BVB ŞI RASDAQ / DUPĂ ANUNŢAREA ANCHETEI DIICOTSIF Muntenia a închis în scădere cu 2,9%, acţiunile SIF Banat Crişana sunt încă suspendate

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

SIF Muntenia a închis în scădere cu 2,9%, acţiunile SIF Banat Crişana sunt încă suspendate

Acţiunile SIF Muntenia (SIF4) au scăzut ieri cu până la 6% la revenirea pe bursă, după suspendarea de două zile determinată de ancheta DIICOT, dar au închis în declin cu 2,9%, într-o piaţă care a continuat trendul negativ din primele zile ale săptămânii.

Principalii indici ai bursei, BET Plus, de referinţă, şi BET, al celor mai lichide acţiuni, au coborât cu 0,4%, după ce au deschis şedinţa în teritoriu pozitiv. BET Plus include cele mai lichide 40 de acţiuni din piaţa reglementată BVB, cu excepţia SIF-urilor şi a acţiunilor companiilor străine.

Acţiunile SIF Muntenia au fost suspendate de la tranzacţionare, alături de titlurile SIF Banat-Crişana (SIF1), luni înainte de deschiderea pieţei, după ce DIICOT a anunţat că desfăşoară o anchetă privind delapidarea patrimoniului celor două societăţi şi manipularea pieţei de capital. Procurorii DIICOT au făcut luni 31 de percheziţii şi au audiat 25 de pesoane, din care cinci au fost reţinute.

Şeful SIF Banat-Crişana, Dragoş Bîlteanu, şi Najib El Lakis, membru în Consiliul de Administraţie al societăţii, au fost arestaţi preventiv. De asemenea, instanţa a decis cercetarea sub control judiciar a altor trei persoane care fuseseră reţinute în acest dosar - Adrian Victor Prodan şi avocatul Nicolae Mergeani, membri în Consiliul Reprezentanţilor Acţionarilor SIF Muntenia, şi Stere Gardan, broker la Swiss Capital.

Acţiunile SIF Muntenia au revenit în piaţă la ora 11:15, iar în primele ore au scăzut cu până la 6%, însă au recuperat spre finalul şedinţei şi au închis cu 2,9% sub cotaţia de la sfârşitul şedinţei de vineri. Rulajul s-a situat la 750.000 de lei, de câteva ori mai ridicat faţă de zi obişnuită.

Directorul de operaţiuni al SSIF Estinvest, Marcel Murgoci, a declarat, citat de Mediafax: "Scăderea SIF Muntenia era aşteptată, din cauza ştirilor negative, dar şi pentru a ajunge din urmă piaţa. La început a fost un pic de panică, iar declinul a fost mai puternic. Problema este că nu ştim încă în ce măsură ancheta va afecta financiar societatea".

Comparativ cu vineri, indicele BET se află în scădere cu 2,1%, iar BET Plus cu 2%.

Cele trei SIF-uri care au rămas la tranzacţionare după suspendarea SIF Muntenia şi SIF Banat-Crişana au înregistrat în acest interval o evoluţie negativă uşor mai accentuată decât piaţa. Astfel, titlurile SIF Moldova (SIF2) se află pe minus cu 3,5% comparativ cu vineri, acţiunile SIF Transilvania (SIF3) înregistrează o scădere de 2,6%, iar SIF Oltenia (SIF5) de 2%.

Acţiunile SIF Banat-Crişana au rămas suspendate ieri pentru a treia zi consecutiv.

"SIF Banat-Crişana ar putea intra joi la tranzacţionare. Ar fi bine să revină cât mai rapid. Reacţia pieţei ar putea fi similară cu cea în cazul SIF Muntenia, dar poate mai accentuată", a spus Murgoci.

Valoarea totală a tranzacţiilor derulate ieri s-a ridicat la 32,8 milioane de lei (7,4 milioane de euro), peste două treimi din această sumă fiind rezultată din operaţiunile cu titlurile Fondul Proprietatea (FP).

Acţiunile Fondul Proprietatea au coborât ieri sub pragul de 0,9 lei/unitate pentru prima dată începând din 20 octombrie. Preţul a scăzut cu 1,1%, la 0,8970 lei/unitate, în urma unor transferuri de 22,3 milioane de lei, care includ 4,45 milioane de lei din două transferuri de tip deal.

"Se simte inactivitatea Fondului, care este pe finalul celui de-al patrulea program de răscumpărare de acţiuni proprii. Nu mai există o atracţie deosebită pentru Fondul Proprietatea în acest moment şi nici un cumpărător stabil. Scăderea sub 0,9 lei/unitate ar putea determina unii investitori să-şi reconsidere poziţia faţă de Fond", a declarat directorul de operaţiuni al SSIF Estinvest.

Alte trei acţiuni au mai trecut de pragul de 1 milion de lei în privinţa rulajului.

Astfel, acţiunile Banca Transilvania (TLV) au crescut cu 1,9% pe tranzacţii care s-au ridicat la 3,2 milioane de lei.

Banca Transilvania a semnat miercuri dimineaţa un angajament de preluare a Volksbank România, tranzacţie care ar urma să se concretizeze în al doilea trimestru al anului viitor şi va creşte cota de piaţă a băncii de la 9,7% la peste 13%.

O lichiditate mai ridicată au înregistrat şi titlurile Romgaz (SNG), cu 1,4 milioane de lei, precum şi Transgaz (TGN), cu 1,2 milioane de lei. Cotaţia Romgaz a scăzut cu 1,6%, iar cea a Transgaz a stagnat.

Indicele BET FI, compus din cele cinci SIF-uri şi Fondul Proprietatea, a coborât cu 1%, în timp ce BET NG, al companiilor din energie, a scăzut cu 1,1%.

SIF Moldova a închis în scădere cu 1,4%, iar SIF Oltenia a coborât cu 0,8%, în timp ce SIF Transilvania a fost singurul dintre emitenţii incluşi în BET FI care a închis pe plus, cu un avans de 0,9%.

Directorul departamentului de cercetare pieţe de capital al BCR, Mihai Iulian Căruntu, a spus: "SIF-urile au nevoie de planuri de investiţii care să fie credibile pentru investitori. Tot ce se întâmplă sunt chestiuni ad-hoc, care pot influenţa pe termen scurt. SIF-urile au păcătuit în două chestiuni importante faţă de investitori. Astfel, calitatea raportărilor şi modul în care se realizează comunicarea cu investitorii reduc interesul acestora. Singura care a făcut eforturi şi schimbări în această privinţă este SIF Moldova. De asemenea, SIF-urile nu pot da dividende în mod sustenabil, întrucât au cheltuieli operaţionale mai ridicate decât veniturile din dobânzi şi dividende, cu excepţia SIF Oltenia".

Indicele BET XT a scăzut cu 0,4%, în timp ce BET BK a coborât cu 0,2%.

BET XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. Indicele BET BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, printre care titlurile băncii austriece Erste (EBS), SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită