Gala BURSA 2018

BVBPeste două treimi din volum, dat de Banca Transilvania

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Peste două treimi din volum, dat de Banca Transilvania

Salt de 3,86% pentru BET-FI 

Toţi cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în teritoriul pozitiv, în contextul în care rulajul consemnat a fost de 76 milioane de lei, peste media zilnică din acest an, de 41,48 milioane de lei. Peste două treimi din volumul tranzacţionat a fost asigurat de tranzacţiile cu titlurile Banca Transilvania (TLV), care au însumat 51,83 de milioane de lei.

Pe lângă transferurile cu acţiunile instituţiei de credit, cea de-a doua şedinţă de tranzacţionare a săptămânii a ieşit în evidenţă prin evoluţia SIF­-urilor, toate cele cinci societăţi de investiţii financiare având creşteri de peste două procente.

Ieri, SIF Banat - Crişana (SIF1) şi-a publicat rezultatele pentru primele nouă luni ale anului, societatea raportând un profit net de de 65,455 milioane de lei, în creştere cu 18,45% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unor venituri din dividende în creştere susţinute, în principal, de cele cuvenite de la participaţiile în societăţile bancare şi în cele din domeniul energiei.

Brokerii de la Prime Transaction au detaliat, în raportul zilnic al societăţii, şedinţa bursieră de ieri, astfel: "Toţi indicii BVB au crescut în sedinţa de azi (n.r. ieri), variaţiile fiind cuprinse între +0,48% pentru BET-NG şi +3,86% în cazul BET-FI. Valoarea tranzacţiilor a ajuns la 16,3 milioane euro, aportul transferurilor cu acţiuni Banca Transilvania fiind de 68%. Ziua de astăzi (n.r. ieri) a fost a SIF-urilor, în condiţiile în care SIF Moldova (SIF2) a crescut cu 7,08%, iar SIF Banat-Crişana cu 6,28%, pe un volum în creştere comparativ cu şedinţele precedente. Din indicele BET s-au remarcat acţiunile Sphera Franchise Group (SFG) cu un avans de 3,98% şi Transelectrica (TEL) cu o apreciere de 2,01%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, ultima cotaţie a instituţiei bancare fiind de 2,36 lei/acţiune, în creştere cu 0,64%. 

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de SNP, care au încheiat şedinţa de ieri la preţul unitar de 0,393 lei/acţiune, în apreciere cu 0,77%, valoarea tranzacţionată cu titlurile producătorului de petrol şi gaze însumând 5,91 milioane de lei.

Acţiunile Transgaz (TGN) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 355 lei/acţiune, cu 0,85% peste referinţă, transferurile cu titlurile transportatorului de gaze naturale însumând 1,63 milioane de lei.

Locul al patrulea a fost ocupat de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 13,36 lei, în creştere cu 0,45%, transferurile cu acţiunile instituţiei de credit totalizând 1,62 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" au fost încheiate două tranzacţii.

Una dintre acestea, în valoare de 1,3 milioane de lei, a fost derulată cu titlurile TLV, la preţul unitar de 2,35 lei/acţiune, cu 0,21% peste referinţa din piaţa "regular".

O altă tranzacţie a fost încheiată cu titlurile SNP, tot pentru suma de 1,3 milioane de lei, la preţul unitar de 0,39 lei/unitate.

Indicele BET, al celor mai lichide cinsprezece companii ale pieţei noastre, cu excepţia SIF-urilor, a crescut cu 0,53%, iar indicele BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a avut o apreciere de 1,1%.

Indicele BET Plus, care include cele mai lichide 40 de titluri de la bursa locală, înregistrat un avans de 0,5%.  

  Topul celor mai mari creşteri 

1. "Electroputere" (EPT): +10,00%

2. "SIF Moldova" (SIF2): +7,08%

3. "SIF Banat-Crişana" (SIF1): +6,28%

4. "Construcţii Napoca" (NAPO): +6,06%

5. "SIF Oltenia" (SIF5): +4,85%

  Topul celor mai mari scăderi

1. "Ropharma" (RPH): -5,63%

2. "Conted" (CNTE): -1,79%

3. "Biofarm" (BIO): -1,51%

4. "Digi Communications" (DIGI): -1,00%

5. "Patria Bank" (PBK): -0,66%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită