CFR organizează licitaţii pentru reabilitarea liniei Frontieră - Curtici - Simeria

E.D.
Companii #Construcţii / 13 iunie 2014

Compania Natională de Căi Ferate (CFR) organizează două licitaţii deschise în vederea atribuirii a 4 contracte pentru reabilitarea a 141,3 km de cale ferată pe secţiunea CF Frontieră - Curtici - Simeriacu o valoare estimată de 8.203.707.386 lei, fără TVA, transmite CFR.

Licitaţiile au fost lansate iniţial în februarie, dar au fost anulate în aprilie, compania anunţând la acel moment că decizia a fost luată pentru a evita încălcarea legislaţiei, întrucât în urma contestaţiilor depuse s-au descoperit erori sau omisiuni în fişa de date şi în anunţul de participare.

CFR a anunţat vineri că licitaţiile în vederea atribuirii celor patru contracte de reabilitare a 141,3 km de cale ferată sunt programate la 29 iulie. Contractele vor fi atribuite prin licitaţie deschisă, pentru preţul cel mai scăzut, şi vor avea o durată de 5 ani (3 ani execuţia lucrărilor plus 2 ani perioada de garanţie).

Lucrările se vor executa pe subtronsoanele Km 614 - Cap Y Bârzava (44,7 km), Cap Y Bârzava - Cap Y Ilteu (36,1 km), Cap Y Ilteu - Gurasada (19,7 km) şi Gurasada - Simeria (40,8 km), pe teritoriul judeţelor Arad şi Hunedoara.

Licitaţia pentru primele două loturi are o valoare estimată de 3,8 miliarde lei, iar în cazul celorlalte două tronsoane lucrările sunt evaluate la 4,4 miliarde lei.

Proiectul este finanţat cu bani europeni, în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Transport 2007-2013 şi 2014-2020, şi fonduri de la bugetul de stat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb