Gala BURSA 2018

BVBLichiditate de numai 33,62 milioane de lei

A.M.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Lichiditate de numai 33,62 milioane de lei

BET, în scădere cu 1,02% 

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în a doua şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, o valoare a transferurilor de 33,62 milioane de lei, circa 76,7% din valoarea medie înregistrată în acest an, de 43,9 milioane de lei.

Prime Transaction notează în raportul său zilnic: "Piaţa a avut un recul după creşterile de ieri (n.r. luni), indicii depreciindu-se cu până la 1,02%, în cazul BET.

Indicele de referinţă a fost tras în jos de acţiunile BRD Groupe Societe Generale (BRD), -2,70%, OMV Petrom (SNP), -2,30%, Electrica (EL), -1,55% şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB), -2,04%. Printre puţinele acţiuni cu evoluţii bune s-au numărat cele ale Erste Bank (EBS), +1,47%, Conpet (COTE), +1,47% şi Transgaz (TGN), +1,22%. Valoarea tranzacţiilor a fost de 7,2 milioane de euro, dintre care 6,9 milioane pe piaţa de acţiuni şi circa 300 de mii pe cea de certificate".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Alro (ALR), cu transferuri în valoare de 115.06 mii de lei, ultima cotaţie a societăţii bancare fiind de 3,67 lei, în apreciere cu 1,10%.

Locul al doilea în topul lichidităţii bursei a fost ocupat de acţiunile Altur (ALT), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 0,047 lei/titlu, în depreciere cu 3,09%, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 1.475 mii de lei.

Acţiunile Alumil Rom Industry (ALU) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 0,83 lei, în creştere 1,84%, pe fondul unei valori transferate de 2.070 mii de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile Amonil (AMO), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,004 lei/titlu, în coborâre cu 11,11%, în contextul unui rulaj de 9.92 mii de lei.

Pe piaţa "deal" nu fost consemnată nicio tranzacţie.

Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni ale bursei, şi BET-XT, care curpinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la bursă, s-au depreciat, ambele, cu 0,91%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP, a avut o depreciere de 0,44%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a scăzut cu 0,34%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Prebet" (PREB): +8,39%

2. "Oltchim" (OLT): +4,12%

3. "Teraplast" (TRP): +4,05%

4. "Electroputere" (EPT): +3,85%

5. "Prefab" (PREH): +2,31%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Amonil" (AMO): -11,11%

2. "Biofarm" (BIO): -3,15%

3. "Altur" (ALT): -3,09%

4. "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD): -2,70%

5. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -2,70%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită