Bursele europene deschid în urcare

F. A.
Internaţional / 29 decembrie 2011

Bursele europene au revenit astăzi în urcare, dar pe un volum redus de tranzacţionare, datorită optimismului investitorilor legat de licitaţia de obligaţiuni de stat cu maturitatea pe termen lung pregătită de Italia, transmite Reuters, conform surselor de presă.

Indicele FTSEurofirst 300 al celor mai importante acţiuni europene a urcat cu 0,2% în debut, după ce ieri acţiunile marilor companii europene au încheiat tranzacţiile în scădere, trase în jos de titlurile companiilor germane, precum Daimler .

Costurile de finanţare pe termen scurt ale Italiei şi celorlalte ţări de la "periferia" zonei euro au scăzut puternic în urma schemei de finanţare pe trei ani derulată săptămâna trecută în premieră de Banca Centrală Europeană (BCE). Băncile din zona euro au absorbit 489 miliarde euro de la BCE.

Sectorul minier înregistrează cele mai importante creşteri în deschiderea şedinţei de joi pe bursele europene, indicele resurselor de bază urcând cu 0,6%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb