Gala BURSA 2018

BVB şi RASDAQAcţiunile din energie, în scădere

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Acţiunile din energie, în scădere

Acţiunile mai multor companii importante din energie, printre care OMV Petrom (SNP) şi Romgaz (SNG), şi titlurile Banca Transilvania (TLV) au tras în jos bursa de la Bucureşti în partea a doua a zilei, după ce la mijlocul şedinţei se aflau pe plus sau în stagnare, iar piaţa în urcare uşoară.

Principalii indici ai bursei, BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide acţiuni, au închis pe minus cu 0,6%, respectiv 0,7%. La jumătatea zilei, cei doi indici se aflau în urcare cu 0,2%. BET Plus include cele mai lichide 37 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Piaţa a devenit mai activă în partea a doua a şedinţei, astfel că lichiditatea a crescut de la 11 milioane de lei (2,5 milioane de euro) în jurul orei 14:00 până la 35,83 milioane de lei (8,1 milioane de euro) la finalul zilei.

Fondul Proprietatea a înregistrat cea mai ridicată lichiditate, cu transferuri de 10,44 milioane de lei, şi au închis în creştere cu 0,2%.

Transferurile cu acţiunile Electrica (EL) au totalizat 9,38 milioane de lei, însă 6 milioane de lei au provenit dintr-o tranzacţie operată pe segmentul deal al bursei. Acţiunile Electrica au închis la cotaţia de la finalul şedinţei de marţi.

În sectorul bancar, investitorii au tranzacţionat titluri BRD - Groupe Societe Generale (BRD) de 4,59 milioane de lei, iar preţul a stagnat. Lichiditatea mai ridicată a titlurilor BRD a fost determinată de două transferuri deal care au însumat 4 milioane de lei.

Rulaje mai ridicate au consemnat şi acţiunile Romgaz, cu 2,78 milioane de lei, OMV Petrom, cu 2,49 milioane de lei, din care 1,29 milioane de lei printr-un deal, dar şi Nuclearelectrica (SNN), cu 2,15 milioane de lei, sumă care include şi 1,22 milioane de lei dintr-un deal.

Titlurile Romgaz şi OMV Petrom, companii cu ponderi ridicate în structura principalilor indici ai pieţei, au trecut de la stagnare, la mijlocul zilei, la scăderi de 2,2%, respectiv 1,3%, pe final. Creşterea Nuclearelectrica s-a mai temperat faţă de miijlocul şedinţei, iar acţiunea producătorului de energie a închis în urcare cu 1,7%.

OMV Petrom va anunţa rezultate financiare pentru trimestrul al treilea joi, înainte de deschiderea bursei.

În declinul pieţei s-a resimţit şi trecerea titlurilor Banca Transilvania de la un avans de 0,5% în prima jumătate a şedinţei pe scădere cu 0,8% la finalul zilei. Tranzacţiile cu acţiunile instituţiei de credit, de asemenea cu "greutate" în principalii indici ai bursei, au totalizat 760.600 lei.

Indicele BET NG, al sectorului energetic, a scăzut cu 1,1%, iar BET FI, format din SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a urcat cu 0,8%, susţinut de evoluţia pozitivă a societăţilor de investiţii financiare, potrivit Mediafax.

Pe segmentul deal al bursei a mai avut loc şi o tranzacţie cu acţiuni SIF Oltenia (SIF5), de 344.900 lei.

Indicele extins BET XT a scăzut cu 0,5%, iar BET BK a stagnat.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită