Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 27.01.2015
"CAZUL" PETROMIN
Despre responsabilitate, când politicul dictează justiției
     Zilele trecute, toate mediile anunțau că "Băsescu a scăpat de dosarul Flota". Într-adevăr, după 13 ani, justiția s-a pronunțat irevocabil: Traian Băsescu este nevinovat, ca și toți ceilalți 79 de inculpați, trimiși inițial în judecată de către PNA. Nu a existat nici un prejudiciu, navele nu au dispărut, ci s-au privatizat, la fel ca și hotelurile, restaurantele, magazinele, fabricile, băncile ori fermele agricole deținute de statul român; iar majoritatea lor a fost cumpărată de investitori români. Prin vânzarea ultimelor nave ale PETROMIN, statul nu a pierdut 325 milioane dolari, ci a câștigat 69. Cu toate acestea, imaginea decidenților implicați de procurori - la comandă politică - în speța "dispariției flotei comerciale", va rămâne deteriorată pentru totdeauna. Sunt reponsabili evidenți pentru vătămarea onoarei lor, iar dacă nimeni nu răspunde penal sau material, măcar să fie numiți.

     Istoria "cazului"

     La începutul anului 1990, statul român deținea, prin intermediul Întreprinderii de Exploatare a Flotei Maritime NAVROM Constanța, 310 nave din toate categoriile. 24 de vapoare s-au vândut imediat, ca fier vechi, prin contracte semnate de Nicolae Văcăroiu și de Paul Teodoru, în calitate de directori în Ministerul Economiei Naționale. În acest fel, NAVROM a rămas cu 286 de nave de diferite tipuri: 186 de cargouri, 12 petroliere, 70 de mineraliere și 18 nave specializate.

     În lipsa fondurilor, numai două treimi dintre nave se mai aflau în exploatare în anul 1991, iar din totalul de 286 nave ale flotei comerciale române, mai mult de jumătate au fost vândute până la sfârșitul anului 1996, în timpul guvernării PDSR/PSD.

     Prin HG 494/1990, NAVROM s-a divizat în trei companii: PETROMIN - care a preluat 89 de petroliere și mineraliere, plus 28 nave tehnice și auxiliare, ROMLINE - care avea 94 de nave RO-RO și cargo -, și NAVROM - care a păstrat restul de vapoare.

     Având în vedere că, pentru a-și moderniza navele rămase în proprietatea sa, PETROMIN avea nevoie de câteva zeci de milioane de dolari, Traian Băsescu, în calitate de subsecretar de stat în ministerul transporturilor, a inițiat realizarea unei societăți mixte cu compania norvegiană KLAVENESS CHARTERING. În această asociere, PETROMIN a venit cu 15 nave, iar KLAVENESS a asigurat finanțarea, cu 45 milioane dolari, și managementul navelor. Societatea mixtă s-a numit PETROKLAV Inc., a fost înregistrată în Bahamas și (sic!) a fost avizată de ministrul de externe de atunci, Adrian Năstase. Ca și în cazul parteneriatelor cu sereliștii români, creditul a fost garantat prin ipotecarea navelor PETROMIN.

     După doi ani - când Băsescu era în opoziție și nu mai decidea nimic -, piața de shipping s-a prăbușit, iar navele au încetat să mai genereze profitul necesar rambursării creditului. În aceste condiții, norvegienii au cerut, iar partea română a acceptat, să se vândă nave pentru achitarea ratelor creditului. Vânzările au fost patronate de personaje cu greutate politică mare: Șerban Mihăilescu și Ion Honcescu (șeful corpului de control al guvernului Văcăroiu), care erau reprezentanții statului în AGA PETROMIN SA. Până la 30 noiembrie 1999, PETROMIN a vândut /privatizat 75 de nave, dintre care 8 nave tehnice și auxiliare.

     Văzând că asocierea cu norvegienii devenise păgubitoare pentru statul român, în anul 1999, FPS a inițiat rezilierea ei, care s-a produs în anul 2000. Ultimele 4 nave, rămase din cele 15 de la începuturile asocierii, au fost privatizate în același an.

     Justiție la comandă politică

     Sare în ochi faptul că, dintre cele 89+28 de vânzări/privatizări de nave ale PETROMIN, justiția s-a ocupat numai de cele în care putea să-l implice pe Băsescu.

     Cei care au încercat și au reușit să facă carieră subordonând actul de justiție intereselor politice sunt: procurorul Vasile Drăghici, care, din adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, a ajuns șeful secției anticorupție la PNA București; procurorul Ioan Oțel, care astfel a devenit șef al PNA Constanța; Mihail Bogdan, care, din colonel, șef la poliția economică din Constanța, a fost promovat general și șeful anchetatorilor din dosarul « Flota »; fostul procuror general adjunct, Gheorghe Șuhan, care a confirmat rechizitoriul când - vizionar - Amariei, șeful PNA, s-a eschivat.

     Rolul lor era să elimine din calea lui Adrian Năstase spre președinție pe singurul competitor cu șanse, Traian Băsescu. Procedând ca pe vremea stalinismului, ei au umflat dosarul anti-Băsescu, acuzându-i pe toți funcționarii care au avut vreo legătură, oricât de nevinovată, cu cele 15 nave. În acest fel au construit cel mai gros dosar din istoria justiției române și și-au asigurat promovările. S-au folosit și de niște așa-ziși experți - Traian Ilie, Ion Filimon și Nina Cârnaciu - care au ajuns să fie cercetați penal, pentru că nu aveau competențele legalmente necesare; dar care, de fapt, s-au pretat să scrie în « expertiză » ceea ce le-au dictat cei trei anchetatori.

     Fostul ministru pedeserist, Aurel Novac, recunoștea public, în anul 2005, că "a fost comandă să-l înfunde pe Băsescu", ceea ce pot confirma și eu, ca fost inculpat în dosar. Înspre sfârșitul verii anului 2002, am fost citat la parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, unde procurorul Vasile Drăghici și comisarul-șef Bogdan m-au acuzat (kafkian!) că am desfăcut ceea ce Traian Băsescu era acuzat că făcuse - asocierea cu norvegienii. Foarte sigur de el și chiar obraznic, procurorul Vasile Drăghici, în prezența generalului Bogdan, mi-a spus că aș "scăpa mai ușor" dacă aș orienta declarația, pe care urma să o dau, împotriva lui Traian Băsescu.

     Epilog

     Dacă în anii '90, ofițerii din serviciile secrete succesoare fostei Securități hotărau cine dintre cei trimiși sub acoperire, în civilie, să facă avere din banul public, în anii 2000, aceștia din urmă făcuseră atâția bani, încât ei hotărau cine face carieră în servicii, în justiție și în politică. În ciuda aparențelor democratice, statul român era controlat de o oligarhie, care își avea rădăcinile în serviciile secrete și aparatul de propagandă - în presa deținută. Abia după aderarea României la NATO și la UE lucrurile au început să se îndrepte, serviciile secrete să fie scoase din mâna oligarhilor, presa să înceapă să fie - pe ici, pe colo - obiectivă, iar parchetele să-și facă treaba indiferente la politic. DNA-ul de astăzi nu mai seamănă cu PNA-ul lui Amariei, Șuhan, Miclescu și Drăghici. Curățenia continuă, iar arestarea polițiștilor și magistraților corupți este dublată de epurările din serviciile secrete.

     Doar aparent paradoxal, cei 80 de oameni trimiși în judecată în anul 2004, de către un PNA obedient, au ajuns să fie apărați de DNA-ul eliberat de constrângeri politice. Din cauza câtorva ariviști, ei au pierdut 13 ani prin parchete și tribunale. Legea spune că procurorii pot avea o convingere, chiar dacă greșesc și nu pot fi trași la răspundere. Potențialul beneficiar, în schimb, în loc de Cotroceni, a ajuns la pușcărie; nu pentru ALRO, SIDEX, PETROMIDIA sau ROMTELECOM, ci pentru un fleac, mătușa Tamara. Se știe că Dumnezeu nu bate cu bâta. 
RADU SÂRBU
 

 

.