Coaliţia condusă de SUA a început retragerea din Siria

A.T.
Internaţional /

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Coaliţia internaţională antijihadistă condusă de Statele Unite a anunţat, astăzi, o începere a retragerii trupelor sale din Siria, fără să facă alte precizări, relatează AFP.

Coaliţia "a început procesul retragerii (...) din Siria", adeclarat pentru AFP colonelul Sean Ryan, un purtător de cuvânt al acesteia.

"Din grijă faţă de securitatea operaţională, nu vom discuta despre termene, locuri sau mişcări de trupe", a subliniat purtătorul de cuvânt.

Acest anunţ intervine la mai puţin de o lună după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat retragerea celor aproximativ 2.000 de militari americani din Siria.

Coaliţia internaţională antijihadistă a fost înfiinţată în 2014, după ascensiunea fulgerătoare a grupării Statul Islamic (SI) în Siria şi după ce a cucerit porţiuni largi ale teritoriilor sirian şi irakian.

Mai multe ţări participă la coaliţie, între care Franţa şi Marea Britanie. Însă era neclar imediat dacă retragerea include de asemenea trupe franceze şi britanice desfăşurate la sol.

"Preşedintele Trump a luat decizia de a ne retrage trupele, noi o vom face", a anunţat, ieri, şeful diplomaţiei Mike Pompeo, fără să prezinte un calendar în acest sens.

Potrivit directorului Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (SOHR) Rami Abdel Rahman, "forţe americane s-au retras ieri seara din baza militară de la Rmeilan, în provincia Al-Hasakah", în estul ţării.

Observatorul evocă retragerea "a aproximativ zece vehicule blindate şi echipament greu".

După ce a proclamat în 2014 un "califat" de o parte şi de alta a frontierei dintre Siria şi Irak, SI a suferit o serie de înfrângeri militare.

Gruparea păstrează în continuare controlul în câteva "buzunare" în "badiya" (deşert), mai ales în estul Siriei, unde coaliţia continuă lupta prin susţinerea la sol a Forţelor Democratice Siriene (FDS), dominate de combatanţi kurzi.

Războiul din Siria a izbucnit în 2011, după reprimarea în sânge de către regim a unor manifestaţii în favoarea democraţiei. El a devenit tot mai complex de-a lungul anilor, prin implicarea unor grupări jihadiste şi puteri străine. Conflictul s-a soldat cu peste 360.000 de morţi, conform News.ro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Depozitarul Central
Cotnari
Flixi
Erfi

ENGLISH SECTION

more articles

Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo