Gala BURSA 2018

CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 30 IULIE - 6 AUGUSTCreştere de 6,76% pentru Ropharma

A.I.
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

Creştere de 6,76% pentru Ropharma

Beneficiind de o creştere de 6,76%, faţă de moneda unică europenă, în intervalul 30 iulie - 6 august, acţiunile lanţului de farmacii Ropharma Braşov (RPH) se situează pe poziţia a treia a topului creşterilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), în perioada menţionată.

În cele şase şedinţe de tranzacţionare cuprinse în intervalul avut în vedere, cotaţia RPH a oscilat între o scădere de 1,41%, apărută pe data de 2 august, pe fondul unui rulaj de 1.970 de unităţi, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 16.700 de titluri şi o creştere de 2,16%, consemnată pe 30 iulie, în contextul unui volum de 35.508 de acţiuni.

Pe data de 28 iunie, compania a demarat un program de răscumpărare pentru un număr maxim de 51,126 milioane de acţiuni, reprezentând cel mult 10% din capitalul social al emitentului, la un preţ minim de 0,1 lei/unitate şi maxim de 2 lei/acţiune. Titlurile care vor fi achiziţionate prin operaţiunea de piaţă, care se va derula până la data de 17 mai 2019, vor fi alocate către angajaţii societăţii, informează lanţul de farmacii.

Între 28 iunie şi 1 august, societatea şi-a răscumpărat 130.623 de acţiuni, la preţuri cuprinse între 0,27 lei/titlu şi 0,3 lei/unitate, pentru suma de circa 37.250 lei, conform raportărilor emitentului la BVB.

Pe data de 6 august, cotaţia RPH a scăzut cu 0,7%, până la preţul de 0,282 lei, pe fondul unui volum de 2.565 de unităţi.

Pentru primele trei luni ale acestui an, compania a raportat un profit din activităţi continue de 1,66 milioane de lei, în creştere cu 50% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Veniturile din exploatare au urcat cu 7%, în primul trimes­tru din 2018, până la 91,34 milioane de lei, în timp ce cheltuielile din exploatare s-au majorat cu 6%, la finalul lunii martie a anului trecut, faţă de acelaşi interval de raportare din 2017, până la circa 89,39 milioane de lei.

Activele totale se situau, în primul trimestru al acestui an, la valoarea de 251,69 milioane de lei, în creştere cu 4% faţă de nivelul înregistrat la finalul primelor trei luni din 2017, în timp ce datoriile totale ale emitentului au urcat, în aceeaşi perioadă de raportare, cu 8%, până la 104,7 milioane de lei.

Valoarea de piaţă a companiei la bursă este de circa 144,2 de milioane de lei, potrivit datelor BVB.

Clasamentul rentabilităţilor de la BVB, în perioada 30 iulie - 6 august, este condus de acţiunile Oltchim (OLT), cu un avans de 43,18%, în raport cu moneda euro, poziţia a doua a acestei ierarhii fiind ocupată de acţiunile Transelectrica (TEL), care au marcat o creştere de 9,39%.

Indicele BET, al celor mai lichide treisprezece acţiuni ale bursei, cu excepţia SIF-urilor, a urcat cu 1,57%, în raport cu moneda euro, în intervalul 30 iulie - 6 august, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a avut un avans de 1,44%.

Din cadrul lor, cea mai bună evoluţie a fost avută, în perioada menţionată, de titlurile TEL.

Luni, 6 august, preţul acţiunii transportatorului de energie a urcat cu 0,21%, pe fondul unui volum de 6.533 de titluri, sub media celor 20 de zile anterioare, de circa 8.700 de unităţi.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a avut o apreciere de 0,04%, în raport cu moneda euro, în intervalul 30 iulie - 6 august.

Cu o creştere de 1,14%, în raport cu moneda euro, titlurile SIF Banat - Crişana (SIF1) reprezintă acţiunile cu cea mai bună evoluţie din cadrul indicelui financiar, în perioada avută în vedere.

Pe data de 6 august, preţul acţiunilor SIF1 a coborât cu 0,75%, pe fondul unui rulaj de 14.604 de acţiuni, cu mult sub media celor 20 de zile anterioare, de aproape 139.360 de unităţi.

Topul fondurilor de investiţii, în intervalul 27 iunie - 3 august, este condus de titlurile FDI Omninvest, care au urcat cu 1,64%.

Pe locul al doilea în acest clasament se află FDI Piscator Equity Plus, cu o creştere de 1,41%, în timp ce titlurile OTP Expert, care s-au apreciat cu 1,21%, completează podiumul fondurilor de investiţii.

Cotaţia aurului a crescut cu 0,18%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, a stagnat, în intervalul 30 iulie - 6 august.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,02%, în perioada avută în vedere, în timp ce depozitele în lei ar fi adus un câştig de 0,03%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a scăzut cu 13,95%, în intervalul 30 iulie - 6 august.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 13:00, criptovaluta se tranzacţiona în jurul nivelului de 7.050 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 121,6 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Piaţa AeRO nu este luată în calcul. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - cel mai mare proiect de mediu
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită