CĂUTARE (2647)

greva
Grevă la Alitalia, în 6 septembrie

Grevă la Alitalia, în 6 septembrie

A.V. Ziarul BURSA #Internaţional / 29 iulie

O grevă de 24 de ore va fi declanşată de piloţii şi însoţitorii de zbor ai companiei aeriene Alitalia la data de 6 septembrie, mişcarea fiind amânată astfel faţă de ziua de 26 iulie, când ar fi trebuit să aibă loc potrivit planului iniţial....

Protest la sediul companiei ADM Logistic din Bucureşti

Protest la sediul companiei ADM Logistic din Bucureşti

T.T.Companii / 10 iulie

Angajaţii companiei North Star Shipping din portul Constanţa ar putea declanşa greva generală din 15 iulie dacă până atunci nu se va ajunge la o soluţie privind revendicările salariaţilor, se arată într-un comunicat al CNS Cartel Alfa....

Sursă foto: Twitter

Patronii de pe litoral ameninţă cu grevă fiscală

I.A.M.Miscellanea / 21 iunie

Pe litoralul românesc umblă liberi peste 5.000 de câini vagabonzi, care periclitează siguranţa turiştilor şi pe care, dacă primăriile nu îi strâng până luni, 24 iunie, şi nu îi mută în adăposturi special amenajate, hotelurile vor înceta să mai...

Patronatele din turism cer demiterea directorilor CNAIR

Patronatele din turism cer demiterea directorilor CNAIR

D.D. Companii / 03 iunie

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) acuză ritmul lent cu care se desfăşoară lucrările de reparaţii la autostrada A2 şi faptul că acestea se desfăşoară în sezonul estival început la 1 iunie, "lucru care afectează grav fluxul de...

Protest în Ministerul Muncii

Protest în Ministerul Muncii

GEORGE MARINESCU Ziarul BURSA #Politică / 23 mai

Sute de angajaţi din instituţiile subordonate Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale au protestat spontan, ieri, în stradă, nemulţumiţi de faptul că oficialii ministerului de resort nu au răspuns solicitărilor lor şi nu au avut niciun dialog cu...

Profesorii din Polonia cer salarii mai mari

Profesorii din Polonia cer salarii mai mari

L.S.Internaţional / 23 aprilie

Circa 2000 de profesori veniţi din întreaga Polonie au protestat, astăzi, în faţa ministerului învăţământului de la Varşovia, cerând salarii mai mari, în timp ce greva din sectorul educaţiei intră în a treia săptămână, relatează AFP....

Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo