Gala BURSA 2018

BVBO treime din rulaj provine din acţiunile Banca Transilvania

A.M.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

O treime din rulaj provine din acţiunile Banca Transilvania

Scăderi pe linie pentru indicii bursei  

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, în şedinţa de vineri, o lichiditate 7,73 milioane de euro, sub valoarea medie a acestui an, de circa 8,97 milioane de euro.

În raportul zilnic al societăţii, echipa de la Prime Transaction notează: "Scăderi pe linie pentru indicii BVB, variaţiile fiind cuprinse între -0,13% pentru BET-BK şi -1,47% în cazul BET-NG.

Valoarea tranzacţiilor de azi (n.r. vineri) a fost de 35,9 milioane lei, în uşoară scădere comparativ cu şedinţa precedentă. Titlurile Banca Transilvania (TLV) au fost cel mai lichid emitent în şedinţa de azi (n.r. vineri), asigurând 32% din rulaj dacă luăm în calcul şi cele două tranzacţii «deal». Din cadrul indicelui BET s-au remarcat azi (n.r. vineri) acţiunile DIGI Communications NV (DIGI) care au crescut cu 2,47% şi Transelectrica (TEL) cu un avans de 2,04%. La polul opus avem trei companii cu scăderi de peste 2%: OMV Petrom (SNP) -2,67%, Transgaz (TGN) -2,34% şi Electrica (EL) -2,10%".

Acţiunile TLV au cumulat transferuri în piaţa "regular" în valoare de 9,51 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 2,35 lei, în stagnare.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat şedinţa de vineri la preţul unitar de 0,91 lei/titlu, în depreciere cu 1,09%,

valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 5,65 milioane de lei.

Acţiunile SNP au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 0,328 lei, în scădere cu 2,67%, pe fondul unei valori transferate de 4,87 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de Romgaz (SNG), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 32,5 lei/titlu, în scădere cu 0,46%, în contextul unui rulaj de 2,45 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, trei tranzacţii.

Două dintre acestea, în valoare de 4,34 milioane de lei, au fost realizate cu titlurile TLV, tranferurile fiind derulate la preţul unitar de 2,25 de lei.

A mai fost realizată o tranzacţie "deal" cu acţiunile SNG, la preţul unitar de 32,55 lei/unitate, în stagnare faţă de referinţă, valoarea transferului fiind de aproape 0,98 milioane de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni de la BVB, cu excepţia SIF-urilor, a scăzut cu 0,81%, iar indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră s-a depreciat cu 0,71%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus FP a coborât cu 0,39%, în timp ce indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni ale bursei, a avut o scădere de 0,74%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Rompetrol Well Services" (PTR): +10,00%

2. "Digi Communications" (DIGI): +2,47%

3. "Erste Group Bank" (EBS): +2,44%

4. "Transelectrica" (TEL): +2,04%

5. "Sphera Franchise" (SFG): +1,61%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Prodplast" (PPL): -9,63%

2. "Amonil" (AMO): -6,25%

3. "Altur" (ALT): -5,06%

4. "Electroputere" (EPT): -4,00%

5. "BRK Financial Group" (BRK): -2,97%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită