Codul insolventei 2018Codul insolventei 2018

speakerigalerie fotovideopartenerievenimente bursa

Conferinţa BURSA "CODUL INSOLVENŢEI" - ediţia a V-a -

Grupul de presă BURSA a organizat a V-a ediţie a Conferinţei "CODUL INSOLVENŢEI", în parteneriat cu Institutul Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), în data de 27 februarie 2018, începând cu orele 09:30, la Restaurantul Elisabeta, din Bulevardul Regina Elisabeta 45, Bucureşti.

Codul insolventei 2018

speakeri

NICOLETA MUNTEANU, EURO INSOL
"Companii strategice, precum Tarom, Poşta Română şi CE Oltenia, aproape de insolvenţă"

Companii foarte mari, de interes strategic, vor intra în insolvenţă, în perioada următoare, anticipează Nicoleta Munteanu, Partener Euro Insol, menţionând că, din declaraţiile financiare depuse de societăţi la Ministerul Finanţelor, rezultă că într-o astfel de situaţie se află Tarom, Poşta Română şi Complexul Energetic Oltenia (CE Oltenia).

GHEORGHE PIPEREA
"Procedura insolvenţei - mult mai complexă la persoanele fizice decât la comercianţi"

Procedura insolvenţei este mult mai complexă la persoanele fizice decât la comercianţi, consideră avocatul Gheorghe Piperea, care a precizat: "Insolvenţa personală constituie o procedură mult mai complexă decât cea des­făşurată în cazul firmelor, mai ales din punct de vedere psihologic, familial, social. Este foarte greu ca un om să poarte titulatura de insolvent".

DAN PAUL, ASOCIAŢIA BROKERILOR
"Mă întreb dacă operaţiunile prin care Cemacon a evitat insolvenţa au respectat prevederile legale"

Dan Paul, Preşedintele Asociaţiei Brokerilor, a pus în discuţie cazul restructurării companiei listate Cemacon (CEON), întrebându-se dacă reducerea de capital efectuată de societate, aprobată în 2014, şi evitarea, în acest fel, a insolvenţei, a respectat prevederile legale.

CRISTIAN PÂRVAN, PIAROM
"Trebuie să facem curat în mediul de afaceri"

Avem 260.000 de firme cu capital negativ, care parazitează mediul de afaceri, atrage atenţia Cris­tian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din Ro­mânia (PIAROM). Domnia sa consideră că, dacă aceste companii nu îşi completează capitalul în şase luni, ar trebui să fie radiate, pentru bunul mers al economiei. "Trebuie să facem curat în piaţă", a spus domnul Pârvan, subliniind că economia are nevoie de o lege a insolvenţei, dar că ea ar trebui modificată.

SIMONA MILOŞ, PREŞEDINTE INPPI
"Interferenţele procesului penal în procedurile de insolvenţă îi pot anihila principiile"

Modificările legislative paralele procedurii de insolvenţă, aduse prin alte acte normative (chiar prin legis­laţia primară) şi interferenţele procesului penal în procedurile de insolvenţă sunt două chestiuni care afectează derularea firească a procedurilor de insolvenţă, a afirmat avocatul Simona Miloş, preşedinte al Institutului Naţional pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvenţă (INPPI).

RĂZVAN HORAŢIU RADU, MAE
"Directiva europeană pe insolvenţă - posibil să intre în vigoare până în mai 2019"

Noua directivă europeană din domeniul insolvenţei este posibil să intre în vigoare înainte de luna mai 2019, estimează Răzvan Horaţiu Radu, agent guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) din cadrul Minis­terului Afacerilor Externe (MAE).

AVOCATUL GHEORGHE PIPEREA
"Compania ar trebui separată de şeful său, în procesele penale"

O intreprindere este centrul unor interese foarte vaste, unele ireversibile, acţionarii indirecţi, cum ar fi salariaţii, fiind şi ei afectaţi în momentul în care compania are dificultăţi, atrage atenţia avocatul Gheor­ghe Piperea, partener fondator SCA Piperea & Asociaţii, completând că întreprinderea nu este o simplă maşină de făcut bani.

CRISTINA IENCIU, CITR
"Numărul insolvenţelor a crescut cu 9%, anul trecut"

Numărul companiilor aflate în procedură de insolvenţă a crescut, anul trecut, cu 9%, a afirmat, ieri, Cristina Ienciu, Head of Legal CITR, parte a CITR Group.

STAN TÎRNOVEANU, UNPIR
"De cele mai multe ori, procedura insolvenţei începe prea târziu, când pericolul de faliment este major"

Insolvenţa unei companii poate fi anticipată pe criterii obiective încă din stadiul incipient, când avem în vedere insolvenţa iminentă, conform domnului Stan Tîrnoveanu, prim-vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Practicienilor în Insolvenţă din România (UNPIR), care atrage atenţia că, de cele mai multe ori, această procedură începe prea târziu, când pericolul de faliment este major.

ADRIAN VASCU, VERIDIO
"În procedura de insolvenţă, evaluatorul identifică activele care reprezintă şi garanţii" Ramona Radu

Rolul evaluatorului în procedura de insolvenţă, este acela de a evalua, în primul rând, activele, identificându-le pe cele care reprezintă şi garanţii şi precizând în raport cât este garanţia fiecărui plătitor, a afirmat, ieri, Adrian Vascu, Senior Partner, Veridio.

DANA ABABEI, PREŞEDINTE ANEVAR
"Evaluarea înaintea reorganizării trebuie să dea valoarea de piaţă şi de lichidare a tuturor activelor debitoarei"

Atunci când vorbim de evaluarea pentru insolvenţă în momentul premergător planului de reorganizare, din raportul de evaluare ar trebui să rezulte valoarea de piaţă şi de lichidare a tuturor activelor din patrimoniul companiei debitoare, afirmă Dana Ababei, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR), menţionând că aceste valori sunt prezentate şi defalcat pe creditori şi, după caz, le este ataşată şi valoarea individuală sau în bloc.

video

Partea a I-a
Partea a II-a

Organizator

Ziarul BURSA

în parteneriat cu

Parteneri

media

Alte Evenimente

Gala Bursa 2018

Gala BURSA 2018 a avut loc la Palatul Parlamentului în data de 20 noiembrie 2018, începând cu ora 19:00. Evenimentul s-a desfăşurat cu sprijinul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Camerei Deputaţilor.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Fondurile Europene 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a X-a ediţie a Conferinţei "FONDURILE EUROPENE", în data de 1 noiembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Masa rotundă BURSA România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare - 2018

Camera de Cooperare Economică şi Culturală Româno-Rusă şi Grupul de Presă BURSA, în parteneriat cu Academia de Studii Economice Bucureşti, Asociaţia Financiar Bancară pentru Cooperare EuroAsiatică şi Uniunea Întreprinzătorilor şi Industriaşilor din Federaţia Rusă, a organizat Masa rotundă dedicată dezvoltării relaţiilor financiar-economice româno-ruse cu tema: "România şi Rusia în căutare de noi formate de cooperare". Evenimentul a avut loc în data de 18 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la Academia de Studii Economice, Aula Magna.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA AGRI-BUSINESS PE PROFIT 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a V-a ediţie a conferinţei "AGRI-BUSINESS PE PROFIT", în data de 9 octombrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Amfiteatrul Alexandru Ioan Cuza, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Strategia de dezvoltare a României 2018

Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, a IV-a ediţie a conferinţei "Strategia de dezvoltare a României", în data de 25 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Energia în Priză 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei "ENERGIA ÎN PRIZĂ", în data de 6 septembrie 2018, începând cu orele 09:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane din str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Sector 1, Bucureşti.

detalii eveniment

Gala Bursa Construcţiilor 2018

Grupul de presă BURSA a organizat, în data de 28 iunie 2018, Gala BURSA Construcţiilor 2018. Evenimentul a avut loc la Camera de Comerţ şi Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, din Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Antreprenoriatul Feminin 2018

Grupul de presă BURSA a organizat a VI-a ediţie a Conferinţei ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai bună" în data de 15 mai 2018, începând cu ora 09.30, la Camera de Comerţ si Industrie a României, Sala Aurel Ghibuţiu, Bd. Octavian Goga nr. 2, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat Conferinţa "Viitorul pieţei de capital româneşti" - ediţia a VII-a, pe 27 martie 2018, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Craciun 2017

Atelierul lui Moş Crăciun
- ediţia cu numărul 17 -

Spiriduşii şi crăciuniţele de la ziarul "BURSA" au deschis, şi anul acesta, Atelierul lui Moş Crăciun, pentru al 17-lea an consecutiv. Sute de pachete, conţinând dulciuri, sucuri, lactate, haine şi nu în ultimul rând jucării au fost oferite copiilor din zona Popa Tatu, dar şi celor de la Asociaţia Mamă, Alinare, Mângâiere, Emoţie" (M.A.M.E.) şi de la Centrul de plasament Sfântul Iosif.

detalii eveniment

Gala BURSA 2017

"Deceniul european din centenarul României" a fost tema Galei BURSA din acest an, în cadrul căreia au fost premiate companii din diverse domenii ce au performat în cei zece ani de după integrarea în Uniunea Europeană (UE).

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Fondurile Europene

Grupul de Presă BURSA a organizat a IX-a ediţie a Conferinţei Fondurile Europene, în data de 31 octombrie 2017, începând cu orele 9.30 la Restaurantul Elisabeta, din Bucureşti, bd. Regina Elisabeta nr. 45.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul pieţei de capital româneşti

Grupul de presă BURSA a organizat Conferinţa "Viitorul pieţei de capital româneşti" - ediţia a VI-a, pe 25 septembrie 2017, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA ENERGIA ÎN PRIZĂ 2017

Grupul de presă BURSA, în parteneriat cu Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, a organizat cea de-a V-a ediţie a Conferinţei "ENERGIA ÎN PRIZĂ", pe 7 septembrie 2017, începând cu ora 9:30, la Restaurantul Elisabeta din Bucureşti, Bd. Regina Elisabeta, nr. 45.

detalii eveniment

Gala BURSA Construcţiilor 2017

Gala BURSA Construcţiilor 20 de ani a avut loc în data de 21 iunie 2017, la Restaurantul Elisabeta, bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

În cei 20 ani de aparitie neîntreruptă, revista BURSA Construcţiilor şi-a câştigat reputaţia prin publicarea informaţiilor utile atât investitorilor în construcţii, antreprenorilor, arhitecţilor, producătorilor şi distribuitorilor de materiale de construcţii, cât şi beneficiarilor implicaţi în proiecte de investiţii în construcţii rezidenţiale, comerciale, industriale, infrastructură.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA CYBERSECURITY 2017

Ziarul BURSA a organizat a III-a ediţie a CONFERINŢEI NAŢIONALE DE CYBERSECURITY, în data de 15 iunie 2017, începând cu ora 09:30 la Teatrul Elisabeta, Bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Strategia de dezvoltare a României 2017

Grupul de presă BURSA a organizat a III-a ediţie a Conferinţei "Strategia de dezvoltare a României" cu tema "Între zona euro şi zodia leului", în data de 24 mai 2017, începând cu ora 09.30, la Institutul Bancar Român, Aula Costin Murgescu, intrarea A, str. Negru Vodă nr. 3, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA ANTREPRENORIATUL FEMININ 2017

Ziarul BURSA a organizat a V-a ediţie a Conferinţei ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai bună", în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Antreprenorilor, în data de 26 aprilie 2017, începând cu ora 09:30, la Restaurantul Elisabeta, din bd. Regina Elisabeta nr. 45, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA Viitorul bursier al SIF-urilor şi FP 2017

Grupul de presă BURSA organizat Conferinţa "Viitorul bursier al SIF-urilor şi FP", ediţia a III-a, în data de 28 martie 2017, începând cu ora 09:30, la sediul Electrica SA, sala Radu Zane, din str. Grigore Alexandrescu nr. 9, Bucureşti.

detalii eveniment

Conferinţa BURSA CODUL INSOLVENŢEI 2017

Grupul de presă BURSA a organizat, în parteneriat cu Institutul Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă (INPPI), a IV-a ediţie a Conferinţei "CODUL INSOLVENŢEI", în data de 21 februarie 2017, începând cu orele 9:30, la la Hotel Pullman Bucharest, World Trade Center, sala New York.

detalii eveniment

VEZI TOATE EVENIMENTELE BURSA