Gala BURSA 2018

Compania Cotnari aduce pe piaţă vinuri noi

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului /

Cătălin Grecu: "Spre bucuria noastră, este prima ediţie a Good Wine la care participăm cu alte produse decât cele pe care le ştiau consumatorii, pentru că lumea cunoştea compania Cotnari prin vinurile dulci, Grasa de Cotnari, Tamâioasa Românească şi cam atât".

Cătălin Grecu: "Spre bucuria noastră, este prima ediţie a Good Wine la care participăm cu alte produse decât cele pe care le ştiau consumatorii, pentru că lumea cunoştea compania Cotnari prin vinurile dulci, Grasa de Cotnari, Tamâioasa Românească şi cam atât".

Cătălin Grecu: "Roze-urile au constituit un fel de tractor pentru noi, întrucât am reuşit să introducem în restaurante şi vinurile albe, iar consumatorii sunt interesaţi de noul Cotnari" 

Compania Cotnari aduce noutăţi în sectorul vinului, lansând noi licori pe piaţă, complet diferite de cele tradiţionale. După ce a lansat Feteasca Neagră roşu, Cotnari SA produce roze-uri vinificate în sec şi demisec. La târgul Good Wine care a avut loc, recent, în Bucureşti, compania a fost prezentă cu un suflu nou - o abordare în premieră - cu noua gamă Selecţii (patru vinuri albe, două roze şi unul roşu) şi cu licorile de colecţie. Cu această ocazie, Cătălin Grecu, directorul de marketing al societăţii, ne-a spus: "Am venit la târgul de profil din Capitală cu gama Selecţii, în variantă extinsă. Anul trecut am făcut un rebrandig, deoarece această gamă cuprindea doar trei vinuri albe - Frâncuşa, Chateau şi Blanc. Am extins gama cu încă un vin alb - Grasa de Cotnari demidulce din 2012 - şi am venit, ca noutate, cu două vinuri roze - o Fetească Neagră vinificată în sec şi o Busuioacă de Bohotin demisec -, precum şi cu o Fetească Neagră roşu sec, din 2015, ţinută în baric şase luni. Primele roze-uri, producţia din 2016, au intrat în piaţă anul trecut în iunie, iar acum am venit cu cele din anul 2017, care urmează să fie puse la vânzare. Am lansat gama Selecţii pe litoral, în sezonul estival, am avut degustări şi putem spune că, datorită trendului, roze-urile au constituit un fel de tractor pentru noi, întrucât am reuşit să introducem în restaurante şi vinurile albe".

Noile vinuri ale companiei Cotnari sunt foarte bine primite de consuma­tori, cupă cum ne-a spus Cătălin Grecu, precizând: "Spre bucuria noastră, este prima ediţie a Good Wine la care participăm cu alte produse decât cele pe care le ştiau consumatorii, pentru că lumea cunoştea compania Cotnari prin vinurile dulci, Grasa de Cotnari, Tamâioasa Românească şi cam atât. Produsele pe care le prezentam până acum erau de retail, ele erau cunoscute în piaţă, fiind tradiţionale şi prezente în magazine, fapt pentru care ne explicăm şi o prezenţă mai slabă a vizitatorilor la târgurile de până în acest an. Acum, însă, după ce am adus noile vinuri, standul nostru a fost foarte vizitat. A fost lume multă şi curioasă să vadă Cotnariul altfel. Nu ştiu dacă oamenii au plecat impresionaţi, dar cu siguranţă au plecat cu altă convingere, pentru că au fost încântaţi de vinurile noastre fresh şi de noua imagine a standului".

Despre cei care s-au arătat intreresaţi de noile licori produse de compania Cotnari, Cătălin Grecu ne-a precizat că au fost atât consumatori tradiţionali, precum şi multe persoane tinere, educate în domeniu, curioase şi deschise la nou. În acest context, directorul de la Cotnari SA a adăugat: "Odată cu completarea gamei de vinuri, cred că ne vom completa şi segmentul de consumatori. Noi spunem că ne păstrăm actualii clienţi, care consumă vinurile tradiţionale, şi că, în acelaşi timp, putem atrage o nouă nişă de consumatori. Au fost directori de restaurante şi pensiuni care s-au arătat interesaţi de produsele noastre noi. Trebuie menţionat şi că raportul preţ/calitate este destul de bun, o sticlă de vin din noua gamă costând, la noi, 20-25 de lei, în restaurant preţul acesteia putând ajunge la 60-70 de lei". Compania Cotnari a adus la târgul de profil şi vinurile dulci de colecţie, din anii 1979, 1989, 1994, 2000 şi 2008. Societatea vinde online în special vinurile vechi, de vinotecă, ce necesită anumite condiţii de păstrare, conform domnului Grecu.

Printre altele, domnia sa ne-a spus că exporturile au un trend de uşoară creştere, de la an la an, circa 10% din producţie fiind vândută în alte ţări. De asemenea, compania intră pe noi pieţe, anul trecut orientându-se către Polonia şi livrând cantităţi mici şi în Irak. Compania Cotnari exportă peste un milion de sticle pe an, în ţări precum Italia, Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie, dar şi peste Ocean, în SUA şi Canada, după cum ne-a spus, anul trecut, Constantin Deleanu, preşedintele directoratului Cotnari SA.

În 2017, societatea a realizat inves­tiţii noi, pentru mărirea volumelor de depozitare cu 4 milioane de litri, ne-a mai spus domnul Deleanu, adăugând că a fost achiziţionată cea de-a doua linie de îmbuteliere, au fost construite spaţii noi pentru depozitarea produselor finite şi a materialelor, au fost finalizate lucrările pentru o nouă aducţiune de apă şi au fost modernizate sălile în care sunt primiţi vizitatorii. În acest an, producătorul de vinuri şi-a propus să înfiinţeze peste 50 de hectare de plantaţii noi cu viţă de vie, urmând ca, după această replantare, să depăşească suprafaţa de 1.800 de hectare de vie. "Un alt proiect este dezvoltarea oenoturis­mului în zona Cotnari, motiv pentru care ne dorim să construim, în 2018, spaţii de cazare pentru vizitatori", a menţionat Constantin Deleanu, adăugând: "Intenţionăm să creştem în continuare cota de piaţă şi să producem vinuri de înaltă calitate, care să satisfacă cerinţele consumatorilor, atât din Româ­nia, cât şi din afara ţării".

În ultimul timp, se constată un trend ascendent pentru consumul de vin, în detrimentul celorlalte băuturi alcoolice, potrivit domniei sale, care opinează: "Este necesară crearea unui mediu de afaceri mai prietenos pentru firmele deţinute de investitorii ro­mâni, cel puţin echivalent cu cel al companiilor cu capital străin care funcţionează în România. Ţara noas­tră îşi construieşte abia la acest moment o politică eficientă de promovare a brandului de ţară, a produselor româneşti, aşa cum au alte state. Din acest motiv, o mare parte din produsele de la noi sunt încă la început, dacă ne referim la promovarea peste hotare". Domnul Deleanu a mai menţionat că, în prezent, pe piaţa vinurilor din ţara noastră încearcă să pătrundă vinurile din Lumea Nouă, care au multe avantaje, precum producţii mari la hectar, climă favorabilă, lipsa îngheţului în timpul iernii, a bolilor, a dăunătorilor, precum şi măsuri ale statelor din care provin de încurajare a exportului.

COMPANIA COTNARI - PATRU MEDALII DIN AUR ŞI UNA DE ARGINT, LA BERLINER WINE TROPHY

Feteasca Neagră roze 2017 - premiată cu aur înainte să iasă pe piaţă

Compania Cotnari a obţinut patru medalii din aur şi una de argint, la primul concurs din acest an - Berliner Wine Trophy.

Un comunicat transmis de Cotnari SA arată: "Unul dintre cele mai importante Concursuri In­ternaţionale des­făşurate sub patronajul OIV în luna februarie - Berliner Wine Trophy 2018 - aduce prima medalie de aur unui vin roze din gama Selecţii: Feteasca Neagră, producţia 2017. Acest vin va fi lansat în curând pe piaţă şi se anunţă a fi un vin «de aur» roz. Grasa de Cotnari din anul 2000, Grasa de Cotnari 2008 şi Grasa de Cotnari 1985 au obţinut celelalte trei medalii de aur, iar Feteasca Albă 1998 a obţinut argintul".

Constantin Deleanu ne-a spus, anul trecut, că societatea pe care o reprezintă participă doar la concursurile internaţionale de vinuri. În 2017, compania Cotnari a obţinut trei mari medalii de aur la concursurile internaţionale, printre care şi Marele trofeu - cea mai bună cramă din Balcani, la concursul internaţional de vinuri de la Sofia.

Acestora li s-au alăturat încă 34 de medalii de aur şi 29 medalii de argint, la concursurile internaţionale din Europa - la Berlin, Chişinău, Paris, Porto, Sofia, Ljublijana, Bruxelles, Budapesta -, dar şi din afara Europei - în Canada şi Asia.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Deleanu
Apanova - verfici calitatea de peste 600 de ori pe zi
Metronet
Proactiv Plus
Everest Catering
Vila Timo
Mozart Spirits
Schlumberger
Legestart
Calendarul BURSA 2018
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.hipo.ro
www.dreptonline.rowww.dreptonline.ro
modele cărţi de vizităInvitaţii de nuntăCărţi de vizită