Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 03.10.2017
Catalonia independentă
click aici
     Scenele sunt șocante. Mii de oameni rupți în bătaie de poliție. Femei trântite pe trotuar și călcate în picioare. Bătrâni cu mâinile sucite și urcați, la grămadă, în dube. Oficial, 888 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost scenele de la referendumul pentru independența Cata¬loniei.

     "Incompetență" scrie pe toate aceste imagini. Guvernul de la Madrid a făcut, cu această ocazie, toate greșelile pe care le putea face. Zecile de mii de polițiști în armuri negre, din plastic, desfășurate pe străzi. Întreruperea abuzivă a Internetului la unele adrese. Spania și-a arătat un chip schimonosit, autoritar.

     Mă ocup cu istoria ideilor politice, astfel încât nu am fost surprins. De fapt, chiar mă așteptam. Democrația spaniolă este o invenție recentă. Spania a avut, timp de decenii întregi, unul dintre cele mai represive regimuri din Europa, acela al lui Franco. În prima jumătate a secolului XX, Stânga și Dreapta au comis, în Spania, crime înfiorătoare. Una din lucrările despre acea perioadă se numește "Holocaustul spaniol" (este vorba despre cartea lui Paul Preston, publicată în 2012). Peste 200.000 de execuții ale civililor în timpul Războiului Civil. Peste 20.000 de lichidări ale oponenților politici după aceea. Unii dintre cei care au fost implicați în brutalitățile anilor '30 au venit apoi în România, să ne învețe cum să clădim socialismul...

     În timpul dictaturii lui Franco, catalanii au fost supuși unui proces dur de represiune și deznaționalizare. Limba catalană a fost interzisă în școli și chiar pe stradă. În 1968, autoritățile de la Madrid i-au interzis unui concurent să cânte în refren în catalană la concursul Eurovision.

     Spania s-a democratizat foarte târziu, abia după moartea lui Franco, în 1975.

     La drept vorbind, Spania nu a devenit niciodată o democrație reală, performantă. În 1981, o lovitură militară de stat. Până acum câțiva ani, terorismul basc era activ. În 1982 a venit la putere Partidul Socialist. Stânga socialistă spaniolă este, și astăzi, una dintre cele mai radicale din Europa. Naționalismul spaniol (cultivat și de Dreapta, și de Stânga) este unul ofensiv și revanșard. Spania are constant un discurs ostil la adresa Marii Britanii, reclamând Gibraltarul cu toate că acesta este posesiune britanică încă din 1713. Și cu toate că imensa majoritate a locuitorilor (98 la sută) s-au pronunțat pentru respingerea unui plan prin care Spania ar fi exercitat, alături de Regatul Unit, suveranitatea asupra teritoriului.

     Încă de la anunțarea referendumului de către guvernul de la Barcelona, politicienii de la Madrid au acționat precum proverbiala "găină fără cap". Spre deosebire de guvernul de la Londra, care a permis organizarea referendumului pentru independență din Scoția, politicienii spanioli nu au avut decât un singur plan: represiunea. Inclusiv prin folosirea unor mijloace greu de imaginat în Europa anului 2017. Madridul a ordonat "Operațiunea Anubis". Tipografiile au fost scotocite de poliție, pentru a găsi și confisca materialele pentru referendum. Oamenii au fost arestați la grămadă: oficiali guvernamentali din Catalania, alături de simpli funcționari. Ușile primăriilor și redacțiilor de ziare au fost sparte. Trupe au fost aduse în Barcelona cu vase turistice, de croazieră, închiriate.

     Tot acest circ s-a dovedit contraproductiv. 90 la sută dintre cele 2,2 milioane de alegători ale căror voturi au fost numărate s-au pronunțat pentru independență. Unii oameni au venit în scaune cu rotile pentru a vota. Circa 770.000 de voturi au fost confiscate. Plus alți sute de mii de oameni cărora li s-a interzis un drept democratic.

     Reacțiile internaționale nu au întârziat. O scrisoare deschisă semnată de universitari din Marea Britanie și din Irlanda denunță represiunea din Spania, despre care se spune că a ajuns "la un nemaiîntâlnit din vremea dictaturii lui Franco". Celebrul club de fotbal FC Barcelona a anunțat că următorul meci va fi jucat fără spectatori în semn de protest față de violențele de pe străzile Cataloniei.

     Ce vor să obțină politicienii de la Madrid nu îmi este clar pentru că toate semnele sunt că au reușit să comită o eroare de proporții istorice. Catalonia va deveni, mai devreme sau mai târziu, independentă. Cu 7,5 milioane de locuitori, Catalonia ar fi un stat mai populat decât Bulgaria (7 milioane), Danemarca (5,7), Finlanda (5,5), Slovacia (5,5), Irlanda (5,3) sau Norvegia (5,2). Are un PIB pe cap de locuitor aproximativ egal cu acela al Franței. Asta în vreme ce politicienii de la Madrid au adus Spania în pragul falimentului, cu o datorie publică de 100% din PIB.

     Ce diferență este între Adunarea de la Alba-Iulia, în care românii din Transilvania au declarat separarea de Imperiul Austro-Ungar și mișcarea pentru independență a catalanilor? În principiu, niciuna. Catalanii au tot dreptul să ceară și să proclame un stat independent. Mai ales față de un regim care le răspunde cu gloanțe de cauciuc în lipsa unor argumente raționale. 
CĂTĂLIN AVRAMESCU
 

 

.