Gala BURSA 2018

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 20 - 27 AUGUSTFondul Proprietatea - printre performerii bursei

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Fondul Proprietatea - printre performerii bursei

Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au înregistrat un avans a cotaţiei de 5,36%, faţă de moneda unică europeană, în intervalul 20 - 27 august, devenind astfel unul dintre cele mai rentabile titluri de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada avută în vedere.

În intervalul 20 - 24 august, FP şi-a răscumpărat 1.213.599 de acţiuni proprii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în valoare totală de circa 1,08 milioane de lei, precum şi 56.194 de Certificate Globale de Depozit (GDR), echivalentul a 2.809.700 de acţiuni, tranzacţionate la Bursa de Valori din Londra, cu o valoare estimată de aproape 2,49 milioane de lei, conform raportului publicat pe site-ul bursei.

Achiziţiile efectuate fac parte din cel de-al nouălea program de răscumpărare de acţiuni efectuat de Fond, aprobat prin Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor FP nr. 5/26 octombrie 2017.

Atunci, acţionarii Fondului au aprobat un program de răs­cumpărare care să nu depăşească 20% din valoarea capitalului social subscris, la un preţ cuprins între 0,2 şi 2 lei/acţiune.

Numărul total de acţiuni şi echivalentul în acţiuni a GDR-urilor răscumpărate de la începutul programului este de 1.407.313.142, iar numărul de titluri rămase de răscumpărat este de 353.711.360 de titluri, potrivit FP.

Al nouălea program de rascumpărare, ce a demarat pe 14 noiembrie 2017, se va derula până cel târziu pe data de 10 mai 2019, acţiunile achiziţionate de Fond urmând a fi anulate.

În perioada avută în vedere, cotaţia FP a oscilat între o scădere de 0,34%, consemnată pe data de 21 august, pe fondul unui rulaj de 294.820 de titluri, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de 3,26 milioane de unităţi şi o creştere de 2,78%, apărută pe data de 24 august, în contextul unui volum de 5,14 milioane de unităţi.

Totodată, pe data de 20 august, a avut loc un transfer cu 1,06 milioane de titluri FP pe piaţa "deal", la preţul unitar de 0,884 lei.

La data de 13 august, The Bank of New York Mellon (Banca depozitar pentru GDR-uri) deţinea 30,98% din capitalul subscris şi vărsat al fondului, FP avea 16,63%, un pachet de 33,13% era deţinut de persoane juridice, iar 19,18% din capitalul emitentului aparţinea persoanelor fizice, potrivit ultimei raportări a Fondului.

În raportul mai detaliat, de la finalul lunii iulie, FP a transmis că Elliott Associates are o deţinere de 9,11% din totalul drepturilor de vot, iar NN Group, 5,02%.

La finalul primelor şase luni ale anului curent, Fondul a raportat un profit net de 798,8 milioane de lei, cu circa 11% peste cel din aceeaşi perioadă a anului 2017, de 709,3 milioane de lei.

Cu o creştere de 1,95%, indicele BET-FI, ce include în structura sa cele cinci SIF-uri şi FP, reprezintă coşul de acţiuni cu cea mai bună evoluţie dintre cele analizate, în perioada 20 ­- 27 august, în timp ce indicele BET, al celor mai lichide treisprezece titluri de la BVB au urcat cu 0,95%, iar indicele BET-XT, ce cuprinde cele mai tranzacţionate 25 de titluri ale bursei noastre s-a apreciat cu 0,79%.

În toate cele trei cazuri, cea mai bună evoluţie din perioada avută în vedere a fost avută de titlurile FP.

Clasamentul randamentelor de la BVB este condus de acţiunile Prefab (PREH), al căror randament, în raport cu moneda euro, în perioada 20 - 27 august, a fost de 8,44%.

Cu un avans de 8% în intervalul menţionat, titlurile Oltchim (OLT) se situează pe treapta a doua a acestei ierarhii, podiumul rentabilităţilor bursei noastre fiind ocupat de acţiunile ­Vrancart (VNC), a căror cotaţie a avut o creştere de 7,05%, faţă de moneda euro.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 17 - 24 august, este condus de titlurile OTP Expert, care au urcat cu 1,34%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află BRD Index, cu o creştere de 1,29%, în timp ce titlurile ETF - BET Tradeville, care s-au apreciat cu 1,27%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a scăzut cu 0,43%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a urcat cu 0,14%, în intervalul 20 - 27 august.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,18%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a urcat cu 8,78%, în intervalul menţionat.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 6.920 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de aproape 119,5 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită