Warning: preg_match(): Unknown modifier '2' in /home/bursaexp/public_html/bursa_ro/_config/class.mobile.inc.php on line 70
Codul insolventei 2017 - Ziarul BURSA

Articole BURSA





Ediții precedente



Evenimente BURSA















 

 
Organizator: Ziarul BURSA
 

 în parteneriat cu


  Parteneri
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 

 
 
 
Parteneri Media
 

 
 


 


 


 


 

 
 
Conferința "Codul Insolvenței" - Ediția a IV-a

SIMONA MILOȘ, INPPI: "În Europa nu există cultura salvării afacerilor"

mărește imaginea
    Insolvența este un fenomen normal, susține Simona Miloș, președintele Institutului Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență (INPPI). Domnia sa a precizat că jumătate din întreprinderi dau faliment și supraviețuiesc mai puțin de cinci ani, doar 4% din totalul insolvențelor fiind frauduloase, la nivelul Uniunii Europene (UE). În UE, dau faliment 200.000 de firme pe an (adică 600 de firme pe zi), unul din patru cazuri fiind un caz de insolvență transfrontalieră.

    "În Europa nu există o cultură a salvării afacerilor, așa cum în SUA funcționează fenomenul celei de-a doua șanse", completează doamna Miloș, menționând că ratele de recuperabilitate a afacerii oscilează între 30%, în țări ca România sau Croația, și 90%, în Belgia și Finlanda. Conform Simonei Miloș, s-a constatat că cei care au trecut prin faliment au dobândit cunoștințe prețioase privind managementul.

    Directiva Parlamentului EuroŹpean și a Consiliului privind cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă și măsurile de sporire a eficienței procedurilor de restrucrurare, de insolvență și de remitere de datorie și de modificare a Directivei Europene 30 din 2012 prevede, printre altele, ca procedurile naționale de restructurare să cuprindă anumite exigențe minime de eficacitate. De asemenea, a fost introdus principiul celei de-a doua șanse. Principalul obiectiv al noii directive este reducerea celor mai semnificative bariere care stau în calea liberei circulații a capitalurilor și care provin din diferențele cadrelor statelor membre în materie de restructurări și insolvență, a mai precizat președintele INPPI.

    Noua directivă implică măsuri de intervenție timpurie, de restructurare rapidă și de lichidare de active, fiind parte esențială a unui bun mediu de afaceri, evidențiază președintele INPPI, care a precizat: "Se propune rezolvarea celor mai importante probleme prin armonizare:

    - debitorii confruntați cu dificultăți financiare să aibă posibilitatea unei restructurări timpurii;

    - eliminarea obligației debitorului de a-și declara insolvența cât timp se află încă într-un proces oficial de restructurare, dat fiind că, în caz contrar, acest act de declarare a insolvenței ar putea împiedica atingerea obiectivelor urmărite prin restructurare;

    - introducerea unui regim strict de acțiuni în anularea transferului patrimonial, prin care să se asigure protecția tranzacțiilor încheiate cu bună-credință în vederea restructurării preventive a unui debitor;

    - specializarea judecătorilor și profesionalismul practicienilor, măsuri legate strâns de cadrul de restructurare preventivă - protecția finanțărilor noi împotriva acțiunilor în anularea transferului patrimonial".

    Directiva are trei părți principale distincte: cadrele de restructurare preventivă, a doua șansă pentru întreprinzători și măsurile de sporire a eficienței restructurării, a insolvenței și a celei de a doua șanse.

    În cazul acordării celei de-a doua șanse, directiva recomandă ca întreprinzătorii supraîndatorați să aibă acces efectiv la remiterea completă de datorie, adică să nu fie obligați să achite o sumă minimă sau un procentaj minim din datorie și ca antreprenorii să beneficieze de remiterea completă de datorie după maximum trei ani.

    Potrivit doamnei Miloș, printre altele, noile reglementări recomandă ca accesul debitorilor la activele și afacerile lor, precum și existența unui plan de restructurare care este susținut de toate clasele de creditori, dar conformat de o autoritate juridică sau administrativă. Domnia sa a mai precizat: "Buna credință se prezumă. Există o problemă de percepție, cel puțin în România - că insolvența are o componentă frauduloasă, ceea ce nu este neapărat adevărat, dar niciodată nu vom găsi metodele ca să verificăm acest lucru".

     NICOLETA MUNTEANU, EURO INSOL: "Reușita designului de administrare de la Hidroelectrica a devenit un model aspirațional"
    MIRELA IOVU, CEC BANK: "Insolvența - o sită prin care se cern afacerile viabile de cele neviabile"
    RALUCA NĂSTASE, CASA DE AVOCATURĂ BIRIȘ GORAN: "Ar fi ideal să avem o procedură pre-insolvență mult mai eficientă"
    RĂZVAN HORAȚIU RADU, MAE: "Estimez că directiva privind armonizarea legislației pe insolvență va fi adoptată într-un an - un an și jumătate"
    AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA: "Când vorbim de insolvența IMM, nu vorbim de a doua șansă"
    DANIEL MANAȚE, ANEVAR: "Premisa continuării activității este alternativa de dorit"
    ADRIAN VASCU, VERIDIO: "Expertiza notarială este o sursă « otrăvită » pentru evaluarea unui bun"
    Stan Tîrnoveanu, UNPIR: "Măsurile de restructurare înaintea insolvenței pot salva locuri de muncă"
    OVIDIU AGLICERU, HIDROELECTRICA: "Salariații nu sunt pregătiți pentru insolvență"


.