BVBRulaj de peste 75 milioane de lei

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Rulaj de peste 75 milioane de lei

Toţi indicii bursieri au închis în creştere 

Tranzacţii cu aproape 3% din MedLife, efectuate pe piaţa "deal"

Lichiditatea înregistrată în şedinţa de tranzacţionare de ieri la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a fost de 75,67 milioane de lei, aproape dublă faţă de valoarea medie înregistrată în acest an, de circa 42 milioane de lei, aproape jumătate (46,5%), fiind consemnat pe piaţa "deal".

În raportul zilnic al societăţii, echipa de la Prime Transaction notează:"Creşteri semnificative ale indicilor bursieri în şedinţa de astăzi (n.r. ieri). Variaţiile au fost cuprinse între +0,58% pentru BET-BK şi +1,92% în cazul BET-NG. Pe lângă evoluţia pozitivă a preţurilor acţiunilor, avem o surpriză şi din partea lichidităţii care a ajuns la 16,27 milioane euro în contextul în care azi (n.r. ieri) au fost mai multe tranzacţii «deal» cu acţiuni MedLife (M), Cemacon (CEON) şi BRD Societe Generale (BRD). Dintre emitenţii incluşi în indicele BET avem trei companii ce au înregistrat creşteri de peste 2%: Romgaz (SNG) +3,79%, Banca Transilvania (TLV) +2,40% şi OMV Petrom (SNP) +2,37%. La polul opus (n.r. din BET) avem titlurile Transelectrica (TEL) care s-au corectat cu 1,05%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), cu transferuri în valoare de 16,08 milioane de lei, ultima cotaţie a emitentului fiind de 0,895 lei/acţiune, în apreciere cu 0,11%.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile TLV, care au încheiat şedinţa de ieri la preţul unitar de 2,345 lei/actiune, în apreciere cu 2,40%, valoarea tranzacţionată cu titlurile emitentului însumând 7,41 milioane de lei.

Acţiunile BRD au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 13,7 lei, în stagnare, transferurile cu titlurile emitentului însumând 5,76 milioane de lei.

Locul al patrulea a fost ocupat de acţiunile producătorului de petrol şi gaze SNP, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 0,345 lei, în apreciere cu 2,37%, transferurile cu acţiunile companiei, însumând 4,45 milioane de lei.

Pe piaţa "deal" au fost înregistrate, în total, douăsprezece tranzacţii.

Şapte dintre acestea fiind încheiate cu titlurile M, în valoare de 16,56 milioane de lei, la pretul unitar de 26,3 lei/actiune, în scădere cu 0,38%.

Cele 629.823 de titluri transferate reprezintă 2,84% din capitalul prestatorului de servicii medicale.

Alte patru transferuri de tip "deal" au fost încheiate cu acţiunile CEON, la un preţ unitar de 0,2630 lei/actiune, în depreciere cu 6,74% valoarea tranzacţiilor fiind de 11,75 milioane de lei.

Cele 44.698.177 de acţiuni schimbate ieri reprezintă echivalentul a 9,34% din titlurile producătorului de materiale pentru construcţii.

A mai fost încheiat un transfer "deal" cu titlurile BRD, la preţul de 13,7 lei, cu suma de 6,85 milioane de lei.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni ale bursei, cu excepţia SIF-urilor, a crescut cu 1,42%, iar indicele BET Plus, al celor mai lichide 40 de acţiuni de la BVB, a avut o apreciere de 1,32%.

Indicele BET-XT, ce include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la bursa noastră, a consemnat un avans de 1,21%, în timp ce indicele BET-FI a terminat şedinţa de tranzacţionare cu o creştere marginală de 0,10%.

Topul celor mai mari cresteri 

1. "Prodplast" (PPL): +9,76%

2. "Bermas" (BRM): +4,55%

3. "Prebet" (PREB): +4,01%

4. "Romgaz" (SNG): +3,79%

5. "Aages" (AAG): +2,89%

-

Topul celor mai mari scaderi

1. "Ropharma" (RPH): -10,71%

2. "Comelf" (CMF): -9,05%

3. "Condmag" (COMI): -6,74%

4. "SIF Muntenia" (SIF4): -3,57%

5. "Oil Terminal" (OIL): -3,56%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită