Circulaţia prin pasajul Piaţa Sudului, deschisă parţial

Andrei Stan
Companii #Transporturi /

Pasajul de la Piaţa Sudului

Pasajul de la Piaţa Sudului

Circulaţia prin pasajul Piaţa Sudului a fost deschisă astăzi pe câte o bandă pe ambele sensuri de circulaţie.

Circulaţia a fost deschisă parţial la ora 11.00, relatează News.ro.

Deşi a fost cu mult depăşit termenul la care Pasajul Sudului trebuia să fie gata, şoferii care trec prin zonă sunt mulţumiţi chiar şi cu atât, respectiv deschiderea circulaţiei pe câte o bandă în ambele sensuri. Aglomeraţia din jurul Pasajului însă nu s-a diminuat cu mult, cei mai defavorizaţi râmând pietonii care sunt nevoiţi din cauza lucrărilor din jurul Pasajului să traverseze prin locuri nepermise sau să se înghesuie pe trecerile de pietoni.

Muncitorii lucrează de zor la finalizarea Pasajului Sudului, neştiind să spună însă când acesta va fi gata, praful, sunetul utilajelor de lucru şi aglomeraţia făcând aproape imposibilă existenţa locuitorilor din zonă, dar şi a oamenilor şi maşinilor care tranzitează zona Pieţei Sudului.

Muncitorii nu ştiu sau nu vor să spună cine le-a spus să dea drumul la pasaj în această dimineaţă, dar afirmă că acesta a fost deschis fără obişnuita inaugurare cu fast la care participă constructorul, oficiciali ai primăriei de sector şi primarul Capitalei.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, declara, miercuri, că i s-a transmis, dar nu oficial, că sâmbătă se va putea relua circulaţia pe câte un fir pe ambele sensuri prin pasajul Piaţa Sudului, ea susţinând că, având în vedere că legislaţia nu permite recepţii parţiale, deschiderea parţială a traficului ţine de răspunderea constructorului.

Gabriela Firea declara: "Mi s-a transmis, nu oficial, că sâmbătă se va putea relua circulaţia pe un fir de mers dus şi unul întors prin Pasajul Piaţa Sudului, dar având în vedere că legislaţia nu permite în acest moment să se realizeze recepţii parţiale, practic ar fi răspunderea constructorului pentru acest acces la pasajul Piaţa Sudului pe un fir dus şi pe un fir întors. Dar nu ar fi rău, ar fi foarte bine. Noi aşteptăm finalizarea în integralitatea sa a acestui obiectiv".

Ea a somat, marţi, pentru a doua oară, consorţiul de firme care realizează pasajul rutier de la Piaţa Sudului, asocierea "Astaldi SPA" - "Euroconstruct Trading 98" SRL - "RCV Global Group" SRL, să accelereze ritmul lucrarilor, în caz contrar va fi reziliat contractul.

Construcţia Pasajului Piaţa Sudului a început în primăvara anului 2014 şi trebuia terminată la sfârşitul anului 2015, dar, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, termenul a fost prelungit până la 30 iunie 2016. Fiindcă nici acest termen nu a fost respectat, reprezentanţii municipalităţii au semnat Actul Adiţional la Contractul de finanţare, prin care administraţia este obligată să încheie lucrările până în decembrie 2018.

Investiţia este de 28,3 milioane de euro, din care finanţarea europeană este de 18,9 milioane de euro.

Pasajul de la Piaţa Sudului va avea o lungime de 356 de metri şi înălţimea de cinci metri. În plus, vor fi construite pasaje pietonale care vor face legătura cu staţia de metrou, iar trecerile de pietoni de la suprafaţă vor fi desfiinţate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
Business Card
BTPay
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019
Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS