CA URMARE A FORAJELOR OFF-SHOREUE adoptă măsuri punitive împotriva Turciei

I.V.
Internaţional /

UE adoptă măsuri punitive împotriva Turciei

Uniunea Europeană a convenit luni să adopte măsuri punitive împotriva Turciei, inclusiv reduceri de fonduri, drept răspuns pentru activităţile de explorare a zăcămintelor de gaze off-shore în largul Ciprului, foraje considerate de blocul comunitar ca fiind ilegale, transmite agenţia DPA.

Astfel, miniştrii europeni de externe au decis suspendarea negocierilor cu Turcia pentru un acord privind transportul aerian, diminuarea fondurilor alocate acestei ţări în virtutea statutului ei de ţară candidată la UE şi restricţionarea creditelor acordate de Banca Europeană de Investiţii.

Guvernul cipriot a cerut Uniunii Europene să ia măsuri împotriva Turciei, după ce această ţară a trimis două nave să facă explorări în apele considerate de Cipru ca fiind zona sa economică exclusivă. În replică, Turcia consideră că această activitate este conformă dreptului internaţional.

Conform experţilor, în respectiva zonă ar exista zăcăminte de gaze naturale estimate la circa 227 de miliarde de metri cubi.

Descoperirea acestor zăcăminte de gaze off-shore a acutizat tensiunile privind insula Cipru, divizată din 1974 între sudul predominant grec şi aşa-numita Republică Turcă a Ciprului de Nord, nerecunoscută de comunitatea internaţională.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS