CEL MAI BUN PLASAMENT ÎN PERIOADA 8 - 15 IULIEBET - raliu către noi maxime multianuale

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Investiţii Personale /

BET - raliu către noi maxime multianuale

Impulsionat în mod special de o evoluţie puternic pozitivă a titlurilor OMV Petrom (SNP) şi de creşterea acţiunilor societăţilor bancare, indicele BET şi-a continuat tendinţa ascendentă pe care s-a înscris în prima parte a acestui an, atingând, graţie unei creşteri de 2,79%, apărută în perioada 8 - 15 iulie, noi maxime multianuale, închizând intervalul analizat la pragul de 9.145,28 de puncte. Nivelul menţionat este cel mai ridicat atins de indicele de referinţă al pieţei noastre, care include cele mai tranzacţionate şaisprezece companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), din ultimii unsprezece ani şi jumătate.

Parcursul indicelui BET din perioada 8 - 15 iulie survine într-un context favorabil pentru acţiuni la nivel internaţional, cel puţin în Statele Unite, unde indicii americani S&P 500 şi Dow Jones Indus­trial Average au bătut precedentele maxime istorice.

Mişcarea ascendentă a BET a survenit pe o revenire a interesului investitorilor străini în ultimele trei şedinţe ale intervalului analizat, în contextul în care valoarea tranzacţionată a scăzut la aproximativ jumătate din valoarea medie zilnică din acest an (circa 43 milioane de lei) în primele trei şedinţe ale săptămânii analizate.

În ultimele trei şedinţe din perioada 8 - 15 iulie, cotaţia indicelui principal a urcat din maxim post-criză în maxim post-criză, spărgând puternic ultimul prag semnificativ de la 9.006 de puncte, în apropierea căruia BET a oscilat puţin, la începutul intervalului analizat, fără o direcţie clară.

În ultima săptămână, cea mai importantă contribuţie la avansul BET a fost cea a acţiunilor SNP, ce au urcat cu 5,59%, la un maxim multianual de 0,418 de lei/titlu atins în şedinţa din data de 15 iulie. În perioada analizată, cotaţia titlului emitentului a fluctuat între o creştere de 3,43%, avută în 12 iulie, în condiţiile unui rulaj de 11,29 milioane de titluri, şi o scădere de 2,28%, venită în 10 iulie pe fondul unui volum de 1,01 milioane de unităţi, sub media ultimei luni situate la 16,95 milioane de acţiuni.

Recent, Agerpres a raportat că Guvernul României ar fi fost informat despre intenţia companiei americane ExxonMobil de a coopta un al treilea partener în perimetrul de gaze Neptun Deep din Marea Neagră, unde Exxon este operator. Asta presupune o reducere a participaţiei ExxonMobil în proiect, dacă nu chiar un exit, ceea ce investitorii din piaţa noastră de capital au interpretat drept o posibilă creştere a participaţiei OMV Petrom în proiect. Totuşi, rămâne de văzut cât de pozitivă va fi vestea pentru Petrom, în contextul în care know-how-ul şi tehnologia pentru realizarea lucrărilor de explorare şi exploatare pe mare sunt deţinute de compania americană.

Evoluţia indicelui principal a fost de asemenea impulsionată atât de cele două acţiuni bancare lichide din piaţa noastră de capital, BRD - Groupe Societe Generale (BRD) şi Banca Transilvania (TLV), cât şi de titlurile Romgaz (SNG), toate acţiuni reprezentante ale Bursei de Valori Bucureşti (BVB) în MSCI Frontier Markets Index cu o pondere majoră în BET.

Toate aceste titluri au marcat pe lângă creşteri ale cotaţiei şi creşteri ale volumelor tranzacţionate, în ultimele trei şedinţe din interval, în comparaţie cu primele trei, relevând contagiunea pieţei noastre din pieţele externe.

În cazul TLV, pe lângă dividendele pe care deja le-a acordat, banca din Cluj urmează ca în luna august să acorde investitorilor o acţiune gratuită la douăsprezece deţinute.

Totodată, cu o creştere de 8,64%, acţiunile operatorului BVB au avut cel mai bun parcurs din cadrul indicelui BET, în perioada avută în vedere, în raport cu moneda euro.

Totuşi, acţiunile BVB au o pondere de numai 0,51% în indicele BET, cu mult mai mică decât cea a titlurilor SNP sau TLV, de 18,49% respectiv 20,63%, astfel încât aportul acţiunilor operatorului pieţei la creşterea coşului de acţiuni din perioada 8 - 15 iulie este mai redus decât cel al altor titluri.

Ieri, în jurul orei 17:20, indicele BET era în scădere cu 0,24%.

Indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea (FP), a urcat cu 2,43%, în perioada avută în vedere, cea mai bună evoluţie din cadrul acestui coş de acţiuni fiind bifată de acţiunile SIF Transilvania (SIF3), a căror cotaţie a urcat cu 5,24%, în intervalul avut în vedere.

Indicelui BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri tranzacţionate la bursa noastră, a crescut cu 2,74%, în perioada 8 - 15 iulie, cel mai bun parcurs din cadrul său fiind avut de acţiunile BVB.

Totodată, clasamentul celor mai rentabile acţiuni de la bursa locală, în perioa­da avută în vedere, este condus de acţiunile operatorului BVB. Pe poziţia a doua în acest top se află titlurile Cemacon (CEON), al căror preţ a urcat cu 8,43%, în intervalul avut în vedere, podiumul acestui clasament fiind completat de acţiunile Aages (AAG), cu un avans de 7,14%.

Topul fondurilor de investiţii, din perioada 5 - 12 iulie, este condus de titlurile ETF - BET Tradeville, ce au raportat o creştere de 1,12%.

Unităţile fondului Erste Equity Romania au avut un plus de 1,03%, în timp ce aprecierea titlurilor BT Maxim a fost de 0,99%.

Cotaţia aurului a urcat cu 0,31%, iar cursul monedei naţionale, în raport cu cea europeană, s-a depreciat cu 0,22%, în intervalul 8 - 15 iulie.

Depozitele bancare în euro au avut o rentabilitate de 0,01%, în timp ce depozitele în lei ar fi adus o pierdere de 0,19%.

Preţul criptovalutei Bitcoin, raportat la moneda euro, a coborât cu 12,36%, în intervalul menţionat.

Potrivit CoinDesk Price Index (indice ce reprezintă o medie a preţurilor criptomonedei la principalele burse din lume), ieri, în jurul orei 17:35, criptovaluta se tranzacţiona în scădere cu circa 0,8%, în jurul nivelului de 10.476 de dolari.

Tot ieri, la ora menţionată, valoarea de piaţă a monedei digitale era de circa 187,29 miliarde de dolari, potrivit site-ului "coinmarketcap.com".

   Precizări: 

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament, fără a fi luată în calcul lichiditatea tranzacţiilor. Indicii Bursei de Valori Bucureşti sunt calculaţi pe baza cotaţiilor de închidere, în timp ce în cazul acţiunilor, în calcul este folosit preţul mediu. Piaţa AeRO nu este avută în vedere. Valorile unitare ale fondurilor mutuale utilizate în analiză sunt cele aferente perioadei precizate în grafic. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS