Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 24.08.2018
BVB/ ÎN SESIUNEA DE IERI
Digi Communications, pe primul loc în topul lichidității
click aici
      Prime Transaction: "Indicii au înregistrat evoluții preponderent ascendente"

     

     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 13,53 milioane de lei, acesta fiind sub valoarea medie zilnică a anului curent, de circa 42,50 de milioane de lei.

     Brokerii de la Prime Transaction notează, în raportul zilnic al companiei: "Indicii au înregistrat astăzi (n.r. ieri) evoluții preponderent ascendente. Singurul care a scăzut este BET-BK (-0,06%). Ceilalți indici au înregistrat creșteri cuprinse între 0,12% pentru BET-NG și +0,33% în cazul BET-FI.

     Ședința a fost una apatică, valoarea tranzacțiilor fiind de numai 2,91 milioane euro. În mod suprinzator, pe primul loc în topul lichidității avem Digi Communications N.V. (DIGI), care a luat, astfel, locul celor 2-3 companii care împărțeau în mod tradițional această poziție. În cadrul indicelui BET există o egalitate între numărul companiilor care au crescut și cele care au scăzut. Variații de pes-te 1% au fost înregistrate de Conpet (COTE) +1,88%, Fondul Proprietatea (FP) +1,12%, iar la polul opus, Transgaz (TGN) -1,57%".

     În piața "regular", topul lichidității a fost condus de DIGI, cu transferuri în valoare de 3,34 milioane de lei, ultima cotație a emitentului fiind de 27,45 lei, în scădere cu 0,90%.

     Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acțiunile Banca Transilvania (TLV), care au încheiat ședința de ieri la prețul unitar de 2,34 lei/titlu, valoarea tranzacționată cu titlurile emitentului însumând 1,90 milioane de lei, în stagnare.

     Acțiunile Fondul Proprietatea (FP) au terminat ziua bursieră la prețul unitar de 0,90 lei, pe fondul unei valori transferate de 1,88 milioane de lei.

     Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de BRD - Groupe Societe Generale (BRD), care au încheiat ședința de tranzacționare la prețul de 13,88 lei/titlu, în scădere cu 0,14%, în contextul unui rulaj de 1,52 milioa-ne de lei.

     A fost înregistrată o singură tranzacție pe piața "deal", în valoare de 523.600,00 lei, cu titluri "MedLife" (M), aceasta fiind încheiată la prețul unitar de 28 lei/acțiune.

     Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acțiuni al bursei, cu excepția SIF-urilor, a avut un avans de 0,22%. Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacționate titluri de la bursa noastră, a avut o creștere de 0,16%. 
A.M.
 
     
     *  Topul celor mai mari creșteri
     1. "Vrancart" (VNC): +8,99%
     2. "Electroputere" (EPT): +8,70%
     3. "Bermas" (BRM): +6,80%
     4. "Purcari Wineries Public Company" (WINE):+3,28%
     5. "Zentiva" (SCD): +3,03%
     ---
     *  Topul celor mai mari scăderi
      1. "Petrolexportimport" (PEI): -14,12%
      2. "Dafora" (DAFR): -7,32%
      3. "Condmag" (COMI): -6,25%
      4. "Amonil" (AMO): -3,23% 

 

.