Gala BURSA 2018

BVBRulaj de 35 milioane de lei, sub media anului

A.M.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Rulaj de 35 milioane de lei, sub media anului

Opt dintre cei nouă indici ai bursei, în creştere 

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a încheiat şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre cei nouă indici ai BVB înregistrând creşteri, pe fondul unui rulaj de 35,46 milioane de lei (7,63 milioane de euro), sub media înregistrată în acest an, de aproximativ 43 milioane de lei.

În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction au caracterizat evoluţia de ieri a pieţei: "Aproape toţi indicii Bursei au crescut în şedinţa de azi, (n.r. ieri). Singurul indice care a avut o evoluţie descendentă este BET-FI, cu -0,24%.

Piaţa a avut din nou un tonus pozitiv, indicii înregistrând creşteri de până la 0,51% în cazul BET. Acţiunile BRD - Societe Generale (BRD) au crescut cu 1,85%, dintre companiile incluse în BET fiind cel mai mare avans. Urmează apoi titlurile OMV Petrom (SNP) cu o creştere de 1,22%. La polul opus (n.r. din indicele BET), avem acţiunile Electrica (EL) cu o scădere de 0,59%. Cel mai lichid emitent în şedinţa de azi a fost Banca Transilvania (TLV), cu un rulaj de peste 10 milioane de lei, ceea ce reprezintă aproape 30% din întreaga valoare tranzacţionată de ieri".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de TLV, ultima cotaţie a societăţii bancare fiind de 2,32 lei, în creştere cu 0,65%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de BRD, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 14,34, lei/titlu, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 6,08 milioane de lei.

Acţiunile SNP au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 0,332 lei, pe fondul unei valori transferate de 4,70 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile S.N.G.N. Romgaz (SNG), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 32,45 lei/titlu, în apreciere cu 0,15%, în contextul unui rulaj de 3,15 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" a fost înregistrată o tranzacţie cu titlurile Fondul Proprietatea (FP), în valoare de 0,98 milioane de lei, la preţul unitar de 0,89 lei, în stagnare.

Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni ale bursei, a avut o creştere de 0,46%, iar indicele sectorului energetic şi al utilităţilor, BET-NG, a urcat cu 0,33%.

Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 titluri de la BVB, s-a apreciat cu 0,38%, iar indicele BET-BK, reperul fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,10%.

Topul celor mai mari creşteri 

1. "Cemacon" (CEON): +12,78%

2. "Prodplast" (PPL): +8,47%

3. "Aages" (AAG): +4,21%

4. "Romcarbon" (ROCE): +2,60%

5. "Impact Developer & Contractor" (IMP): +2,29%

Topul celor mai mari scăderi

1. "Electroputere " (EPT): -13,04%

2. "Dafora" (DAFR): -10,71%

3. "Oltchim" (OLT): -9,21%

4. "Prefab" (PREH): -9,04%

5. "Societatea de Constructii Napoca" (NAPO): -7,14%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită