Gala BURSA 2018

BVBLichiditate de numai 19,5 milioane de lei

A.M.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Lichiditate de numai 19,5 milioane de lei

Prime Transaction: "Săptămâna se deschide cu creşteri pentru toţi indicii bursieri" 

Prima şedinţă de tranzacţionare a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) din această săptămână s-a încheiat în teritoriu pozitiv din punctul de vedere al cotaţiilor, toţi indicii bursei marcând creşteri.

Rulajul a fost redus ieri, la numai 19,53 milioane de lei, sub valoarea medie a acestui an, de 42,80 milioane de lei, în condiţiile în care a fost înregistrată o singură tranzacţie pe piaţa reglementată, în valoare de 939.153,64 lei, cu titluri "Fondul Proprietatea" (FP), aceasta fiind încheiată la preţul unitar de 0,8840 lei/acţiune.

Brokerii de la Prime Transaction notează, în raportul zilnic al companiei: "Săptămâna se deschide cu creşteri pentru toţi indicii bursieri. Variaţiile au fost cuprinse între +0,56% pentru BET Plus şi +1,10% în cazul BET-NG, indicele companiilor din sectorul energetic.

Valoarea tranzacţiilor a fost de 19,5 milioane lei, aportul transferurilor cu acţiuni Banca Transilvania (TLV) fiind de peste 40%. Din cadrul indicelui BET o singură companie a scăzut: Digi Communications N.V. (DIGI) -0,71%. Toate celelalte 12 companii din indice au crescut, avansuri de peste două procente fiind consemnate de MedLife (M) +2,45% şi Transgaz (TGN) +2,33%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de TLV, cu transferuri de în valoare de 10,81 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,36 lei, în stagnare.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile Transgaz (TGN), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 352 lei/titlu, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 1,67 milioane de lei.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 0,329 lei, în apreciere cu 1,38%, pe fondul unei valori transferate de 1,38 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,885 lei/titlu, în creştere cu 0,23%, în contextul unui rulaj de 1,34 milioane de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni al bursei, cu excepţia SIF-urilor, a avut un avans de 0,60%. Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), s-a apreciat cu 0,44%.

Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate titluri de la bursa noastră a avut o creştere de 0,57%, în timp ce indicele BET-BK, reperul fondurilor de investiţii s-a apreciat cu 0,75%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Prefab" (PREH): +11,69%

2. "Amonil" (AMO): +6,06%

3. "Farmaceutica Remedia" (RMAH): +3,92%

4. "Alro" (ALR): +3,27%

5. "Cemacon" (CEON): +2,76%

______________________

Topul celor mai mari scăderi

1. "Transilvania Construcţii" (COTR): -11,11%

2. "Prebet" (PREB): -9,23%

3. "Bermas" (BRM): -6,36%

4. "Altur" (ALT): -5,75%

5. "Oltchim" (OLT): -5,56%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită