Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 02.08.2018
CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 24 - 31 IULIE
Avans de 6,56% pentru TeraPlast
click aici
     Acțiunile TeraPlast (TRP), ce au marcat un avans de 6,56%, în raport cu moneda europeană, în intervalul 24-31 iulie, se situează pe prima poziție în topul rentabilităților din indicele BET-XT, care a urcat cu 0,6%, în perioada avută în vedere.

     Pe data de 30 iulie, după închiderea ședinței de tranzacționare, producătorul de materiale de construcții și-a publicat rezultatele financiare pentru primul semestru al acestui an, emitentul obținând, la nivel de grup, un profit net de 10,52 milioane de lei, cu circa 33% peste cel din aceeași perioadă a anului trecut, de 7,89 milioane de lei, pe fondul unor vânzări totale de 338,49 milioane de lei, valoare aproape dublă față de cea înregistrată la data de 30 iunie 2017, de 171,67 milioane de lei.

     "Principala contribuție la această creștere au avut-o business-urile intrate anul trecut în portofoliul Grupului, respectiv Depaco (Wetterbest), fabrica de panouri sandwich din Serbia și business-ul Politub", se menționează în raportul emitentului.

     Activele totale au urcat, în primul semestru al acestui an, cu circa 37,5%, până la 621,85 milioane de lei, în timp ce datoriile totale au crescut cu 57,5%, în primele șase luni din 2018, față de aceeași perioadă din 2017, atingând nivelul de 358,52 milioane de lei.

     Piața a reacționat, în ședința de tranzacționare din data de 31 iulie (următoarea zi după publicarea rezultatelor financiare), cotația TRP urcând cu 4,05%, pe fondul unui volum de 275.421 de acțiuni, cu mult peste media celor 20 de zile anterioare, de aproape 21.500 de unități, acesta fiind, de altfel, cea mai bună evoluție a acțiunilor emitentului din perioada menționată, atât din punctul de vedere al prețului, cât și al volumului.

     Pentru restul ședințelor bursiere cuprinse în intervalul 24-31 iulie, cotația TRP a oscilat între o scădere de 1,33%, apărută pe data de 30 iulie, pe fondul unui rulaj de 12.441 de unități, și o creștere de 2,21%, consemnată pe 26 iunie, în contextul unor transferuri de 69.707 titluri.

     În 2017, TeraPlast a realizat, la nivel de grup, o cifră de afaceri de 422 milioane de lei, în timp ce valoarea investițiilor efectuate anul trecut a depășit 112 milioane de lei.

     Pentru anul acesta, Grupul TeraPlast țintește o cifră de afaceri de 970 milioane de lei, potrivit reprezentanților emitentului.

     Cel mai mare acționar al TeraPlast este Dorel Goia, cu o deținere de 46,79%.

     Valoarea de piață a emitentului la BVB este de 329,9 milioane de lei.

     Ponderea titlurilor TRP în indicele extins este de doar 0,45%.

     Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acțiuni de la Bursa de Valori București (BVB), cu excepția SIF-urilor, a urcat cu 0,47%, în raport cu moneda euro, în intervalul avut în vedere.

     Din cadrul principalului coș de acțiuni al pieței, cea mai bună evoluție a fost avută, în perioada 24 - 31 iulie, de titlurile Transelectrica (TEL), care s-au apreciat cu 4,81%, în raport cu moneda euro.

     Marți, 31 iulie, prețul acțiunii emitentului a urcat cu 0,89%, pe fondul unui volum de 9.797 de titluri, peste media celor 20 de zile anterioare, de circa 7.500 de unități.

     Ponderea acțiunilor transportatorului de energie electrică în principalul coș de acțiuni al pieței este de numai 2,01%.

     Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a avut o apreciere de 0,72%, în raport cu moneda euro, în intervalul 24 - 31 iulie.

     Cu o creștere de 3,31%, în raport cu moneda euro, titlurile SIF Banat - Crișana (SIF1) reprezintă acțiunile cu cea mai bună evoluție din cadrul indicelui financiar, în perioada avută în vedere.

     Pe data de 31 iulie, prețul acțiunilor SIF1 a scăzut cu 0,38%, pe fondul unui rulaj de 5.551 de acțiuni, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 145.000 de unități.

     Clasamentul rentabilităților de la BVB, în perioada 24 - 31 iulie, este condus de acțiunile Oltchim (OLT), cu un avans de 27,59%, în raport cu moneda euro.

     Pe poziția următoarea treaptă a topului randamentelor bursei se găsesc titlurile Amonil (AMO) și Electrocontact (ECT), în ambele cazuri creșterea prețului acțiunilor emitenților fiind de 12,7%.

     Topul fondurilor de investiții, în intervalul 23-30 iunie, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, care au urcat cu 2,5%.

     Pe locul al doilea în acest clasament se află BRD Index, cu o creștere de 2,38%, în timp ce titlurile FDI Omninvest, care s-au apreciat cu 1,95%, completează podiumul fondurilor de investiții.

     Cotația aurului a coborât cu 0,76%, iar cursul monedei naționale, în raport cu cea europeană, a urcat, în intervalul 24-31 iulie, cu 0,18%.

     Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câștig de 0,22%.

     Prețul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 7,85%, în intervalul 24 - 31 iulie.

     Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a prețurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 13:00, criptovaluta se tranzacționa în jurul nivelului de 7.560 de dolari.

     Tot ieri, la ora menționată, valoarea de piață a monedei digitale era de circa 130,6 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com". 
A.I.
 
     * Precizări:
     Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacțiilor. Piața AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiții. 

 

.