Articol publicat pe site-ul BURSA On Line, ediția din 23.02.2018
CERONAV a găzduit o reuniune de lucru a partenerilor proiectului "Danube Skills"
click aici
     În perioada 19-21 februarie Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV a găzduit întâlnirea de lucru a partenerilor proiectului "Danube SKILLS", derulat de instituție în calitate de lider pe Programul Transnațional Dunărea, se arată într-un comunicat al instituției, remis Redacției.

     Conform documentului, partenerii au parcurs programul sesiunii de training a primului curs model dezvoltat pentru practici de siguranță în situațiile de urgență, care pot apărea pe timpul operării navelor fluviale.

     În ultima zi a reuniunii a fost de asemenea prezent Ionel Minea, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Transporturilor, care a apreciat perseverența CERONAV de a elabora o strategie pe termen lung pentru punerea în aplicare a noii directive în regiunea Dunării: "Vom susține în continuare CERONAV în demersurile și eforturile sale consistente în direcția armonizării legislației naționale în concordanță cu reglementările europene în domeniu. De asemenea sprijinim expertiza în domeniul instruirii personalului din transporturi navale, întrucât interesul comun este acela de a menține standarde înalte de pregătire ale personalului navigant din toată Europa, de a susține siguranța navigației, de a proteja mediul înconjurător, toate acestea canalizându-se în direcția unor costuri rezonabile de transport în întreaga Uniune Europeană."

     Ovidiu Sorin Cupșa, Director General CERONAV și Ambasador Maritim IMO a declarat în cadrul întâlnirii: "Avem peste 40 de ani de experiență în domeniul formării navigației maritime și fluviale și suntem deja pregătiți să oferim cursurile obligatorii viitoare într-un nou centru construit în filiala noastră din Galați. În calitate de Partener Lider, am mobilizat o echipă de prestigiu. Astfel, împreună avem abilitățile și experiența pentru a ne îndeplini obiectivele. Este o lucrare tehnică foarte dificilă și complexă!".

     Potrivit sursei citate, proiectul are un consorțiu de 14 parteneri din 8 țări dunărene și 7 parteneri strategici din Franța, Olanda, Belgia, Cehia și Germania și se va derula pînă la finele lunii iunie 2019. 
D.I.
 

 

.