Gala BURSA 2018

Coface: Pierderile financiare cauzate de insolvenţe au ajuns la un nivel maxim istoric

Ziarul BURSA #Companii #Insolvenţa /

Coface: Pierderile financiare cauzate de insolvenţe au ajuns la un nivel maxim istoric

Pierderile firmelor din România cauzate de insolvenţe au ajuns la un nivel maxim istoric, deşi 2017 a început cu un minim istoric al numărului insolvenţelor, potrivit unui studiu publicat marţi de compania internaţională de asigurări de credit Coface.

Din analiza Coface, realizată pe baza datelor furnizate de Buletinul Procedurilor de Insolvenţă (BPI), în primul trimestru al anului curent s-au deschis 1.753 de proceduri noi de insolvenţă, în scădere cu aproximativ 22% faţă de aceeasi perioada a anului anterior, când s-au deschis 2.237 insolvenţe. "În ciuda acestui fapt, pierderile financiare cauzate mediului de afaceri, estimate prin nivelul datoriilor înregistrate de către firmele insolvente care depăşesc valoarea cumulată a activelor fixe, au ajuns la un maxim istoric", se arată în raport, potrivit news.ro.

Această dinamică este determinată de intrarea în insolvenţă a unor companii foarte mari, care se regăsesc cu precădere în sectoare precum fabricarea şi furnizarea energiei electrice şi construcţii, unde dimensiunea financiară primează, sau fabricarea produselor textile, unde dimensiunea socială contează cel mai mult. Fabricarea produselor textile este sectorul care înregistrează cel mai ridicat număr al insolvenţelor, raportat la firmele active pentru al treilea an consecutiv, potrivit datelor publicate de Coface. "Aproximativ 16% dintre companiile care activează în acest sector intră în insolvenţă în fiecare an şi aproximativ 90% dintre acestea intră în faliment în maxim doi ani. Deşi acest sector generează doar 4,5% din totalul companiilor insolvente la nivel naţional, aproximativ 13% din locurile de muncă pierdute din cauza acestui fenoment provin din acest sector", se arată în studiu.

Pentru firmele din producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, apă şi gaze, anul în curs a debutat nefericit, potrivit Coface, acestea fiind luate prin surprindere de majorarea preţului energiei electrice, care a explodat într-un timp foarte scurt la piaţa la vedere, provocând pierderi majore multor traderi de energie. "Cele mai mari cinci insolvenţe din acest sector au înregistrat datorii totale de aproape 900 milioane lei, în timp ce nivelul activelor imobilizate era doar de 150 milioane lei şi capitaluri proprii de doar 100 milioane lei", se arată în comunicat.

În sectorul construcţiilor, productivitatea scăzută, coroborată cu problemele financiare întâmpinate de către companiile active, face ca acest sector să înregistreze cea mai ridicată rată a creditelor neperformante în portofoliul creditelor bancare, în baza calculelor publicate de către Banca Naţională a României (BNR) în luna septembrie 2016. Pe fondul incertitudinilor din mediul economic, tot mai pronunţate pentru sectorul IMM-urilor, companiile mici şi mijlocii trebuie să facă faţă unor dificultăţi tot mai mari. În acest context, Coface a elaborat o ofertă pentru acestea, asigurarea EasyLiner Plus, care include un serviciu de monitorizare al partenerilor de afaceri, ce oferă IMM-urilor informaţii privind calitatea clienţilor lor pentru a limita riscul de neîncasare al facturilor. Acestea pot avea acces şi la un serviciu de colectare al facturilor neplătite şi despăgubire rapidă în cazul unei daune.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.afeer.rowww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.roALB Romania 2018www.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită