Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 22.09.2017
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 13-20 SEPTEMBRIE
BET-FI, singurul indice în creștere dintre cei analizați
click aici
 
    *  Dragoș Mesaroș, "Goldring": "Probabil, mulți investitori care vând acțiuni din componența BET cumpără titluri ale emitenților din BET-FI"
 
       În contextul unei evoluții negative a principalului indice al Bursei de Valori București, BET, care s-a depreciat cu 1,52%, în raport cu moneda euro, în ultima săptămână (perioada 13-20 septembrie), indicele societăților de investiții financiare, BET-FI, a urcat cu 2,38%, reprezentând singurul coș de acțiuni dintre cei analizați, care a crescut, în această perioadă.

     Domnul Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare în cadrul societății de brokeraj Goldring, ne-a trasmis că, în opinia sa, deprecierea BET este dată de scăderea prețului acțiunilor unora dintre cei mai importanți emitenți ce fac parte din componența indicelui.

     Brokerul de la Goldring a spus: "Indicele BET a fost tras în jos, îndeosebi, de scăderea acțiunilor OMV Petrom (SNP). Aceasta a fost cauzată de oferta făcută de Fondul Proprietatea (FP) privind vânzarea de acțiuni la compania petrolieră, pentru a face rost de numerarul necesar în vederea răscumpărărilor pe care le face.

     Practic, investitorii știau că va avea loc înstrăinarea pachetului de acțiuni, dar nu se cunoștea prețul. Din acest motiv, mulți au vândut masiv înaintea anunțului privind finalizarea tranzacției, ceea ce a dus la o scădere mare a cotației.

     Și alți emitenți ce compun BET s-au depreciat, cel mai important, ca pondere în componența indicelui fiind Banca Transilvania (TLV)".

     Trebuie precizat că titlurile TLV și SNP sunt sunt printre cele mai reprezentative acțiuni ale indicelui, ieri, ponderile acestora în BET fiind 19,99%, respectiv 14,04%.

     În legătură cu evoluția BET-FI, analistul de la Goldring a evidențiat rulajul în creștere consemnat de emitenții acestui indice, punctând că, probabil, mulți investitori care vând acțiuni ale companiilor aparținând indicelui BET intră în societăți din componența indicelui financiar.

     Dragoș Mesaroș a apreciat: "Pe de altă parte, în ultima perioadă se observă o lichiditate în creștere pentru BET-FI. Dacă la începutul anului volumul tranzacțiilor realizate cu emitenții indicelui financiar rar depășea 10% din valoarea totală a transferurilor realizate prin bursă, acum e de circa 20-25%. Practic, aproape în fiecare zi SIF-urile se află în primele zece companii tranzacționate. Probabil că, în acest moment, mulți investitori care vând acțiuni din componența BET cumpără titluri ale emitenților din BET-FI, aceștia fiind atrași, în special, de discount-ul mare al SIF-urilor față de activul net și de rezultatele financiare pozitive ale acestor societăți.

     De altfel, indicele societăților financiare se găsește de ceva vreme pe un trend ascendent".

     Pe data de 20 septembrie, după închiderea ședinței de tranzacționare, Franklin Templeton Investment Management Ltd. UK Sucursala București, în calitate de Administrator de Investiții al FP, anunța că a vândut printr-o ofertă de plasament privat accelerat, a unui număr de 1,454 miliarde de acțiuni SNP, echivalentul a 2,56% din societate, la prețul de 0,275 lei/titlu.

     În aceeași zi, acțiunile societății petroliere au închis la prețul unitar de 0,285 lei, în scădere cu 2,4%.

     Din cadrul indicelui BET-FI, cea mai mare apreciere a fost realizată, în intervalul 13-20 septembrie, de acțiunile SIF Banat-Crișana (SIF1), care au urcat cu 8,52%, în raport cu moneda euro.

     Miercuri, 20 septembrie, titlurile SIF1 au urcat cu 0,2%, fiind transferate 901.722 de unități, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproximativ 535.000 de acțiuni.

     Referitor la BET, cea mai bună evoluție din componența sa a fost consemnată de titlurile FP, al căror preț a urcat cu 0,35% în raport cu moneda euro, în intervalul precizat.

     Pe 20 septembrie, cotația societății a crescut tot cu 0,35%, fiind transferate 699.874 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 4,45 milioane de unități.

     De altfel, titlurile FP sunt singurele acțiuni din cadrul principalului indice al pieței autohtone care s-au apreciat în intervalul menționat, acestea având și ponderea cea mai mare în BET, de 20,36%.

     Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 0,95%, în perioada menționată, raportat la moneda euro.

     Din componența acestuia, cel mai bine s-au comportat acțiunile SIF1, a căror pondere în indicele extins este de 3,61%.

     Topul celor mai rentabile acțiuni de la BVB este condus de titlurile Petrolexportimport (PEI), a căror apreciere a fost, în intervalul 13-20 septembrie, de 11,99% în raport cu moneda euro.

     Miercuri, 20 septembrie, prețul acțiunilor PEI a urcat cu 12%, pe fondul tranzacționării unei singure acțiuni.

     Poziția a doua a acestui clasament este ocupată de titlurile SIF1, podiumul fiind completat de acțiunile SIF Moldova (SIF2), a căror apreciere a fost de 4,17%, în raport cu moneda euro.

     Topul fondurilor de investiții, în perioada 12-19 septembrie, este condus de titlurile Certinvest BET-FI Index, cu o apreciere de 2,74%.

     Pe locul al doilea al podiumului s-a situat FDI iFond Conservator, ce a înregistrat o creștere de 1,47%, în timp ce poziția a treia a fost ocupată de titlurile FDI Audas Piscador, care au urcat cu 1,24%.

     Depozitele bancare în lei au avut un randament de 0,03%, în intervalul de timp 13-20 septembrie, în timp ce depozitele în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada menționată.

     Cotația aurului a scăzut cu 1,68%, iar cursul monedei naționale în raport cu moneda europeană s-a depreciat cu 0,01%, în intervalul de timp precizat.

     Prețul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 0,47%, în perioada 13-20 septembrie.

     Conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a prețurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 11:00, criptovaluta se tranzacționa în apropierea nivelului de 3.245 euro (aproximativ 14.923 lei, la cursul de schimb de joi, de 4,5987 lei, pentru un euro).

     Tot ieri, la ora menționată, capitalizarea de piață a criptomonedei era de aproape 54,3 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com". 
ANDREI IACOMI
 
     *  Precizare:
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții. 

 

.