Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 20.07.2018
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 11 - 18 IULIE
SIF Oltenia - liderul rentabilităților din BET-FI
click aici
     Acțiunile SIF Oltenia (SIF5) au marcat o creștere de 3,12%, în raport cu moneda euro, în intervalul 11 - 18 iulie, reprezentând titlurile cu cea mai bună evoluție din cadrul indicelui BET-FI, al celor cinci SIF-uri, plus Fondul Proprietatea (FP), din perioada menționată.

     În cele șase ședințe de tranzacționare incluse în intervalul 11 - 18 iulie, cotația societății de investiții financiare a osciliat între o scădere de 1,22%, apărută pe data de 12 iulie, pe fondul unui rulaj de 86.644 de unități, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 331.000 de acțiuni, și o creștere de 1,97%, consemnată pe 13 iulie, când au fost transferate numai 11.935 de titluri SIF5.

     De altfel, cu excepția ședinței din data de 11 iulie, când volumul a fost de 408.292 de titluri, în restul zilelor bursiere din intervalul menționat rulajul consemnat de titlurile societății s-a situat sub media ultimei luni de tranzacționare, ceea ce reflectă interesul relativ scăzut al participanților pieței pentru acțiunile emitentului, în intervalul 11 - 18 iulie.

     Pentru finalul primelor șase luni ale acestui an, societatea de servicii de investiții financiare a raportat un profit net de circa 70,38 milioane de lei, în creștere cu 78,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, când SIF5 a obținut un rezultat net de 39,35 milioane de lei.

     Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) se situa, la finalul lunii iunie 2018, la 3,1022 lei, cu aproape 6% mai mare decât cea înregistrată pentru aceeași perioadă de raportare a anului trecut.

     Astfel, raportat la prețul de închidere al acțiunii SIF1 din data de 13 iulie, de 2,08 de lei, titlurile societății de investiții financiare se tranzacționează la un discount de circa 33%.

     La finalul lunii iunie, SIF5 a anunțat aprobarea, de către conducerea societății, a vânzării pachetului de 6,3% din capitalul social al Băncii Comerciale Române (BCR), deținut de emitent, către Erste Group Bank (EBS), pentru suma de 140 milioane de euro.

     În acest an, SIF5 va distribui dividende de 40,6 milioane de lei, reprezentând 54,6% din profitul net pe anul trecut, de 74,3 milioane de lei.

     Astfel, dividendul care se va acorda pentru o acțiune deținută la data de înregistrare este de 0,07 lei/titlu și asigură un randament de 3,70% din prețul mediu de tranzacționare al acțiunilor în anul 2017 și de 3,21% din prețul de închidere/acțiune al pieței din ultima zi de tranzacționare a anului 2017, arată societatea.

     Ultima zi în care se pot achiziționa acțiuni SIF5 pentru a beneficia de dividende este 1 octombrie 2018, data plății fiind de 27 octombrie 2018.

     Trebuie menționat că, de la începutul anului (perioada 3 ianuarie - 18 iulie), cotația emitentului a înregistrat o scădere de 4,63% în raport cu moneda euro.

     Valoarea de piață a societății la BVB este de circa 1,206 miliarde de lei.

     Ponderea acțiunilor SIF5 în indicele BET-FI, care a avut o creștere de numai 0,04%, în intervalul 11 - 18 iulie, este de 17,24%.

     Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acțiuni de la Bursa de Valori București (BVB), cu excepția SIF-urilor, a urcat cu 1,38%, în raport cu moneda euro, în intervalul avut în vedere, în timp ce indicele BET-XT, ce înglobează cele mai tranzacționate 25 de acțiuni ale pieței, s-a apreciat cu 0,91%.

     Cu un avans de 7,15%, acțiunile Transgaz (TGN) reprezintă cel mai rentabil emitent din cadrul celor două coșuri de acțiuni, în perioada menționată.

     Miercuri, 18 iulie, prețul acțiunii transportatorului de gaze naturale s-a apreciat cu 0,92%, pe fondul unui volum de 3559 de unități, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 5200 de unități.

     Clasamentul rentabilităților de la bursa noastră, în perioada 11 - 18 iulie, este condus de acțiunile Amonil (AMO), cu un avans de 16,83%, în raport cu moneda euro.

     Poziția a doua a topului randamentelor de la BVB este ocupată de titlurile Dafora (DAFR), cu un salt de 14,25%, podiumul acestei ierarhii fiind completat de acțiunile Romcarbon (ROCE), ce au marcat un avans de 9,15%.

     Topul fondurilor de investiții, în intervalul 10 - 17 iulie, este condus de titlurile BT Index România ROTX, care au urcat cu 1,42%.

     Pe locul al doilea în acest clasament se află BT Maxim, cu un plus de 1,35%, în timp ce titlurile ERSTE Equity România, care s-au apreciat cu 1,15%, completează podiumul fondurilor de investiții.

     Cotația aurului a coborât cu 1,51%, iar cursul monedei naționale, în raport cu cea europeană, a urcat, în intervalul 11 - 18 iulie, cu 0,14%.

     Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câștig de 0,18%.

     Prețul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 16,08%, în intervalul 11 - 18 iulie.

     Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a prețurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacționa în apropierea nivelului de 7330 de dolari.

     Tot ieri, la ora menționată, valoarea de piață a monedei digitale era de aproape 126,02 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com". 
A.I.
 
     * Precizări:
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții. 

 

.