Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 03.10.2017
BVB
Rulajul scade sub jumătatea valorii medii din 2017
click aici
 
    *  "Deal" de 0,23 milioane de lei cu titlurile "Armătura"
 
       Săptămâna de tranzacționare a debutat într-o notă pozitivă din punctul de vedere al cotațiior bursiere, singurii indici ai Bursei de Valori Bucrești (BVB) care s-au depreciat fiind BET-FI, ce a scăzut cu 0,04% și BET-BK, a cărui coborâre a fost de 0,04%. Pe de altă parte, volumul consemnat a fost scăzut, de doar 23,42 milioane de lei, de aproape trei ori mai mic față de cel înregistrat vineri, de circa 68 milioane de lei și sub jumătatea valorii medii înregistrate în acest an, de peste 49 milioane de lei.

     Brokerii societății Prime Transaction au detaliat evoluția pieței din prima zi a săptămânii: "Majoritatea indicilor au avut evoluții pozitive, indicele de referință, BET, apreciindu-se cu 0,21%. Cea mai mare creștere din BET au avut-o acțiunile Transgaz (TGN), +1,01%. O altă urcare mare a fost înregistrată de acțiunile Erste Bank (EBS), +1,18%, restul titlurilor Blue Chip înregistrând variații de preț mai mici de 1%. Valoarea tranzacțiilor a fost, la rândul său, redusă, doar 5 milioane de euro, dintre care 4,86 milioane de euro pe piața de acțiuni".

     Pe piața "regular", topul lichidității a fost condus de acțiunile "Banca Transilvania" (TLV), simbol pe care au fost realizate tranzacții în valoare de 4,66 milioane de lei, prețul de închidere al transferurilor cu titlurile societății bancare fiind de 2,22 lei/unitate, în stagnare.

     Acțiunile "Fondul Proprietatea" (FP) au terminat ședința de tranzacționare la prețul 0,851 lei/titlu, în urma unui rulaj de 3,4 milioane de lei, în creștere cu 0,71%.

     Tot ieri, au fost schimbate titluri "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD) în valoare de 1,65 milioane de lei, în depreciere cu 0,16%, prețul de închidere fiind de 12,42 lei/acțiune.

     Locul al patrulea în topul lichidității a revenit acțiunilor "SIF Moldova" (SIF2), cu un rulaj de 1,51 milioane de lei, cotația închizând la valoarea de 1,21 lei/unitate, în coborâre cu 0,66%.

     Pe piața "deal" au fost înregistrate, în total, trei tranzacții.

     Două dintre acestea, însumând 3,72 milioane lei, au fost realizate cu titluri SIF Muntenia (SIF4), la prețul unitar de 0,93 lei, cotația emitentului urcând cu 0,22%.

     A mai fost încheiat un transfer "deal" cu titluri "Armătura" (ARM), în valoare de 0,23 milioane de lei, la prețul 0,239 lei/acțiune, în stagnare.

     Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 40 de acțiuni de la BVB, a înregistrat un avans de 0,14%.

     Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,07%. 
A.I.
 
     * Topul celor mai mari creșteri
     1. "Oltchim" (OLT): +14,97%
     2. "Dafora " (DAFR): +14,93%
     3. "Petrolexportimport" (PEI): +13,83%
     4. "Armătura" (ARM): +8,37%
     5. "Electrocontact" (ECT): +7,23%
     
     * Topul celor mai mari scăderi
     1. "Compa" (CMP): -8,70%
     2. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -3,36%
     3. "Boromir" (SPCU): -3,03%
     4. "Alumil Rom Industry" (ALU): -2,13%
     5. "Electroaparataj" (ELJ): -1,68% 

 

.