CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 1 - 8 AUGUST
BURSA 10.08.2018

A.I.
 
mărește imaginea
     Acțiunile producătorului de gaze naturale Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 5,31%, în raport cu moneda europeană, în intervalul 1 - 8 august, devenind, astfel, titlurile cu cea mai mare rentabilitate din cadrul indicilor BET și BET-TX, care au crescut cu 2,36%, respectiv 1,99%, în perioada menționată.
     Cu excepția ședinței din data de 7 august, când prețul acțiunii SNG a stagnat, în celelalte cinci zile bursiere incluse în intervalul avut în vedere, cotația producătorului de gaze naturale a oscilat între o creștere de 0,15%, apărută pe data de 8 august, și un avans de 2,42%, consemnat în ședința din data de 5 august.
     Aprecierea prețului producătorului de gaze naturale apare în condițiile în care, pe data de 14 august, emitentul își va publica rezultatele financiare pentru primul semestru al acestui an, producătorul de gaze naturale obișnuind piața, în ultimul timp, cu rezultate pozitive.
     În săptămânalul de analiză tehnică pentru acțiuni listate la Bursa de Valori București (BVB) publicat de echipa de la BT Capital Partners, pe data de 6 august, se notează: "Deși în câteva rânduri prețul acțiunii SNG a părut să alunece decisiv sub suportul (n.r. nivel de preț ce acționează ca o potențială barieră în fața scăderii cotației) anticipat de noi la 31 de lei/acțiune, până la urmă se poate afirma că nivelul a ținut, iar SNG s-a menținut în acest fel și în parametrii canalului de ansamblu ascendent.
     Evoluțiile din ultimele ședințe sugerează că acțiunile au început recuperarea (n.r. după scăderile înregistrate de cotația titlului în luna iulie) - ne rămâne acum să vedem cum vor reacționa la confluența Fibonacci (n.r. concept de analiză tehnică ce se referă la zone de suport sau de rezistență - ce acționează ca o potențială barieră în fața creșterii prețului) de la 33 lei/unitate, nivel pe care îl luam în calcul încă de acum o lună".
     Potrivit echipei de la BT Capital Partners, dacă acțiunea SNG va avea suficientă forță încât să învingă această rezistență, este foarte probabil să asistăm la reluarea tendinței ascendente în cadrul canalului de trend pe termen lung.
     Pe data de 19 iulie, cotația producătorului de gaze naturale a fost lovită de anunțul conform căruia prețul maxim de vânzare a gazelor naturale din producția internă la producători este posibil să fie plafonat la 55 lei/Mwh, până la 30 iunie 2021, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat de Ministerul Finanțelor Publice, ce a fost retras a doua zi.
     În acea zi, prețul acțiunii emitentului a coborât cu circa 5%, pe fondul unor transferuri de 1,36 milioane de titluri, rulaj care, cu excepția ședinței din data de 12 noiembrie 2013, prima zi de tranzacționare a companiei la Bursa de Valori București (BVB), reprezintă cel mai mare volum înregistrat de titlurile companiei de la listare și până în prezent.
     Pentru primul trimestru al acestui an, emitentul a raportat un profit net de 501,2 milioane de lei, în scădere cu 10,64% față de rezultatul înregistrat în aceeași perioadă a anului 2017.
     Anul trecut, Romgaz a obținut un profit net de 1,87 miliarde lei, cu 82% mai mare față de anul anterior, pe fondul unei cifre de afaceri în valoare de 4,59 miliarde lei în 2017, comparativ cu 3,41 miliarde lei, realizată în anul 2016.
     Acționarul principal al companiei este Statul Român, care, prin Ministerul Energiei, are o participație de 70% din producătorul de gaze naturale.
     Valoarea de piață a emitentului la BVB este de 12,5 miliarde de lei.
     Ponderea titlurilor SNG în indicii BET și BET-XT este de 10,98%, respectiv 9,78%.
     Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a crescut cu 0,3%, în intervalul 1 - 8 august, în raport cu moneda euro.
     Din cadrul său, cea mai bună evoluție a fost avută de acțiunile Fondul Proprietatea (FP), care au urcat cu 1,46%, în intervalul avut în vedere.
     Miercuri, 8 august, prețul acțiunilor FP a coborât cu 0,11%, pe fondul unui volum de 1,25 milioane de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 2,15 milioane de unități.
     Clasamentul rentabilităților de la BVB, în perioada menționată, este condus de titlurile Oltchim (OLT), cu un avans de 17,65%, în raport cu moneda euro.
     Pe poziția a doua a acestei ierarhii se situează acțiunile Electromagnetica (ELMA), cu un avans de 6,53%, podiumul rentabilităților bursei fiind completat de titlurile Aages (AAG), a căror cotație a urcat cu 6,3%, în raport cu moneda euro, în intervalul 1 - 8 august.
     Topul fondurilor de investiții, în intervalul 31 iunie - 7 august, este condus de titlurile ETF - BET Tradeville, care au urcat cu 2,25%.
     Pe locul al doilea în acest clasament se află Certinvest BET Index, cu o creștere de 1,98%, în timp ce titlurile BT Maxim, care s-au apreciat cu 1,79%, completează podiumul fondurilor de investiții.
     Cotația aurului a scăzut cu 0,16%, iar cursul monedei naționale, în raport cu cea europeană, a coborât cu 0,37%, în intervalul 1 - 8 august.
     Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere de 0,33%.
     Prețul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 17,38%, în intervalul 1 august - 8 august.
     Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a prețurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:30, criptovaluta se tranzacționa în jurul nivelului de 6.320 de dolari.
     Tot ieri, la ora menționată, valoarea de piață a monedei digitale era de aproape 109 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com". 

     * Precizări:
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Indicii Bursei de Valori București sunt calculați pe baza cotațiilor de închidere, în timp ce în cazul acțiunilor, în calcul este folosit prețul mediu. Piața AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 2 - 9 AUGUST
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 IULIE - 7 AUGUST
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 IULIE - 6 AUGUST
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 27 IULIE - 3 AUGUST
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 25 IULIE - 1 AUGUST
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 24 - 31 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 23 - 30 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 20 - 27 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 18 - 25 IULIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 17 - 24 IULIE
Bănci-Asigurări
     * Dolarul a pierdut 0,83 bani în fața monedei naționale
     * Francul a ajuns la 4,1212 lei  click să citești tot articolul
Bănci-Asigurări
     Indicele ROBOR la 3 luni s-a depreciat la 3,26%, de la 3,28%, valoarea înregistrată în sedința precedentă, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).  click să citești tot articolul
Internaţional
     Indicii bursieri europeni au deschis ședinta de tranzacționare de astăzi în apreciere.  click să citești tot articolul
Piaţa de Capital
     Indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în depreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Internaţional
     Principalii indici bursieri de pe Wall Street, New York, au închis în depreciere.  click să citești tot articolul
Calendarul BURSA 2018
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
13.08.2018
BVB
     * Circa 30% din rulaj dat de acțiunile Fondul Proprietatea
     * Picaj de peste 5% pentru titlurile Alro, după publicarea rezultatelor financiare pentru primul semestru
     
     Piața principală a...  click să citești tot articolul
13.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut vineri, pe fondul temerilor legate de eventuala răspândire în afara granițelor a problemelor din Turcia, unde lira a scăzut masiv.  click să citești tot articolul
10.08.2018
BVB
     * Declin de 0,33% pentru BET
     
     Rulajul înregistrat în ședința de tranzacționare de ieri a Bursei de Valori București (BVB) a fost de 33,8 milioane de lei (7,29 milioane de euro), în...  click să citești tot articolul
10.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa se mențin pe un curs mixt, în condițiile în care investitorii sunt atenți la tensiunile comerciale globale și la rezultatele anunțate de companii.  click să citești tot articolul
09.08.2018
BVB
     * Opt dintre cei nouă indici ai bursei, în creștere
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii preponderent în teritoriul...  click să citești tot articolul
09.08.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa s-au înscris pe un curs mixt ieri, investitorii fiind atenți la rezultatele companiilor și la tensiunile comerciale dintre SUA și China.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 14 august 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.9670
2.3821
3.1200
4.1212
0.1813
0.6250
0.2280
4.6590
5.2228
1.4409
3.6817
0.2479
0.4889
1.0835
0.0612
0.4493
0.6241
4.0854
0.2905
1.0519
0.5934
0.0585
0.3621
0.2159
2.6952
0.0395
0.1489
1.1122
0.6273
0.1229
156.9480
5.6723
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
09.07.2018
FOOTBALL AND MONEY
     Cristiano Ronaldo (33 years old) had several hits over the last few days, even though in the final tournament of the World Championship he failed to exceed expectations, as Portugal was eliminated in the round of eight.  click here to read the entire article
05.07.2018
     The world is intensely preparing for a water crisis, the most important resource for human life. The signs, on a continental and global level, that there is a water problem are increasingly clear.  click here to read the entire article
02.07.2018
     The Bursa Construcțiilor magazine, published by the BURSA press group, has taken the first step in the third decade of existence and has awarded, in this year's Gala, no fewer than 20 awards of excellence, to some of the most important associations in the sector, as well as to companies that have stood out through their activity.  click here to read the entire article
27.06.2018
A VOTE FOR AN UNFORGETTABLE SUMMER
     In the plenum joint meeting of the Chamber of Deputies and the Senate, which will be held today starting at 14:00, will be debated and put up for vote the vote of no-confidence against the government submitted by 152 members of the opposition.
     The document which incriminates the failures of the Dăncilă government has been read in the Parliament on Monday, June 25th.  click here to read the entire article
25.06.2018
     Even without the court ruling rendered in first instance by the High Court of Cassation and Justice in the lawsuit of the fictitious hiring at the Child Protection Department of Teleorman the focus on getting all the institutional levers under the - informal, but all the more important - authority of Liviu Dragnea. But, after his conviction on June 21, this trend will speed up. But only through this kind of concentration of power can the president of the Chamber of Deputies hope to change not only the balance of power - which is already favorable to him, even though nothing is final in politics -, but the legislation based on which he has been sentenced, so that he gets exonerated of any legal responsibility. Or, when the powers of the state are concentrated in the hands of one man, democracy, even though it may be only a façade, moves aside to be replaced by autocracy. And in Romania, the temptation of autocracy, hidden under the veil of illiberalism, is more powerful than it has ever been, after the fall of communism. Could this be just an accident owed to the meteoric apparition of Liviu Dragnea?  click here to read the entire article
19.06.2018
     The Romanian Constitution:
     Art. 80 - The role of the president
     (1) The Romanian president represents the Romanian government and is the guarantor of national independence, unity and territorial integrity.
     (2) The Romanian president must watch for the compliance with the Constitution and the good functioning of the public authorities. For that purpose, the president serves as a mediating entity between the powers of the state, as well as between the state and society.  click here to read the entire article
12.06.2018
     The reunion scheduled today between Donald Trump and Kim Jong-un is taking place in Singapore due to the relative neutrality and the security this city-state provides. Singapore is one of the few countries that still hosts a North-Korean embassy, and many of the deals of the Kim regime were conducted here, according to the foreign press.  click here to read the entire article
05.06.2018
     "It is a good thing that the public doesn't understand the functioning of our banking and monetary system, because otherwise I think there would be a revolution in the streets by dawn".
     HENRY FORD, founder of the American automotive industry

     Fed up with subsidizing the commercial banks with their own money, the Swiss, mobilized through the "Sovereign Money" initiative, have proposed the organization of a Referendum which will be held on Sunday, June 10th 2018 - is a historical referendum, revolutionary for the banking industry, of international resonance -, by which the initiators want to amend the Constitution, which would impose to the commercial banks to grant loans only within the limits of the bank's money, forbidding them to issue scrip money and ensuring the monopoly of the Confederation (of the Swiss state) on issuance of money free of debt.  click here to read the entire article
23.05.2018
     The "pension apocalypse is coming"! The more or less qualified keep talking in the written press, TV and on the radio. The uncertainty is being preserved - deliberately by some, by the government members out of pure stupidity!  click here to read the entire article
.