Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 30.09.2016
BVB
Lichiditatea a scăzut din nou, la doar 4 milioane de euro
click aici
 
    *  Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
 
       Indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri apreciindu-se, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 17,87 milioane de lei (4,01 milioane euro), mai mic decât miercuri (8,22 milioane euro).

     Raportul zilnic realizat de firma de brokeraj Prime Transaction precizează: "Indicii au continuat să se aprecieze, BET urcând cu 0,49% pe parcursul ședinței de tranzacționare. Indicele de referință a fost ajutat în principal de evoluția acțiunilor Romgaz (SNG), +1,52%, Fondul Proprietatea (FP), +0,75% și Electrica (EL), +0,73%. Lichiditatea a fost una extrem de scăzută, fiind tranzacționate acțiuni în valoare de doar 3,5 milioane de euro, la care s-au adăugat certificate în valoare de circa 450 mii de euro".

     Pe piața "regular", topul lichidității a fost condus de acțiunile FP, simbol pe care au fost realizate tranzacții în valoare de 5,14 milioane de lei, prețul de închidere fiind de 0,806 lei/unitate.

     Titlurile SNG au crescut la 23,35 lei/unitate, în urma unui rulaj de 3,37 milioane de lei.

     Tot ieri, au fost schimbate acțiuni "Banca Transilvania" (TLV) de 1,7 milioane de lei, prețul de închidere fiind de 2,385 lei/unitate, în scădere cu 0,63%.

     Locul al patrulea în topul lichidității a revenit titlurilor "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD), cu un rulaj de 1,3 milioane de lei. Cotația BRD s-a apreciat cu 0,54%, ultimul preț fiind de 11,18 lei/unitate.

     Pe piața "deal" a fost înregistrată o tranzacție cu titluri "OMV Petrom" (SNP), în valoare de 0,5 milioane lei, la prețul unitar de 0,245 lei, în urcare cu 0,82%.

     Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, a sporit cu 0,48%, iar indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,23%.

     Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,46%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a crescut cu 0,4%. 
MINA IRINA
 

 

.