Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut, în luna februarie 2018, faţă de luna precedentă cu 1,7%

M.D.
Macroeconomie /

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a scăzut, în luna februarie 2018, faţă de luna precedentă cu 1,7%

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, un indicator al afacerilor dintre firmele din sectorul de comerţ, a crescut în februarie cu 5,8%, serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ritm încetinit faţă de cel din ianuarie, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

În ianuarie, comerţul cu ridicata a crescut în ianuarie cu 13,5%, serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului trecut.

În februarie, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, comparativ cu luna februarie 2017, a înregistrat o creştere cu 5,8% ca urmare a avansului comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+11,5%), comerţului cu ridicata nespecializat (+7,2%), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+6,8%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+6,7%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+4,1%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+3,9%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+3,1%) şi comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+2,8%).

Pe serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, în luna februarie 2018, comparativ cu luna februarie 2017, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 7,7%.

În 2017, comerţul cu ridicata a crescut cu 7,5%, serie brută, faţă de anul anterior, ritm încetinit faţă cel din 2016.

Statisticile nu includ comerţul dintre firme cu autovehicule şi motociclete.

Comerţul cu ridicata este practicat în special de comercianţii care cumpără produse în cantităţi mari, pe care le revând în cantităţi mai mici altor comercianţi sau clienţi finali.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită