CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 18 - 25 IANUARIEAurul - la maximele ultimelor şapte luni

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Aurul - la maximele ultimelor şapte luni

Cotaţia aurului a înregistrat un avans de 0,45%, în intervalul 18 - 25 ianuarie, preţul metalului galben depăşind, vineri, pragul psihologic de 1.300 de dolari/uncie, cel mai ridicat nivel din ultimele şapte luni.

Evoluţia pozitivă a metalului preţios a apărut în contextul în care preţul dolarului a înregistrat, în aceeaşi perioadă de raportare, o scădere similară, de 0,57%, pe fondul aşteptărilor ca Rezerva Federală a Statelor Unite ale Americii (Fed) să facă o pauză în ciclul său de creştere a dobânzilor de referinţă.

Banca centrală a Statelor Unite va face mâine un anunţ referitor la decizia de politică monetară după o întâlnire de două zile.

Bob Haberkorn, strateg la RJO Futures, a precizat pentru Reuters: "Exis­tă unele zvonuri că Fed-ul va da înapoi de la programul de înăsprire a condiţiilor financiare. Acest lucru ar însemna un sfârşit probabil al ciclului de creştere a ratei dobânzilor în 2019, ceea ce ar susţine preţul aurului".

Potrivit sursei menţionate, deţinerile din cadrul SPDR Gold, cel mai mare ETF care oferă expunere pe aur, s-au menţinut, la sfârşitul perioadei avute în vedere, în aproprierea celor mai înalte niveluri de la sfârşitul lunii iunie 2018.

Vineri, 25 ianuarie, preţul aurului a consemnat o creştere de 1,82%, cel mai important avans din 11 octombrie 2018 încoace, când cotaţia metalului preţios a înregistrat un salt de 2,47%, cea mai importantă apreciere de o zi de la votul ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană din iunie 2016, până în prezent.

Totodată, în intervalul 18 - 25 ianuarie, şi argintul a înregistrat o creştere a cotaţiei, în condiţiile în care la începutul zilei bursiere din 18 ianuarie, metalul alb se tranzacţiona la un preţ de 15,605 de dolari/uncie, în timp ce la sfârşitul zilei bursiere de vineri, 25 ianuarie, argintul se tranzacţiona la un preţ de 15,7 de dolari/uncie, apreciere echivalentă cu 0,61%, conform datelor disponibile pe site-ul "investing.com".

Din punct de vedere tehnic, preţul metalului galben se află, pe graficul zilnic, pe o tendinţă ascendentă, atât pe termen scurt şi mediu cât şi pe termen lung, aurul tranzacţionându-se sub mediile mobile simple (instrumente de analiză folosite, îndeosebi, pentru identificarea tendinţei unui activ) de 20, 50 şi 200 de zile, care definesc aceste orizonturi de timp.

În piaţa noastră de capital, indicele BET, al celor mai lichide cincisprezece companii de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu excepţia SIF-urilor, s-a depreciat cu 3,44%, în perioada 18 - 25 ianuarie, în raport cu moneda euro, în timp ce indicele BET-XT, care include în structura sa cele mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a înregistrat o scădere de 3,46%, în acelaşi interval.

Cea mai bună evoluţie din cadrul ambelor coşuri de acţiuni a fost bifată de acţiunile companiei telecom Digi Communications NV (DIGI), a căror cotaţie a urcat cu 1,52%, în raport cu moneda euro.

Vineri, 25 ianuarie, preţul acţiunii DIGI a coborât cu 1,14%, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 6.000 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 14.300 de unităţi.

Ponderea titlurilor operatorului de telecomunicaţii în indicele BET este de 3,56%, în timp ce în cazul coşului de acţiuni extins, importanţa Digi Communications este de 3,3%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a înregistrat cea mai accentuată retragere din rândul celor trei coşuri de acţiuni analizate, de 4,33%, în intervalul 18 - 25 ianuarie, în raport cu moneda euro.

Toate componentele acestui indice bursier au consemnat scăderi în perioada avută în vedere, cel mai bun comportament fiind avut de acţiunile SIF Oltenia (SIF5), al căror preţ scăzut cu 2,36%, în timp ce titlurile FP au suferit un picaj de 6,88%, în perioada 18 - 25 ianuarie.

Topul celor mai rentabile acţiuni de la BVB este condus, în perioada avută în vedere, de acţiunile Altur (ALT), care au înregistrat o creştere de 2,7%, pe locul al doilea în acest clasament găsindu-se titlurile Oil Terminal (OIL), a căror apreciere a fost de 1,68%, în raport cu moneda europeană.

Pe ultima treaptă a podiumului randamentelor de la bursa noastră se află acţiunile DIGI.

Clasamentul fondurilor de investiţii, în intervalul 16 - 23 ianuarie, este condus de titlurile Active Dinamic, care au crescut cu 1,56%.

Pe locul al doilea al podiumului s-a situat YOU Invest Active EUR, ale cărui titluri au înregistrat o creştere marginală de 0,52%, în timp ce poziţia a treia a fost ocupată de titlurile YOU Invest Balanced EUR, care au urcat uşor cu 0,41%.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, în intervalul 18 - 25 ianuarie, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere de 1,38%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, s-a retras cu 5,15%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a scăzut cu 1,41%, în perioada 18 - 25 ianuarie.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, la ora 13:45, criptovaluta se tranzacţiona în apropierea nivelului de aproximativ 3.410 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, capitalizarea de piaţă a monedei digitale era de circa 60,79 de miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cybersecurity Romania 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova
Comercianti de Diamante
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Gorgandin
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS