Gala BURSA 2018

BVB şi RASDAQLichiditate de 9,9 milioane euro

ADRIAN DRĂGHICI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Lichiditate de 9,9 milioane euro

Adrian Bărbulescu, "Prime Transaction": "Piaţa a înregistrat uşoare aprecieri" 

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat, ieri, o lichiditate de 43,7 milioane lei (aproximativ 9,9 milioane euro), din care 39,95% au reprezentat "deal"-uri cu Fondul Proprietatea (9,1 milioane lei), BRD (3 milioane lei), Banca Transilvania (3,6 milioane lei) şi SNP Petrom (1,5 milioane lei).

Adrian Bărbulescu, broker la "Prime Transaction" ne-a declarat: "Per ansamblu, astăzi (n.r ieri) piaţa a avut aprecieri uşoare şi volume îmbunătăţite la companii precum Petrom, Fondul Proprietatea sau Nuclearelectrica. Aceste volume nu sunt caracteristice investitorilor de retail, prin prisma sumelor mari care s-au tranzacţionat".

Domnia sa adaugă: "Există posibilitatea ca aceste zvâcniri să atragă investitorii mari şi aceştia să îşi facă apariţia pe piaţă. Practic în această perioadă ne confruntăm cu o piaţă care se află în căutarea unui trend, fiind un teren a celor care vor să îşi asume un risc calculat. Momentan se înregistrează o calmare a cotaţiilor, lucrurile nu sunt foarte clare".

Adrian Bărbulescu spune că pieţele externe cochetează cu nivelurile maximelor, iar discursul de ieri al guvernatorului Rezervei Federale Americane, Janet Yellen, a dus la o depreciere a pieţelor din America şi Europa.

Adrian Bărbulescu a concluzionat: "Sper ca aceste şedinţe în creştere să continue şi în perioada următoare, iar lichiditatea de până acum să îşi continue trendul ascendent".

Rezultate satisfăcătoare pentru indicii bursieri

La sfârşitul şedinţei de ieri, niciun indice bursier nu a închis pe minus. Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 0,80%, până la 6.475,30 puncte, iar indicele BET-NG, care include titlurile companiilor din sectorul energetic s-a apreciat cu 0,74%, până la 680,40 puncte.

De asemenea, indicii extinşi BET-XT şi BET-BK s-au apreciat, primul cu 0,69%, până la 579,56 puncte, iar al doilea cu 0,63%, până la 1.191,42 puncte.

Totodată, indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a urcat cu 0,72%, ajungând la 26.807,82 puncte.

Singura societate de investiţii financiare (SIF) care a înregistrat scăderi, în şedinţa de ieri, a fost SIF5 Oltenia, după un minus de 2,26%.

În rest, SIF1 Banat - Crişana a urcat cu 1,21%, SIF2 Moldova a crescut cu 2,50%, SIF3 Transilvania cu 0,87% şi SIF4 Muntenia cu 0,35%.

Fondul Proprietatea a închis pe verde, după un avans de 1,91%.

Acţiunile "Aerostar" - plus de 10%

Titlurile "Aerostar" (simbol ARS) s-au apreciat în şedinţa de tranzacţionare de ieri cu 10%, ajungând la valoarea de 1,98 lei per acţiune.

Adrian Bărbulescu spune: Acţiunile "Aerostar" au înregistrat, ieri, o şedinţă deosebit de mare din punct de vedere al volumului tranzacţionat, de aceea au înregistrat această creştere semnificativă".

În urma acţiunilor ARS, s-au situat titlurile companiei "Socep" (SOCP), care s-au apreciat ieri cu 3,85% şi titlurile "Oil Terminal" (OIL) care au crescut cu 3,68%.

Titlurile Fondul Proprietatea au înregistrat cea mai mare valoare de tranzacţionare de pe piaţă (5.583.855 lei), fiind urmate de acţiunile SIF5 Oltenia (3.530.387 lei) şi Romgaz (3.530.387 lei).

În ceea ce priveşte volumul de tranzacţionare, Fondul Proprietatea a înregistrat cea mai mare creştere (7.279.800 acţiuni), urmate de SNP Petrom (4.341.100 acţiuni) şi SIF5 Oltenia (2.043.160 acţiuni).

Pe piaţa Rasdaq, s-au înregistrat tranzacţii în valoare totală de 573.000 lei, aproximativ 130.000 euro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Cotnari
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger

ENGLISH SECTION

more articles

Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită