CCR, sesizată cu privire la companiile incluse în FDSI

I.GHE.
Ziarul BURSA #Politică /

CCR, sesizată cu privire la companiile incluse în FDSI

Parlamentarii Uniunii Salvaţi România, cei de la Partidul Mişcarea Populară şi deputaţii neafiliaţi au sesizat Curtea Constituţională a României cu privire la un nou act normativ prin care se stabileşte că o parte dintre competenţele Inspecţiei de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune a Instalaţiilor de Ridicat (ISCIR) au fost transferate la Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor Sub Presiune (CNCIR), companie care a fost inclusă pe lista extinsă a Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FDSI).

ISCIR verifică măsurile de funcţionare în condiţii de siguranţă a cazanelor cu abur cu apă caldă sau similare, a recipientelor care lucrează cu presiune, a macaralelor şi a altor mecanisme de ridicat, cum ar fi ascensoarele. Prin proiectul de lege s-au transferat de la ISCIR, o instituţie a statului, către CNCIR, o societate comercială unde statul român este unicul acţionar, mai multe prerogative. În plus, se consfinţeşte prin lege că CNCIR nu îşi poate schimba niciodată structura acţionariatului, iar faptul că această companie este profitabilă se datorează strict faptului că exercită un monopol în activitatea de control şi poate stabili discreţionar orice tarif doreşte, spune USR.

Conform celor de la USR, coaliţia PSD-ALDE "îşi pune astfel la butonieră încă o companie de stat".

Reprezentanţii USR susţin că la compania de stat, oameni apropiaţi cercurilor de influenţă de la guvernare au fost propulsaţi în consiliile de administraţie, deşi nu aveau niciun fel de competenţă, profitând de rolul cheie pe care CNCIR îl exercită.

Argumentele de neconstituţionalitate invocate în sesizare se referă la reglementarea prin lege a unor măsuri administrative, specifice hotărârilor de guvern, precum şi la stabilirea atribuţiilor unei anumite societăţi comerciale prin lege, încălcându-se astfel principiul separaţiei puterilor în stat.

Sesizarea va fi dezbătută de Curtea Constituţională în 19 decembrie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită