Gala BURSA 2018

CERONAV a găzduit o reuniune de lucru a partenerilor proiectului "Danube Skills"

D.I.
Fonduri Europene /

CERONAV a găzduit o reuniune de lucru a partenerilor proiectului "Danube Skills"

În perioada 19-21 februarie Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV a găzduit întâlnirea de lucru a partenerilor proiectului "Danube SKILLS", derulat de instituţie în calitate de lider pe Programul Transnaţional Dunărea, se arată într-un comunicat al instituţiei, remis Redacţiei.

Conform documentului, partenerii au parcurs programul sesiunii de training a primului curs model dezvoltat pentru practici de siguranţă în situaţiile de urgenţă, care pot apărea pe timpul operării navelor fluviale.

În ultima zi a reuniunii a fost de asemenea prezent Ionel Minea, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Transporturilor, care a apreciat perseverenţa CERONAV de a elabora o strategie pe termen lung pentru punerea în aplicare a noii directive în regiunea Dunării: "Vom susţine în continuare CERONAV în demersurile şi eforturile sale consistente în direcţia armonizării legislaţiei naţionale în concordanţă cu reglementările europene în domeniu. De asemenea sprijinim expertiza în domeniul instruirii personalului din transporturi navale, întrucât interesul comun este acela de a menţine standarde înalte de pregătire ale personalului navigant din toată Europa, de a susţine siguranţa navigaţiei, de a proteja mediul înconjurător, toate acestea canalizându-se în direcţia unor costuri rezonabile de transport în întreaga Uniune Europeană."

Ovidiu Sorin Cupşa, Director General CERONAV şi Ambasador Maritim IMO a declarat în cadrul întâlnirii: "Avem peste 40 de ani de experienţă în domeniul formării navigaţiei maritime şi fluviale şi suntem deja pregătiţi să oferim cursurile obligatorii viitoare într-un nou centru construit în filiala noastră din Galaţi. În calitate de Partener Lider, am mobilizat o echipă de prestigiu. Astfel, împreună avem abilităţile şi experienţa pentru a ne îndeplini obiectivele. Este o lucrare tehnică foarte dificilă şi complexă!".

Potrivit sursei citate, proiectul are un consorţiu de 14 parteneri din 8 ţări dunărene şi 7 parteneri strategici din Franţa, Olanda, Belgia, Cehia şi Germania şi se va derula pînă la finele lunii iunie 2019.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită