorului auto nipon "Toyota Motor" Corp. au pierdut 1,2%, atingând 7.133 yeni, după ce acesta a anunţat că a decis dizolvarea alianţei de capital cu "Isuzu Motors", care a durat 12 ani. Acţiunile "Isuzu Motors" au înregistrat un avans de 3,6%, la 1.637 yeni.

Indicele S&P/ASX 200 al Bursei din Sydney a crescut cu 0,6%, la 6.273 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,5%, la 27.819,56, Nikkei 225 al pieţei din Tokyo a scăzut cu 0,1%, la 22.507,31.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită