Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 23.08.2018
BVB
Rulaj de doar 25 de milioane de lei
click aici
     BET-FI singurul indice în creștere

     

     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de doar 25,8 milioane de lei (5,57 milioane de euro), cu mult sub valoarea medie zilnică a acestui an, de circa 42 de milioane de lei.

     Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul societății de brokeraj Tradeville, ne-a transmis:

     "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori București au avut o evoluție în general negativă, în ciuda unei zile de creșteri pe principalele burse vest-europene. Indicele BET a pierdut 0,27% față de ședința anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între -0,28% (ROTX) și +0,42% (BET-FI). Valoarea totală a tranzacțiilor cu acțiuni de pe piață reglementată a fost de 5,57 mil. EUR, mult sub media zilnică de 9,13 mil. euro înregistrată de la începutul anului.

     Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afară indicelui BET, l-au înregistrat acțiunile Oltchim S.A. (OLT) cu +8.77%, pe fondul tranzacționării unui volum de acțiuni care a depășit media ultimului semestru. În cadrul indicelui BET, prețul titlurilor Nuclearelectrica (SNN) a avut cea mai bună evoluție (+1.81%), în condițiile în care pe acest simbol s-a tranzacționat un volum de acțiuni aflat mult sub media ultimelor șase luni. Cea mai mare scădere din afara indicelui principal al pieței reglementate au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acțiunile Petrolexportimport (PEI) cu -14.90%, volumul de acțiuni tranzacționate fiind peste media ultimelor 6 luni pentru această acțiune. Din cadrul indicelui BET cea mai slabă evoluție a zilei au marcat-o titlurile MedLife (M, -2.09%), pe fondul unui volum de acțiuni aflat peste media tranzacționată în ultimele șase luni pentru acest simbol".

     Acțiunile SNG, au înregistrat transferuri în valoare de 7,81 milioane de lei, ultima cotație a emitentului fiind de 32,5 lei, în scădere cu 0,31%.

     Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat ședința de tranzacționare la prețul unitar de 0,89 lei/titlu, în apreciere cu 0,91%, valoarea tranzacționată cu titlurile societății petroliere însumând 5,88 milioane de lei.

     Acțiunile Banca Transilvania (TLV) au terminat ziua bursieră la prețul unitar de 2,34 lei, în scădere cu 1,06%, pe fondul unei valori transferate de 4,77 milioane de lei.

     Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de titlurile BRD - Groupe Societe Generale, care au încheiat ședința de tranzacționare la prețul de 13,9 lei/titlu, în coborâre cu 1,42%, în contextul unui rulaj de 1,9 milioane de lei.

     Nu au fost consemnate tranzacții de tip "deal" pe piața reglementată.

     Indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acțiuni de la BVB, a avut o scădere de 0,27%, iar Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacționate titluri de la bursa noastră a avut o depreciere de 0,22%, în timp ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a coborât cu 0,03%. 
Vlad Dobrea
 
     *  Topul celor mai mari creșteri
     1." Oltchim " (OLT): +8,77%
     2. "Dafora" (DAFR): +2,50%
     3. "Casa de Bucovina-Club de Munte" (BCM): +2,19%
     4. "Nuclearelectrica" (SNN): +1,81%
     5. "Aerostar" (ARS): +1,57%
     
     *  Topul celor mai mari scăderi
     1. "Petrolexportimport" (PEI): -14,90%
     2. "Altur"(ALT): -6,17%
     3. "Condmag" (COMI): -5,88%
     4. "Compa" (CMP): -3,36%
     5. "Amonil" (AMO): -3,13% 

 

.