Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 29.09.2017
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 20-27 SEPTEMBRIE
Petrom devine liderul creșterilor din BET
click aici
     Beneficiind de un avans de 2,46% în raport cu moneda euro, în ultima săptămână (intervalul 20-27 septembrie), acțiunile companiei OMV Petrom (SNP), constituie titlurile cu cel mai bun comportament din cadrul indicelui BET, principalul coș de acțiuni ai Bursei de Valori București (BVB).

     Pe data de 19 septembrie, Franklin Templeton Investment Management, administratorul de investiții al Fondului Proprietatea (FP), anunța demararea unei oferte de plasament privat accelerat adresată investitorilor instituționali plecând de la 1,454 miliarde de acțiuni deținute în SNP, reprezentând 2,56% din companie.

     În ziua următoare, 20 septembrie, după închiderea ședinței de tranzacționare, FP anunța înstrăinarea pachetului de acțiuni, pentru 399.850.000 lei, prețul pe acțiune fiind de 0,275 lei. În acea zi, cotația SNP a coborât cu 2,4%, până la 0,285 lei/titlu, cea mai mare depreciere din perioada analizată, fiind transferate 41,2 milioane de titluri, de aproape opt ori peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 5,23 milioane de unități.

     Pe 21 septembrie, prețul acțiunilor companiei petroliere a continuat să scadă, închizând ziua de tranzacționare la 0,283 lei/unitate, în depreciere cu 0,7% față de ședința anterioară, pe fondul unui rulaj de 30,05 milioane de acțiuni.

     După aceste două zile, cotația SNP și-a oprit deprecierea, stagnând pe 22 septembrie și urcând cu 0,71%, respectiv 2,46%, pe 25 și 26 septembrie. În ambele zile în care cotația a crescut, rulajul înregistrat a fost peste media ultimei luni.

     Astfel, aprecierea prețului companiei a apărut după finalizarea vânzării pachetului de acțiuni de către FP.

     Totodată, trebuie menționat că, în această perioadă, prețul barilului de petrol s-a aflat pe o tendință ascendentă, Brent atingând luni, 25 septembrie, cea mai ridicată valoare din iulie 2015, potrivit Reuters.

     Pe data de 27 septembrie, acțiunile companiei petroliere au scăzut cu 0,68%, fiind transferate 7,03 milioane de titluri, sub media ultimei luni de tranzacționare.

     Din punct de vedere tehnic, acțiunile SNP se aflau, pe data de 27 septembrie, pe o tendință descendentă atât pe termen scurt cât și pe termen mediu, cotația tranzacționându-se sub mediile mobile simple de 20 și 50 de zile (media mobilă reprezintă un instrument tehnic de identificare a trendului, perioada de 20 de zile fiind asociată cu termenul scurt, iar cea de 50 de zile cu cel mediu).

     Suportul evident (nivel de preț ce acționează ca o potențială barieră în fața scăderii cotației) se află la 0,28 lei/acțiune, în timp ce principala rezistență (nivel de preț ce acționează ca o potențială barieră în fața creșterii cotației) se află în zona 0,3295 - 0,33 lei. De precizat că mai există și alte rezistențe intermediare, mai puțin importante.

     Compania este controlată de OMV Aktiengesellschaft ce deține 51,01% din acțiuni, în timp ce Statul Român, prin Ministerul Energiei, are un pachet de 20,64%.

     Ponderea societății ce activează în domeniul petrolier în BET, care a scăzut cu 0,05% în perioada menționată, este de 14,29%.

     Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de companii de la BVB, a scăzut cu 0,25%, în perioada menționată, raportat la moneda euro.

     Ca și în cazul BET, cea mai bună evoluție din cadrul indicelui extins a fost consemnată de acțiunile SNP, a căror pondere în BET-XT este de 12,95%.

     Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, a coborât cu 1,26%, reprezentând coșul de acțiuni cu cea mai mare depreciere dintre cei analizați, în perioada menționată.

     Singurul emitent din componența indicelui financiar a cărui cotație a crescut în intervalul luat în considerare este SIF Transilvania (SIF3), care a urcat cu 0,18%.

     Miercuri, 27 septembrie, prețul acțiunilor societății de investiții financiare a scăzut cu 0,37%, fiind transferate 599.442 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare de circa 1,43 milioane de unități.

     Ponderea acțiunilor SIF3 în BET-FI este de 7,94%, cea mai redusă dintre toți constituenții indicelui societăților de investiții financiare.

     Topul celor mai rentabile acțiuni de la BVB este condus de titlurile Altur (ALT), a căror apreciere a fost, în intervalul 20-27 septembrie, de 5% în raport cu moneda euro.

     Poziția a doua în această ierarhie este ocupată de titlurile Farmaceutica Remedia (RMAH) care au urcat cu 4,38%, podiumul fiind completat de acțiunile Conted (CNTE), a căror apreciere a fost de 3,52%, în raport cu moneda euro.

     Clasmentul fondurilor de investiții, în perioada 19-26 septembrie, este condus de titlurile Fortuna Gold, cu o apreciere de 0,67%.

     Pe locul al doilea al podiumului s-a situat FDI Omninvest, ce a înregistrat o creștere de 0,23%, în timp ce poziția a treia a fost ocupată de titlurile YOU INVEST Active EUR, care au urcat cu 0,21%.

     Depozitele bancare în lei au avut un randament de 0,03%, în intervalul 20-27 septembrie, în timp ce depozitele în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada menționată.

     Cotația aurului a urcat cu 0,31%, iar cursul monedei naționale în raport cu cea europeană a rămas neschimbat, în intervalul de timp precizat.

     Prețul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a crescut cu 10,47%, în perioada 20-27 septembrie.

     În intervalul menționat, cotația monedei digitale în raport cu dolarul american a depășit, din nou, nivelul de 4.000 de dolari. Totuși, această valoare se află sub maximul tuturor timpurilor atins de Bitcoin, de peste 5.000 de dolari pe unitate.

     Conform CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a prețurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 13:00, criptovaluta se tranzacționa în apropierea nivelului de 3.635 euro (aproximativ 16.717 lei, la cursul de schimb de joi, de 4,5999 lei, pentru un euro).

     Tot ieri, la ora menționată, capitalizarea de piață a criptomonedei era de aproape 59,8 miliarde de euro, potrivit site-ului "coinmarketcap.com". 
A.I.
 
     *  Precizare:
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții. 

 

.