CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 29 OCTOMBRIE - 5 NOIEMBRIECreştere de 2,22% pentru SIF Moldova

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Creştere de 2,22% pentru SIF Moldova

Acţiunile SIF Moldova (SIF2), care au avut o creştere de 2,22%, în intervalul 29 octombrie - 5 noiembrie, în raport cu moneda euro, reprezintă titlurile cu cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea (FP), în perioada menţionată.

Pentru cele şase şedinţe de tranzacţionare cuprinse în intervalul avut în vedere, cotaţia SIF2 a oscilat între o scădere de 0,83%, apărută în data de 30 octombrie, pe fondul unui volum de 42.258 de acţiuni, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 75.500 de unităţi şi o creştere de 1,34%, consemnată în data de 1 noiembrie, în contextul unui rulaj de 175.772 de titluri.

Este o evoluţie care, din punct de vedere tehnic, se înscrie într-o consolidare pe termen scurt pe care cotaţia SIF2 a dezvoltat-o pe parcursul lunii octombrie.

Totuşi, pe termen mediu şi lung, preţul acţiunii SIF2, ca de altfel a tuturor celor cinci societăţi de investiţii financiare, se găseşte pe un trend descendent pe graficul zilnic, cotaţia tranzacţionându-se sub mediile mobile simple de 50 şi 200 de zile, ce definesc aceste orizonturi de timp.

La finalul lunii trecute, SIF Moldova a anunţat finalizarea achiziţionării, prin intermediul Agroland Capital, subsidiară a societăţii de investiţii financiare, a unor terenuri şi a unei clădiri aparţinând Iasitex (IASX), situate în zona centrală a municipiului Iaşi, pentru suma de 37 milioane de lei, în vederea dezvoltării unui proiect imobiliar.

Totodată, SIF2 şi-a înstrăinat pachetul de 29,03% din Iasitex, printr-un schimb derulat prin piaţa "deal", pe segmentul AeRO al sistemului Alternativ de Tranzacţionare al Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

"Profitul rezultat din această tranzacţie este de circa 18 milioane de lei, iar lichidităţile generate sunt destinate realizării programului investiţional", se arată în comunicatul SIF Moldova.

Pentru finalul lunii septembrie, societatea de investiţii financiare a raportat o Valoare Unitară a Activului Net (VUAN) de 1,9092 lei/unitate, care, raportat la cotaţia SIF2 din data de 5 noiembrie, de 1,214 lei, oferă un discount de tranzacţionare de circa 36%.

La finalul primului semestru al acestui an, SIF2 a raportat un profit net de circa 53,66 milioane de lei, în scădere cu 25,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când societatea de investiţii financiare a obţinut un rezultat net de 72,22 milioane de lei.

Valoarea de piaţă a emitentului la BVB este de circa 1,23 miliarde de lei.

Ponderea titlurilor SIF2 în indicele financiar, care a coborât cu 0,32%, în perioada 29 octombrie - 5 noiembrie, este de 18,11%.

Indicele BET, al celor mai tranzacţionate cincisprezece acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 0,84%, în intervalul 29 octombrie - 5 noiembrie, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri ale bursei noastre a avut un avans de 0,83%.

Din cadrul ambelor coşuri de acţiuni, cea mai bună evoluţie a fost marcată de titlurile Sphera Franchise Group (SFG), al căror randament a fost, în perioada menţionată, de 8,61%, în raport cu moneda europeană.

Luni, 5 noiembrie, cotaţia SFG a urcat cu 0,44%, pe fondul unui volum de numai 409 de acţiuni, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 32.100 de unităţi.

Ponderea acţiunilor companiei în indicele BET este de 0,74%, în timp ce în indicele BET-XT, importanţa titlurilor emitentului este de 0,69%.

Pe prima poziţie în topul rentabilităţilor de la bursa locală, în intervalul 29 octombrie - 5 noiembrie, s-au clasat, titlurile Cemacon (CEON), care au înregistrat o apreciere de 9,27%, în raport cu moneda unică europeană.

Pe poziţia secundă în această ierarhie s-au situat acţiunile SFG, în timp ce titlurile emitentului Alro Slatina (ALR), care au consemnat o apreciere de 6,98%, în raport cu moneda euro, completează podiumul celor mai rentabili emitenţi de la bursa locală.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 26 octombrie - 2 noiembrie, este condus de titlurile BT Index Austria ATX, care au urcat cu 3,39%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află BRD Index, cu o creştere de 2,24%, în timp ce titlurile OTP Expert, care s-au apreciat cu 1,87%, s-au situat pe ultima treaptă a podiumului fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a cunoscut o apreciere de 0,29%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a consemnat o creştere minoră de 0,03%, în intervalul 29 octombrie - 5 noiembrie.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,07%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a cunoscut o creştere de 1,88%, în intervalul 29 octombrie - 5 noiembrie. 

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 10:00, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de circa 6.400 de dolari.   

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de aproape 111,6 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".  

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită