Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 17.08.2018
BVB
Lichiditatea se menține sub media anului
      BET-FI, singurul indice care a închis ședința de tranzacționare în teritoriu negativ

     

     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 40,5 milioane de lei (8,71 milioane de euro), dar sub valoarea medie zilnică a acestui an, de circa 42.9 de milioane de lei.

     Brokerii de la Prime Transaction notează, în raportul zilnic al companiei: "Aproape toți indicii au crescut în ședința de azi (n.r. ieri). Cu excepția BET-FI, care a scăzut cu 0,29%, ceilalți indici au înregistrat creșteri cuprinse între +0,01% pentru BET-BK și +0,54% în cazul BET-BK.

     Valoarea tranzacțiilor a depășit 40,5 milioane lei, cu un aport de peste 26% din partea tranzacțiilor cu acțiuni Banca Transilvania (TLV). În cadrul indicelui BET au fost cinci companii care au crescut, dintre care două cu peste 2%: Transgaz (TGN), +2,10%, și BRD Societe Generale (BRD), +2,06%. Romgaz (SNG) este singura companie din BET care a stagnat. La polul opus, șapte companii au scăzut, cel mai mare declin venind de la Medlife (M), -1,68%. S-au mai remarcat titlurile Alro Slatina (ALR), care au scăzut cu 5,60%."

     Acțiunile TLV, au înregistrat transferuri în valoare de 11,3 milioane de lei, ultima cotație a emitentului fiind de 2,3550 lei, în creștere cu 1,07%.

     Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de titlurile BRD, care au încheiat ședința de tranzacționare la prețul unitar de 13,86 lei/unitate, în creștere cu 2,06%, valoarea tranzacționată cu titlurile societății petroliere însumând 7,70 milioane de lei.

     Prin piața "deal" nu a fost realizată nicio tranzacție.

     Indicele BET, al celor mai lichide 13 acțiuni ale bursei, a crescut cu 0,54%, în timp ce indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acțiuni, s-a apreciat cu 0,45%, iar indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacționate titluri de la bursa noastră, a avut o creștere de 0,36%. 
A.B.
 
     *  Topul celor mai mari creșteri
     1."Uamt S.A." (UAM): +13,74%
     2. "Mecanica Fina SA" (MECE): 11,72%
     3. "Altur S.A." (ALT): +6,25%
     4. "IAR SA Brasov" (IARV): +2,63%
     5. "Purcari Wineries Public Company" (WINE): +2,47%
     --
     *  Topul celor mai mari scăderi
     1. "Mecanica Ceahlau" (MECF): -14,79%%
     2." Prefab SA"(PREH): -12,99%
     3. "Grupul Industrial Electrocontact S.A" (ECT):-9,38%
     4. "Electroputere S.A." (EPT): -3,85%
     5. "Farmaceutica Remedia SA" (RMAH): -2,86% 

 

.