Conferința BURSA - Dezvoltarea Romaniei 2018
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 1-8 SEPTEMBRIE
BURSA 12.09.2017

A.I.
 
mărește imaginea
     Marcând un avans de 6,76% raportat la moneda euro, în ultima săptămână (intervalul 1-8 septembrie), acțiunile societății ce activează în domeniul distribuției de produse farmaceutice Ropharma (RPH) reprezintă titlurile cu cea mai bună rentabilitate de la Bursa de Valori București (BVB), în perioada menționată.
     Miercuri, 6 septembrie, Cărare Irina a vândut acțiuni RPH în valoare de 7.640 de lei, în timp ce Boalcă Margareta a înstrăinat titluri ale distribuitorului de produse farmaceutice de 2.310 lei.
     În acea zi, cotația RPH a urcat cu 1,32%, fiind transferate 26.265 de unități, peste media celor 20 de zile anterioare de circa 18.000 de titluri.
     Cu o zi în urmă, pe 5 septembrie, Cărare Cristian Teodor a vândut acțiuni RPH în valoare de 19.000 de lei, în timp ce Brătescu Mihai și Cărare Irina au înstrăinat titluri ale aceleiași societăți de 7.600 de lei, respectiv 1.850 de lei.
     Pe 5 septembrie, prețul acțiunilor distribuitorului de produse farmaceutice a crescut cu 3,83%, în contextul unui rulaj de 85.141 de titluri.
     Vineri, 8 august, cotația RPH s-a apreciat cu 2,63%, fiind transferate doar 10 acțiuni.
     Astfel, lichiditatea redusă a titlurilor RPH reprezintă un element ce favorizează oscilațiile mari de preț.
     Pe data de 31 august, Depozitarul Central a înregistrat fuziunea prin absorbție a Ropharma cu societățile Farmacia Ecofarm, Imav Pharm, Campanula Farm și Farmacia Tesa, în calitate de societăți absorbite.
     În urma fuziunii, capitalul social s-a majorat cu un număr de 1.182.350 de acțiuni, cu o valoare nominală de 0,1 lei/acțiune, de la nivelul de 51.008.506,3 lei, divizat în 510.085.063 acțiuni, la valoarea de 51.126.741,3 lei, împărțită în 511.267.413 titluri.
     Pentru primele șase luni ale anului, societatea a înregis-trat un profit net de 2,67 milioane de lei, cu 56% superior celui obținut în aceeași parte a anului anterior, când rezultatul net a fost de 1,72 milioane de lei.
     Activele totale au scăzut cu 1% în primul semestru din 2017 față de cel din 2016, ajungând la nivelul de 212,3 milioane de lei, în vreme ce datoriile totale s-au diminuat cu 6%, în prima parte a anului curent, de la 77,51 milioane de lei în primele șase luni din 2016, la 73,23 milioane de lei în primul semestru din 2017.
     Cifra de vânzări a fost de 165,39 milioane lei, din care 122,53 milioane lei reprezintă produsele ce se eliberează pe bază de prescripție medicală, în creștere cu 8% față de valoarea din primul semestru din 2016, în timp ce produsele eliberate fără prescripție medicală însumează 42,86 milioane lei, cu 16% peste nivelul consemnat în primele șase luni din 2016.
     La nivel de grup, profitul net în prima parte a anului a fost de 5,61 milioane de lei, dublu față de valoarea înregistrată la finalul anului 2016, când rezultatul net a fost de 2,81 milioane lei.
     La data de 31 iulie, Arrow Pharmaceuticals Inc. deținea 31,19% din societate, în timp ce Add Pharmaceuticals și Rimia Investments Limited, aveau 17,62% respectiv 14,07% din companie.
     Locul al doilea în topul randamentelor de la BVB a revenit acțiunilor Conted (CNTE), care au urcat cu 6,68%, iar poziția a treia a fost ocupată de titlurile SIF Oltenia (SIF5), a căror apreciere a fost de 6,05%, în intervalul de timp analizat
     Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a urcat cu 1,29%, raportat la moneda euro, reprezentând, din nou, singurul coș de acțiuni dintre cei analizați care s-a apreciat, în intervalul de timp luat în considerare.
     Din componența indicelui financiar, cea mai bună performanță a fost obținută, în perioada menționată, de titlurile SIF5.
     Vineri, 8 septembrie, cotația societății de investiții financiare a crescut cu 1,72%, în contextul unui volum de tranzacționare de 967.939 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 279.000 de unități.
     Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece companii listate la BVB s-a depreciat, în perioada 1-8 septembrie, cu 3,25%, în raport cu moneda euro.
     În intervalul avut în vedere, toți emitenții ce compun principalul coș de acțiuni al pieței de capital românești s-au depreciat.
     Dintre aceștia, cea mai mică scădere a fost consemnată de acțiunile Romgaz (SNG), al căror preț a coborât cu 0,41%, în raport cu moneda euro, în intervalul 1-8 septembrie.
     Pe data de 8 septembrie, cotația SNG a crescut cu 1,46%, fiind transferate 375.298 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 134.500 de unități.
     Ponderea acțiunilor SNG în indicele BET este de 10,48%.
     Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 2,29%, în perioada 1-8 septembrie, raportat la moneda europeană.
     Din cadrul acestuia, cea mai bună evoluție au avut-o acțiunile SIF5.
     Clasamentul fondurilor de investiții, în perioada 31 august-7 septembrie, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, cu o apreciere de 1,06%.
     Pe locul al doilea, în acest top, s-a situat FDI Audas Piscador, ce a înregistrat o apreciere de 0,59%, în timp ce poziția a treia a fost ocupată de titlurile FDI Piscador Equity Plus, care au urcat cu 0,56%.
     Depozitele bancare în euro au avut un randament de 0,02%, în intervalul de timp 1-8 septembrie, în timp ce depozitele în lei au avut un randament negativ, de 0,04%, în perioada menționată.
     Cotația aurului a crescut cu 1,1%, iar cursul monedei naționale în raport cu moneda europeană s-a depreciat cu 0,08%, în intervalul de timp precizat.
     Prețul criptovalutei Bitcoin, raportat la euro, a scăzut cu 14,13%, în perioada 1-8 septembrie.
     Conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a prețurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, moneda digitală se tranzacționa în apropierea nivelului de 3.465 euro (aproximativ 15.930 lei, la cursul de schimb de luni, de 4,5978 lei, pentru un euro).
     Tot ieri, la ora menționată, capitalizarea de piață a criptomonedei era de aproape 56,8 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com". 

     Precizare:
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții.

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
Trimite părerea ta.
Nume (maxim 50 caractere)
E-mail (optional)
Titlu (maxim 50 caractere)
Mesaj
 
REGULAMENTUL MESAJELOR
Acord
Prin trimiterea opiniei ne confirmați că ați citit regulamentul de mai sus și că vă asumați prevederile sale !
Aceeasi sectiune (Investitii Personale)
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 14 - 21 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13 - 20 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 10 - 17 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 7 - 14 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 4 - 11 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 3 - 10 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 31 AUGUST - 7 SEPTEMBRIE
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 AUGUST - 6 SEPTEMBRIE
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
26.09.2018
BVB
     Lichiditatea înregistrată în ședința de tranzacționare de ieri la Bursa de Valori București (BVB) a fost de 41,75 milioane de lei, apropiată de valoarea medie a acestui an, de circa 41,35 milioane...  click să citești tot articolul
26.09.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, în majoritate, pe fondul avansului cotațiilor petroliere.  click să citești tot articolul
25.09.2018
BVB
     * Șapte din cei nouă indici, în scădere
     Lichiditatea înregistrată în prima ședință de tranzacționare a săptămâ­nii la Bursa de Valori București (BVB) a fost de 37,39 milioane de lei, 60% din...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     * BET-BK, singurul indice în scădere
     Opt dintre cei nouă indici ai Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ultima zi de tranzacționare a săptămânii în creștere, singurul coș de acțiuni care a...  click să citești tot articolul
24.09.2018
     Piețele din Europa au încheiat săptămâna trecută în ton optimist, investitorii fiind atenți la datele pozitive privind economia SUA (producția industrială și activitatea din sectorul privat)....  click să citești tot articolul
21.09.2018
BVB
     * Rulaj de 47 milioane de lei, peste media anului
     
     Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a încheiat ședința de tranzacționare de joi preponderent în teritoriul pozitiv, opt dintre...  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 25 septembrie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sârbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
2.8692
2.3828
3.0570
4.0997
0.1819
0.6248
0.2210
4.6603
5.2120
1.4399
3.5102
0.2353
0.4868
1.0865
0.0602
0.4506
0.6447
3.9613
0.2754
0.9679
0.5762
0.0545
0.3543
0.2088
2.6322
0.0394
0.1414
1.0785
0.6272
0.1222
152.8355
5.5615
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
14.09.2018
MREPORT BY TRANSPARENCY INTERNATIONAL
     Globalization has also brought with it an unpleasant effect: cross-border corruption. According to the intermediate report Exporting Corruption for the year 2018, a document drawn up by the organization Transparency International, there is a practice among powerful foreign companies of bribing the public servants of another country when they want to enter the local market.  click here to read the entire article
07.09.2018
DEPUTY VIRGIL POPESCU, VICEPRESIDENT OF THE COMMISSION FOR INDUSTRIES AND SERVICES
     The offshore law will once again reach the Commission, in one or two weeks, according to Mr. Virgil Popescu, the vice-president of the Commission for Industries and Services, the Chamber of Deputies.  click here to read the entire article
05.09.2018
MRS. FIREA'S VERBAL BOMBS
     * "There have been attempts for the prefect to be made a scapegoat"
     * "The support from the government wasn't much to talk about, so if it were withdrawn, there wouldn't be much of a difference"
     Bucharest's General Mayor was heard on Tuesday as a witness by the prosecutors of the General Prosecutor's Office in the case concerning the events which happened on August 10th in Victoriei Square. Before going into the Prosecutors' Department building, Gabriela Firea said she stood by her statements made immediately after the meeting of the National Executive Committee of the PSD and said: "I always speak based on facts, not just in this particular case, but in other areas as well, including politics. I will be answering to the questions of the prosecutor who contacted me and told me I was supposed to be heard in the case which is now being investigated concerning the intervention of the gendarmes on August 10th".  click here to read the entire article
31.08.2018
     The particularly hot weather and the conditions of extreme draught in Europe have brought to light terrible warnings from the past.
     Associated Press recently wrote that in the riverbed of the Elba in the Czech Republic have resurfaced the giant stones known as "the hunger stones", which have indicated over time, the coming of hard times.
     "When you see me, weep", is written on one of these stones, which seems to be considered the best hydrological benchmark in Europe. The inscription is in German and dates back to 1616.
     A detailed analysis of the stone inscriptions was published by the Czech researchers in the "Climate of the Past" magazine in 2013 (author's note: "Droughts in the Czech Lands, 1090-2012 AD", April 2013).  click here to read the entire article
29.08.2018
     * Claudiu Cazacu, XTB România: "United States companies have posted results that even exceeded the analysts' expectations, which were already for 2-figure profit increases"
     * Liviu Moldovan, financial analyst: "Currently, investors have a «blind» faith in the stock markets, in general, and in that of the US, in particular"
     For the first time in the history of the American markets, Nasdaq has surpassed the psychological level of 8,000 points.
     In the August 27 session, the Standard & Poor's 500 (S&P 500) index also reached an all time high, ending the trading session at almost 2,897 points.  click here to read the entire article
27.08.2018
     The capital market was marked, last week, by a number of controversial statements tied to the listing of Digi Communications, starting from the statements made recently by Darius Vâlcov, state advisor on the team of the prime-minister, who wrote on his Facebook page that he has asked the Financial Oversight Authority (ASF) if it was true that the book value of the Digi shares was 1 leu and 8 bani, and pointed out that at the time of the IPO, the shares of Digi were listed at 40 lei and are currently priced at 28 lei (30% down) and keep going down.  click here to read the entire article
23.08.2018
     Angela Merkel inaugurated the highway in December 2005, less than a month after she became chancellor of Germany.
     The highway was built on the territory of the former East Germany, connects Lubeck and the Polish border, after the junction with A11, and goes through the electoral precinct of chancellor Merkel.  click here to read the entire article
20.08.2018
THE NATIONAL MINERAL RESOURCES AGENCY, IN A NOTIFICATION TO THE PRIME-MINISTER:
     The Romanian government has lost over 8 billion lei, between 2006-2018, following the failure to update the royalties paid by the oil and gas companies, says Gigi Dragomir, the president of the National Mineral Resources Agency (ANRM), in a report sent to the prime-minister.  click here to read the entire article
15.08.2018
      * (Interview with Radu Grațian Ghețea, President - CEO of CEC Bank)
     In banking there are many risks and that is why banks need to be flexible and have as diverse an exposure as possible, which take the market circumstances at the time into account, says Radu Grațian Ghețea, President and CEO of CEC Bank. He told us, in an interview: "We have to adapt to what is happening in the market and we need to do things in such a way that the economic activity and that of the bank both function properly. If we're going with the idea that we want to eliminate every risk, then we'll just stop doing anything. For instance, we have been and we are a bank which heavily funds agriculture, which also means animal husbandry. A few years ago, our exposure to the aviculture sector was rather significant, and when the avian flu came we had to cover some non-performing loans on that segment. Now that the avian flu is done, we are facing the swine flu. What should we do, stop lending?"
     Reporter: Lately, there have been opinions from some experts who are saying that there is a wave of non-performing loans of the ones taken out by the First Home Program. What is your comment on these statements?  click here to read the entire article
08.08.2018
     * (Interview with Laszlo Diosi, OTP Bank CEO)
     Reporter: How would you describe the banking market, at the present time?
     Laszlo Diosi: Even though there are plenty of challenges, there are also many opportunities for the Romanian banking system. The lessons of the financial-economic crisis have resulted in a better regulated framework, stable, transparent and predictable. The guiding line of the policies developed by the authorities that are qualified, but in particular by those with a regulatory and oversight role has been characterized by a balance between profitability and systemic safety.
     But there is no shortage of challenges. We are talking here about challenges which concern the digitalization of the banking system and the national and international legislation. The entire system needs to align with complex and sometimes confused regulations.
     Recorded by Emilia Olescu  click here to read the entire article
31.07.2018
     * (Interview with Dan Paul, the president of the Association of Brokers)
     The management of the Bucharest Stock Exchange (BVB) needs to find out from brokers whether Romania truly needs a derivatives market, says Dan Paul, the president of the Association of Brokers, who was kind enough to grant BURSA an interview.  click here to read the entire article
27.07.2018
THE DĂNCILĂ GOVERNMENT AFTER SIX MONTHS
     Now we know why prime-minister Dăncilă was in a hurry to announce the activity report for the first six months at the helm of the Romanian government: the nice tale of the hike of pensions and salaries wasn't supposed to be overshadowed by the evolution of budget expenses, whose increase has led the deficit of the consolidated general budget to 1.61% of the GDP, from 0.88% after the first five months of the year.  click here to read the entire article
23.07.2018
BECAUSE AN AGREEMENT ON THE PRICE COULDN'T BE REACHED,
     The public offer started by Vimetco and Conef for a stake of at most 53.77% of the shares of Alro Slatina (Alro) has been unsuccessful, as the issuer announced that due to the unfavorable market conditions, the shareholders, company and underwriters couldn't agree on a price for the volume of 383.79 million shares put up for sale.  click here to read the entire article
23.07.2018
ECONOMIC ANALYST AURELIAN DOCHIA PREDICTS:
     * According to Eurostat, Romania has the biggest governmental deficit in the EU
     The hike of some taxes, in the near future, is unavoidable, according to economic analyst Aurelian Dochia.
     His statement comes as, in the first quarter, the government's deficit has seen an increase over the last quarter of 2017, according to data by the European Statistics Office (Eurostat).  click here to read the entire article
13.07.2018
Russia World Cup
     The final tournament of the World Football Cup will end with a gala representation, the duel between Croatia and France. France, the with the most expensive players in the tournament, has met the expectations, Croatia is the biggest surprise the of the competition.  click here to read the entire article
.