COMISIA EUROPEANĂ DECUPLEAZĂ ROMÂNIA DE BULGARIARaport MCV dezastruos pentru autorităţile de la Bucureşti

George Marinescu
Ziarul BURSA #Politică /

Raport MCV dezastruos pentru autorităţile de la Bucureşti

Comisia Europeană a aprobat, ieri, raportul pe anul în curs privind Mecanismul de Verificare şi Cooperare pentru Bulgaria şi România. Din păcate, în urma modificărilor legislative din ultimul an, evenimentelor din 10 august şi procedurilor demarate de ministrul justiţiei, Tudorel Toader, cu privire la fostul procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, şi la procurorul general, Augustin Lazăr, oficialii de la Bruxelles consideră că ţara noastră a făcut paşi înapoi cu privire la măsurile stabilite prin MCV.

Acest regres a fost semnalat de Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele CE, care, după aprobarea raportului, a spus că, spre deosebire de ţara noastră, Bulgaria a continuat parcursul progresiv şi, dacă se va menţine acest trend, are toate şansele să nu mai fie monitorizată de MCV, începând cu luna mai 2019.

Practic, declaraţia lui Frans Timmermans înseamnă că România a fost decuplată de Bulgaria în drumul către încetarea monitorizării, iar acest lucru este consecinţa deciziilor luate de Parlamentul şi Guvernul de la Bucureşti, în ultimile 12 luni.

Frans Timmermans a menţionat: "MCV a fost asumat de România şi Bulgaria, ca o condiţie necesară intrării în Uniunea Europeană. Din păcate, în cazul României, regresul este semnificativ faţă de ceea ce s-a realizat în ultimii 10 ani. Sunt presiuni asupra jus­tiţiei, au fost făcute modificări legis­lative care afectează independenţa magistraţilor, au fost demarate proceduri împotriva procurorilor şefi, iar toate acestea au efecte negative asupra luptei anticorupţie. România a parcurs un maraton şi este păcat ca, pe ultima sută de metri, să rateze tot ce a făcut bun în ultimii 10 ani".

Opt recomandări în plus faţă de anul 2017

Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene a menţionat că, faţă de recomandările stabilite în raportul MCV de anul trecut, CE a stabilit, ieri, pentru ţara noastră încă opt recomandări, menite să aducă procesul pe drumul iniţial. Astfel, autorităţile de la Bucureşti trebuie să suspende imediat aplicarea modificărilor la legile justiţiei şi a OUG 92/2018, ordonanţă care tocmai a fost modificată cu texte mai restrictive privind magistraţii, de către Comisia Iordache. De asemenea CE solicită Guvernului şi Parlamentului să suspende aplicarea legilor de modificare a Codului penal şi Codului de procedură penală şi să ţină cont, la revizuirea acestora, de recomandările şi opiniile GRECO, de cele ale Comisiei de la Veneţia şi de măsurile stabilite prin raportul MCV pe 2018. Oficialii de la Bruxelles mai solicită Guvernului Dăncilă să înceteze procedura demarată de ministrul justiţiei, Tudorel Toader, împotriva procurorului general Augus­tin Lazăr şi să reia de la zero procedura privind selecţia şi desemnarea procurorului-şef al DNA, recomandând ca acea­s­tă funcţie să fie ocupată procurori cu experienţă în lupta anticorupţie şi a criminalităţii organizate.

Totodată, Comisia de la Bruxelles solicită autorităţilor să ţină seama de avizul negativ al Consiliului Superior al Magistraturii în procedura de numire şi în procedrua de revocare a procurorilor şefi ai DNA, DIICOT şi Procurorului General.

Comisia Europeană face referire în raportul MCV şi la protocoalele secrete dintre Parchete şi SRI, considerând că aceste documente au fost invocate de autorităţile de la Bucureşti drept motiv pentru adoptarea unor modificări legislative intempestive şi pentru criticile severe la adresa magistraturii. Comisia atrage atenţia că doar instanţele sunt cele care au rolul de a stabili dacă alegaţiile în cauză privind abuzurile sunt întemeiate sau nu, dacă ar fi necesară o anchetă deschisă şi imparţială pentru a se stabili dacă au existat sau nu deficienţe sistemice, ca de exemplu strângerea ilegală de probe sau exercitarea unei influenţe ilegale asupra magistraţilor, şi dacă garanţiile juridice existente trebuie să fie consolidate.

Klaus Iohannis: "Singurul obiectiv al guvernării Dragnea-Dăncilă este să îl scape pe Dragnea de dosare"

Prim-vicepreşedintele Frans Timmermans s-a referit şi la relaţia autorităţilor cu mass-media. Oficialul european consideră că sunt inacceptabile presiunile exercitate de autorităţile de la Bucureşti şi de politicienii din coaliţia PSD-ALDE cu privire la jurnaliştii ce relatează marile cazuri de corupţie.

Frans Timmermans a declarat: "Nu facem aceste recomandări pentru a pedepsi, ci pentru a ajuta. De aceea, solicit Guvernului României să continue reforma în direcţia corectă. În acest moment, nu se pune problema activării art.7 în privinţa României, ci dorim să colaborăm în continuare pe MCV, aşa cum am făcut-o, timp de 10 ani, cu şapte guverne de compoziţie politică diferită. Guvernul şi Parlamentul trebuie să discute cu societatea civilă, din partea căreia există o presiune cons­tantă cu privire la continuarea luptei anticorupţie, la independenţa magistraţilor, la independenţa justiţiei şi la existenţa unei mass-media libere".

Imediat după publicarea raportului pe site-ul Comisiei Europene, preşedintele Klaus Iohannis a criticat dur coaliţia de guvernare PSD-ALDE. Şeful statului susţine că raportul MCV aprobat de Comisia Europeană şi rezoluţia privind statul de drept adoptată, tot ieri,de Parlamentul European sunt "două note foarte foarte proaste pentru actuala guvernare Dragnea-Dăncilă, această guvernare pe care o consider un accident al democraţiei româneşti". Klaus Iohannis a continuat: "Observăm că aceşti guvernanţi se fac că plouă, au alte preocupări. Singurul obiectiv al acestei guvernări Drag­nea-Dăncilă este să îl scape pe Dragnea de dosare. Nu îi mai interesează nici Europa, nici românii, nici mersul Româ­niei, şi e foarte trist. E clar că aceste două documente trebuie citite cumva ca să înţeleagă toată lumea. Ele ne spun că România s-a întors unde a fost înainte de aderare. Aşa ceva nu ne-am dorit. Iată un prim rezultat palpabil al acestei guvernări Dragnea-Dăncilă. Au şters cu buretele tot efortul din cei 11 ani de când am aderat la UE şi ne-am străduit toţi să facem ţara mai bună. Nu va fi uşor deloc să scăpăm de probleme. Sper să se trezeas­că din ce în ce mai mulţi politicieni la realitate, în special cei din Parlament, să tragă concluziile de rigoare şi să reacţioneze odată".

Şeful statului a mai spus că va analiza prin prisma raportului MCV, revocarea solicitată de ministrul justiţiei pentru procurorul general Augustin Lazăr şi numirea Adinei Florea în func­ţia de procuror şef al DNA.

Raportul MCV pentru anul 2018 privind justiţia şi lupta anticorupţie din România este cea mai dură şi nefavorabilă evaluare a ţării noastre de la intrarea în Uniunea Europeană.

Conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Jus­tiţie a luat act de concluziile şi recomandările cuprinse în Raportul MCV pe 2018 aprobat de Comisia Europeană. Conform unui comunicat de presă emis de Parchetul General, punctul de vedere formulat de Comisia Europeană în chestiuni fundamentale precum independenţa justiţiei, cariera magistraţilor, modificările aduse Codului penal şi Codului de procedură penală este similar cu poziţia exprimată în mod constant de Ministerul Public. În document se mai arată: "Având în vedere îngrijorările reţinute de Comisia Europeană în legătură cu regresul înregistrat de România în ceea ce priveşte sistemul judiciar, procurorul general Augustin Lazăr reafirmă disponibilitatea Ministerului Public de a contribui, în limita atribuţiilor specifice, la îndeplinirea recomandărilor prevăzute în Raportul MCV".

________________

Dan Barna, preşedintele USR a declarat: Este inadmisibil ca în anul Centenar, România să fie obligată să suporte această umilinţă majoră în faţa Europei. Rezoluţia din Parlamentul European şi raportul MCV nu sunt împotriva României, ci împotriva Guvernului şi a majorităţii PSD-ALDE din Parlament care de doi ani de zile subminează independenţa justiţiei şi vrea să scoată România din Uniunea Europeană".

________________

Ludovic Orban, preşedintele PNL a spus: "Coaliţia PSD - ALDE a scris o nouă marţi neagră în istoria Româ­niei de după 1 ianuarie 2007, mai precis de la integrarea României în UE. Comisia Europeană şi Parlamentul European au arătat clar că Guvernul şi majoritatea parlamentară PSD - ALDE sunt în afara valorilor europene, în afara principiilor europene, în afara reglementărilor care stau la baza funcţionării Uniunii Europene. Astăzi se vede limpede că un clan de derbedei politici specializaţi în infracţiuni au capturat statul român şi folosesc puterea obţinută în alegeri nu pentru a servi interesul cetăţeanului român, ci pentru a-şi rezolva problemele personale şi pentru a încerca să scape de consecinţele infracţiunilor pe care le-au săvârşit de-a lungul carierei lor politice.

_________________

Eugen Tomac, preşedintele PMP a reacţionat la raportul MCV publicat, ieri, de Comisia de la Bruxelles: "Faptul că actuala guvernare este în total contrasens în relaţia cu Bruxellesul o putem observa şi din cartonaşul roşu ridicat astăzi, care se poate transforma într-un avertisment mult mai dur dacă Guvernul României nu va ţine cont de toate recomandările pe care le-a primit ţara noastră. Cred că Drag­nea şi Tăriceanu trebuie să înţeleagă un lucru esenţial: democraţia în Europa nu este un subiect care se negociază, iar atacul lor, din ultimii doi ani de zile, la tot ceea ce înseamnă statul de drept nu mai poate fi ascuns şi nici nu poate fi deformată realitatea aşa cum le-o cere interesul lor".

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

  1. Ce s-a intamplat, Marinescule? Le-a fost greu postacilor social-democrati si fanilor Antena 3 sa citrasca ce ai scris? Sau nu au cum sa combata evidenta de ieri?

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

    1. Nu e nimic de combătut. SRI trebuie reformat, iar anti-corupția trebuie să includă mafiile UE.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

ADRBIwww.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită