Gala BURSA 2018

BVB şi RASDAQBanca Transilvania în urcare cu peste 6%

A.C.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Banca Transilvania în urcare cu peste 6%

Acţiunile Banca Transilvania (TLV) au crescut vineri cu peste 6%, după un avans similar joi, şi au recuperat astfel declinul din ultimele două săptămâni, în timp ce bursa a închis pe plus pentru a doua zi consecutiv, după opt şedinţe în care a urmat evoluţia negativă de pe pieţele dezvoltate.

Cotaţia Banca Transilvania a consemnat cel mai puternic avans dintre titlurile cu lichiditate ridicată, de 6,2%, la 1,775 lei/unitate, după ce joi a urcat cu 5,8%. Acţiunile au recuperat pierderile din ultimele două săptămâni şi chiar au trecut pe creştere cu 0,9% faţă de cotaţia de 1,76 lei/unitate înregistrată la finalul şedinţei din 5 decembrie.

"Din punct de vedere fundamental nu s-a schimbat nimic faţă de acum 2-3 şedinţe (n.r. pentru Banca Transilvania), doar contextul internaţional a evoluat altfel. Programul de răscumpare a 12 milioane titluri TLV nu este de natură să influenţeze această evoluţie a cotaţiilor pentru că astfel de programe sunt derulate în mod obişnuit de Banca Transilvania, iar acesta în particular reprezintă sub 0,5% din totalul titlurilor emise", ne-a declarat Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville.

Potrivit lui Alin Brendea, broker în cadrul "Prime Transaction", creşterea TLV din ultimele şedinţe trebuie văzută prin prisma corecţiilor din prima parte a săptămânii. "O influenţă suplimentară o datorăm programului de răscumpărare pe care banca a început să îl desfăşoare în aceste zile", potrivit acestuia.

BT derulează în perioada 18 decembrie 2014 - 28 aprilie 2015 un program de răscumpărare a 12 milioane de tiluri TLV cu valoarea nominală de 1 leu/acţiune, la un preţ minim egal cu preţul de piaţă de la Bursă din momentul achiziţiei şi un preţ maxim de 2,5 lei. Cele 12 milioane de acţiuni fac parte din totalul celor 17 milioane aprobate a fi răscumpărate de către AGEA.

Indicele BET Plus, de referinţă, a crescut cu 1,6%, iar BET, al celor mai lichide acţiuni, a urcat cu 1,8% după ce joi au avansat cu 2,9%, respectiv 3,1%. BET Plus include cele mai lichide 40 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Piaţa a trecut joi pe creştere după opt şedinţe consecutive de scădere, în care indicele BET a pierdut 7,4% şi s-a apropiat de nivelul la care s-a situat la sfârşitul anului trecut. Bursele mari din Europa au înregistrat, de asemenea, scăderi accentuate în acest interval, dar au revenit pe un trend ascendent începând de marţi, cu două şedinţe mai devreme decât piaţa locală.

În prezent, BET se află cu 2,8% sub nivelul din urmă cu două săptămâni.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni în valoare de 45,8 milioane de lei (10,2 milioane de euro).

Operaţiunile cu acţiunile Fondul Proprietatea, cele mai lichide din şedinţa de vineri, au totalizat 18,2 milioane de lei, iar preţul a scăzut cu 0,1%.

Un rulaj mai ridicat au înregistrat şi acţiunile companiilor din energie. Astfel, schimburile cu titlurile Transgaz (TGN) s-au ridicat la 6,36 milioane de lei, cu OMV Petrom (SNP) la 4,45 milioane de lei. Schimburile cu acţiunile OMV Petrom includ şi două transferuri de tip deal însumând 2,8 milioane de lei.

Creşteri semnificative au consemnat şi BRD - Groupe Societe Generale (BRD) - 3,3%, Romgaz (SNG) - 2,1%, şi Electrica (EL) - 2%.

Acţiunile OMV Petrom au închis în scădere cu 0,3%, influenţate de evoluţia preţului petrolului pe pieţele externe.

Indicele sectorului energetic, BET NG, a crescut cu 1%, iar BET FI, compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a avansat cu numai 0,1%.

Pe segmentul deal al bursei au avut loc vineri tranzacţii cu acţiuni OMV Petrom, SIF Oltenia (SIF5), Romgaz şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Astfel, pe lângă operaţiunile cu titlurile OMV Petrom, au fost transferate acţiuni SIF Oltenia de 2 milioane de lei prin două operaţiuni, de 1,86 milioane de lei printr-un deal cu Romgaz şi de 642.000 de lei printr-o tranzacţie care a vizat acţiunile Bursa de Valori Bucureşti.

Indicele BET XT a crescut cu 1,6% iar BET BK cu 0,8%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Ediţia din 12.11.2018
Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger

ENGLISH SECTION

more articles

Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită