CA URMARE A CREŞTERILOR SALARIALE DE LA METROREXCălătoria cu metroul se va scumpi, de anul viitor

Ziarul BURSA #Companii /

Călătoria cu metroul se va scumpi, de anul viitor, ca urmare a majorărilor salariale de la Metrorex, după cum a anunţat, ieri, Ministrul Transporturilor, Lucian Şova. Oficialul MT a menţionat că aceasta este singura modalitate prin care pot fi acoperite creşterile de salarii de la metrou: "Aşa cum am prevenit opinia publică încă de la începutul discuţiilor cu sindicatul Metrorex, orice creştere salarială se va reflecta în preţuri. Nu avansez cifre. Cei care au responsabilitate în acest domeniu să-mi prezinte în primul rând mie aceste cifre. Ce ştiu precis este că această creştere salarială nu poate fi dusă în bugetul Metrorex altfel decât printr-o creştere a preţului biletului".

Ministrul a admis, totuşi, că Metrorex ar putea obţine venituri noi din închirierea spaţiilor comerciale. Domnia sa a menţionat, conform Agerpres: "Acest lucru este posibil dacă s-ar putea petrece repede şi nu am fi obstrucţionaţi de comercianţii actuali, care nu plătesc chirie. Ce câştigă Metrorex din închirierea spaţiilor va contribui la echilibrarea bugetului companiei, astfel încât influenţa majorărilor salariale să nu fie semnificativă sau poate chiar deloc să nu fie transmisă în preţul biletelor de călătorie".

Sindicatele de la metrou au obţinut o creştere salarială de 20% pentru anul viitor, după ce au ameninţat cu greva generală.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită