CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 20 APRILIE - 20 MAI 2014SSIF Broker, cea mai mare creştere din indicele BET

MARIA PELTAN
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

SSIF Broker, cea mai mare creştere din indicele BET

Acţiunile SSIF Broker (BRK) s-au apreciat cu 5,37%, în perioada 20 aprilie - 20 mai, raportat la moneda euro, oferind cel mai bun randament din indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni listate.

Recent, conducerea companiei a anunţat că a primit o cerere de convocare a Adunării Generale a Acţionarilor din partea SIF4 Muntenia, care doreşte eliminarea din statutul SSIF "Broker" a interdicţiei ca un acţionar să poată deţine mai mult de 15% din acţiuni.

Întrebat dacă SIF Muntenia doreşte să mai cumpere acţiuni BRK, domnul Gabriel Filimon, directorul general adjunct la SAI Muntenia Invest, administratorul SIF4, ne-a spus: "Nu ştiu dacă vom cumpăra noi sau alţii. Pur şi simplu, vrem mai multă libertate".

La Adunarea Generală din 29 aprilie, acţionarii SSIF Broker au aprobat propunerea societăţii "Consultanţă Andrei&Andrei", care deţine 8,03% din capitalul social, de revocare a Consiliului de Administraţie şi alegere a unuia nou. Trei dintre administratori au fost reconfirmaţi, respectiv Mihai Buliga, Tiberiu Stratan şi Anton Ionescu, consiliul fiind completat de Rudolf Vizental, asociat CITR, şi Corneliu Dia, şef birou SAI Muntenia. Pe lângă SIF Muntenia şi Andrei Cionca ("Consultanţă Andrei& Andrei"), Banca Transilvania controlează, împreună cu persoanele cu care acţionează concertat, 7,59% din companie.

SSIF Broker a încheiat primul trimestru din 2014 cu un rezultat pozitiv de 17.639 lei, faţă de o pierdere de 23.375 lei înregistrată în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei. Cifra de afaceri a avansat într-un ritm accelerat (+72%) în primul trimestru, până la peste 1,72 milioane lei.

Pe primul loc, în topul creşterilor de la Bursa de Valori Bucureşti, s-au clasat acţiunile "Aerostar" (ARS), cu un plus de 36,75%, în perioada analizată. Compania a înregistrat un profit net de 5,7 milioane lei în primul trimestru (T1) din 2014, uşor în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată într-un raport al companiei.

Pe locul al doilea în topul randamentelor s-a clasat "Uztel" (UZT), societate aflată în insovenţă, ale cărei acţiuni s-au apreciat cu 24,89%, între 20 aprilie şi 20 mai.

Brokerii sunt de părere că aprecierea titlurilor UZT este speculativă, având în vedere volumele mici de tranzacţionare.

"Uztel" a înregistrat, în primul trimestru, un profit net de 208.794 lei, de 17 ori mai mare faţă de perioada similară de anul trecut, pe fondul unor afaceri de 17,24 milioane lei, în urcare cu 35%.

La 31 martie, societatea avea datorii pe termen lung de 34,08 milioane lei, mai mici cu 4,43% faţă de primul trimestru din 2013, în timp ce datoriile curente au scăzut cu 24,5%, la 15,7 milioane lei.

Acţionarul majoritar al producătorului de utilaj petrolier este Asociaţia Uztel, care deţine 83,84% din capitalul social.

Acţiunile "Retrasib" (RTRA) au înregistrat o apreciere de 16,20%, ocupând locul al treilea, în topul creşterilor.

Acţiunile SIF3 Transilvania au avut o apreciere de 14,18%, între 20 aprilie şi 20 mai, oferind cel mai bun randament din cadrul indicelor BET-FI şi BET-XT.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni listate, a scăzut, în perioada analizată, cu 0,21%, în timp ce BET-XT a consemnat o apreciere de 0,17%

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a crescut cu 1,54%, în intervalul analizat.

Pe piaţa fondurilor de investiţii, "Certinvest Dinamic s-a clasat pe prima poziţie, cu o creştere de 4,39%, fiind urmat de ETF BET Tradeville (+3,94%) şi FDI Audas Piscator (+3,91%).

Certinvest Dinamic este un fond diversificat dinamic, care investeşte în instrumente financiare cu grade diferite de risc (depozite bancare, obligaţiuni, alte instrumente cu venit fix, acţiuni, etc), ponderea în acţiuni fiind de peste 65% din portofoliu.

Fondul ETF BET Tradeville are ca obiectiv replicarea indicelui BET şi este primul ETF românesc listat la Bursa de Valori Bucureşti.

Fondul investeşte doar în acţiuni din componenţa indicelui BET şi depozite bancare, în vederea minimizării erorii de replicare, potrivit reprezentanţilor fondului.

FDI Audas Piscator este un fond cu o politică de investiţii diversificată ce investeşte preponderent în instrumente financiare derivate tranzacţionate atât pe pieţele din România cât şi din străinătate, dar şi în valori mobiliare, depozite bancare şi alte instrumente financiare.

Pe segmentul depozitelor bancare, Nextebank ar fi oferit, în perioada 20 aprilie - 20 mai 2014, un randament de 0,90% la lei, în timp ce Marfin Bank a avut cea mai mare creştere pentru depozitele în euro (0,21%).

Aurul a urcat, în perioada analizată, cu 0,64% faţă de moneda europeană, în timp ce leul s-a apreciat cu 0,60% faţă de euro.

Cererea de aur a marilor consumatori mondiali, China şi India, a înregistrat scăderi de două cifre în primul trimestru al acestui an comparativ cu nivelul record înregistrat anul trecut, însă oprirea vânzărilor fondurilor de investiţii a menţinut cererea globală la un nivel stabil, a anunţat marţi Consiliul Mondial al Aurului (WGC), transmite Reuters. Cererea de aur din partea consumatorilor chinezi a scăzut cu 18%, până la 263,2 tone, în condiţiile în care cererea chineză pentru monede şi lingouri a scăzut cu 55% în primul trimestru, compensată parţial de o creştere de 10% a cererii de aur pentru bijuterii. De asemenea, cererea de aur a consumatorilor indieni a scăzut cu un sfert, până la 190,3 tone, în condiţiile în care cererea de aur pentru bijuterii a scăzut cu 9%, iar cererea de aur pentru monede şi lingouri a scăzut cu 54%.

Pe ansamblu însă, consumul global de aur a rămas constant în primul trimestru, la 1.074,5 tone, comparativ cu 1.077 tone în perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care ieşirile nete din partea fondurilor de tip ETF s-au terminat.

Precizare 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa Rasdaq nu este luată în calcul.

Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic.

Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. 5% plus in ultima luna? uau. si pe ultimele 4 luni? cit sa fie cit sa fie? minus 20% :)))) uau. articol de (...)

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Cei care am avut curajul sa intram pe bursa de la Bucuresti de ani de zile mestecam un mare rahat......

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Deleanu
Depozitarul Central
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo