CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU:"România va exercita preşedinţia Consiliului UE în condiţii dificile"

E.M.
Politică /

Călin Popescu-Tăriceanu

Călin Popescu-Tăriceanu

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a subliniat astăzi la primirea unei delegaţii a Comisiei Europene, că România va exercita preşedinţia Consiliului UE într-un context complex, marcat de multiple provocări care au un impact deopotrivă asupra vieţii cetăţenilor şi a guvernelor.

Potrivit unui comunicat al Senatului, Tăriceanu a primit o delegaţie din partea Comisiei Europene condusă de secretarul general al Comisiei Europene, Martin Selmayr, şi şeful de cabinet al preşedintelui Comisiei Europene, Clara Martinez-Alberola, care se află la Bucureşti într-o vizită de lucru, ca segment al pregătirilor pentru preluarea de către România a preşedinţiei rotative a Consiliului UE.

"Înaltul demnitar român a apreciat sprijinul oferit de instituţiile europene, inclusiv din partea Comisiei, atât în etapa de pregătire, pentru asigurarea condiţiilor necesare preluării în cele mai bune condiţii de către România a mandatului Preşedinţiei Consiliului UE, cât şi în etapa efectivă de exercitare a mandatului", a declarat Martin Selmayr, potrivit Agerpres.

Călin Popescu-Tăriceanu a evidenţiat că motto-ul Preşedinţiei României la Consiliul UE este "Coeziunea - o valoare comună europeană" şi că, pe durata deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, România va acţiona - conform cutumei - ca mediator imparţial şi un facilitator de consens.

Discuţiile au prilejuit reafirmarea, de ambele părţi, a faptului că există nevoia imperioasă de unitate şi cooperare între statele membre UE, precum şi nevoia de mai multă coeziune economică, socială şi teritorială, în litera şi spiritul tratatelor UE.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Romania trebuie sa propuna un Centru de studii Societale European finantat din Bugetul pentru cercetare al UE, la Bucuresti,, care sa aiba drept obiectiv gasirea acelui model societal care sa creeze coeziune economica, sociala si teritoriala..Eu as spune coeziune politica intr-o perspectiva a unei federatii europene. Numai un buget federal, ridicarea competenei sociale la nivel federal, va putea crea Coeziune la nivel european. Un venit de baza european ar permite creearea acestei mult dorite coeziuni. Solidaritatea ne va scoate din rapa in care riscam sa fim aruncati de impactul globalizarii..

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită