Gala BURSA 2018

BVBVolum de doar 24 milioane de lei

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Volum de doar 24 milioane de lei

Piaţa principală a Bursei de Valori Bucureşti a încheiat şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii în teritoriul pozitiv, majoritatea cotaţiilor emitenţilor listaţi înregistrând creşteri.

Pe de altă parte, rulajul a fost redus, valoarea transferurilor însumând 24 de milioane de lei (5,15 milioane de euro), aproape jumătate din valoarea medie zilnică înregistrată în 2018, de 49,16 milioane de lei, în condiţiile în care pe piaţa "deal" nu a fost înregistrată nicio tranzacţie. Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct în cadrul Tradeville, ne-a declarat: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie pozitivă, pe fondul tendinţei similare din pieţele vest-europene şi nord-americane. Indicele BET a câştigat 0,36% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între 0,90% pentru BET-NG şi 0,30% pentru BET-Plus.

Cel mai mare avans pe segmentul principal, în afara indicelui BET, l-au înregistrat acţiunile Dafora (DAFR), cu +10,37%, pe fondul tranzacţionării unui volum de acţiuni aflat peste media ultimului semestru.

În acest timp, în cadrul indicelui BET, preţul titlurilor Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au avut cea mai bună evoluţie, +3,19%, în condiţiile în care pe acest simbol s-a tranzacţionat un volum de acţiuni aflat peste media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Aages (AAG) cu - 8,33%, pe fondul publicării rezultatelor preliminare ale anului 2017, volumul de acţiuni tranzacţionat fiind al doilea cel mai mare al ultimului semestru.

Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au avut-o titlurile Banca Transilvania (TLV), -0,43% pe fondul unui volum de acţiuni aflat sub media din ultimele şase luni pentru acest simbol".

Pe piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, ultima cotaţie a societăţii bancare fiind 2,3 lei/unitate, pe fondul unui volum de 6,19 milioane de lei.

Locul al doilea în clasamentul rulajului este ocupat de titlurile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), preţul de închidere fiind de 3,6 lei/acţiune, în contextul unor transferuri de 3,6 milioane de lei, în stagnare.

Acţiunile Romgaz (SNG) au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 34 de lei, pe fondul unui volum de 3,05 milioane de lei, în apreciere cu 1,49%.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de acţiunile Transgaz (TGN), ultima cotaţie, de 402 de lei/unitate, fiind în creştere cu 0,12% faţă de cea precedentă, în contextul unei lichidităţi de 2,05 milioane de lei.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP) a urcat cu 0,69%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii a avansat cu 0,49%.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni ale bursei, s-a apreciat cu 0,44%.

Topul celor mai mari creşteri: 

"Dafora" (DAFR): +10,37%

2. "Artego" (ARTE): +6,80%

3. "Oltchim" (OLT): +3,20%

4. "Bursa de Valori Bucureşti" (BVB): +3,19%

5. " Romcarbon" (ROCE): +3,04%

___________________________________

Topul celor mai mari scăderi:

1. "Aages" (AAG): -8,33%

2. "Sinteza" (STZ): -5,00%

3. "Oil Terminal" (OIL): -2,40%

4. "Alro" (ALR): -2,04%

5. "Impact Developer & Contractor" (IMP): -1,64%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită